Telefoanele mobile inteligente fac deja parte din viata noastra cotidiana, iar conceptul “casa smart” sau “casa inteligenta” vine puternic din urma. Pentru casa in care locuim exista pe piata tot mai multe automatizari care, interconectate cu smartphone-ul prin intermediul unor aplicatii, ne avertizeaza daca usa de la intrare a ramas deschisa, daca avem inundatie in casa sau ne permit sa pornim instalatia de climatizare cu cateva ore inainte sa ajungem acasa. Era doar o chestiune de timp pana sa apara pe piata si aspiratorul smart.
Fiind un aspirator inteligent, acesta comunica cu smartphone-ul sau cu tableta ta prin intermediul unei aplicatii mobile, astfel ca tu il poti porni si opri oricand, oriunde te-ai afla. Este suficient de destept incat sa nu cada pe scari, dar stie sa treaca peste pragurile de la usi sau sa “urce“ de pe parchet pe covor.
Aspiratorul smart este dotat cu un acumulator Li-Ion ce ii asigura o autonomie de lucru de pana la 160 metri patrati. Aceasta inseamna ca, daca ai un apartament de 80 metri patrati, dintr-o singura incarcare iti poate aspira apartamentul de doua ori.
Un astfel de aspirator inteligent este prevazut cu senzori de ocolire a obstacolelor, cu senzor care te anunta cand sacul este plin, iar atunci cand bateria este aproape descarcata, aspiratorul stie sa mearga singur pana la statia de incarcare, sa se conecteze la statie si…sa se incarce singur. Mai mult decat atat, aspiratorul inteligent retine faptul ca i s-a terminat bateria atunci cand aspira in sufragerie astfel ca, dupa ce a mers singur sa se reincarce, se reintoarce in sufragerie ca sa termine de aspirat. Practic, un astfel de aspirator nu se opreste pana nu termina de aspirat toata casa. In plus, este suficient de ingust incat sa poata intra sub pat, canapea si fotolii.
Este adevarat, pretul unui aspirator smart nu este la indemana oricui, el costa aproximativ 1000 euro. Pe de alta parte, daca salariul iti permite o astfel de achizitie, isi merita banii. Avand in vedere ca il poti programa sa-ti aspire casa in fiecare zi, dupa ce tu pleci la serviciu, si nu vei mai fi nevoit sa “dai cu aspiratorul” in viata ta, punem spune ca-i scump, dar face.
Comentarii
Nu exista comentarii.