Corpurile de iluminat: cum le alegi pe cele mai potrivite pentru locuinta ta

15 martie, 2018

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Alegerea unui lampadar sau a unei veioze de interior poate parea o alegere simpla, insa, in realitate, aceasta se poate dovedi destul de complicata, mai ales cand cumparatorul este pus in fata unei multitudini de optiuni. In ultimii ani, acest segment al designului de interior s-a dezvoltat atat de mult, incat corpurile de iluminat, in special cele mobile, au devenit din simple obiecte decorative adevarate vedete ale camerelor in care sunt amplasate.

De la aceasta idee, am ales ca in acest articol sa iti prezentam aspectele de care trebuie sa tii cont in momentul alegerii unui lampadar sau al unei veioze. Acestea pot fi amplasate oriunde in camera, dar nu fara a tine cont de necesitatile locuitorilor sau de intensitatea luminii produse. De aceea, este important sa tii cont de urmatoarele aspecte.

Materialele

Cea mai importanta caracteristica a acestora este rezistenta, cea care, de altfel, determina si durabilitatea aspectului initial al lampadarului sau veiozei. De regula, cele mai bune materiale folosite pentru aceste obiecte decorative sunt metalul si lemnul, in timp ce pentru abajururi materialele textile speciale sau sticla sunt cele care asigura trainicia produsului.

Pe de alta parte, metalul si lemnul se potrivesc in cele mai multe dintre decoruri, datorita notelor elegante pe care le aduc oricarei incaperi. In ceea ce priveste abajururile, sticla si materialele textile sunt cel mai des intalnite, insa mai exista si variante din carton sau plastic reciclat, insa acestea nu sunt la fel de sigure precum celelalte doua. Oricum ar fi, insa, acestea pot fi schimbate cu trecerea timpului, in functie de tendinte sau, pur si simplu, dupa preferinte.

Lumina

Inainte de toate, trebuie stabilit rolul pe care il va juca lampadarul sau veioza in spatiul pe care ar urma sa-l deserveasca. Acestea pot fi folosite atat pentru zonele de lucru, caz in care este necesar un anumit tip de lumina, sau pur si simplu pentru iluminat ambiental. In prima situatie, este recomandat ca lampadarele sa aiba mai multe surse de iluminat si, eventual, sa poata fi reglabile. In ce priveste corpurile de iluminat ambiental, acestea pot avea abajururi semi-transparente sau chiar opace, in functie de zonele din camera care pot sau trebuie sa fie puse in valoare.

Aspectul

Alegerea unei veioze sau a unui lampadar trebuie sa tina cont si de amenajarea spatiului in care urmeaza sa fie amplasate. Tocmai de aceea, alegerea dimensiunilor si a modelelor reprezinta un pas important in achizitionarea unor astfel de corpuri de iluminat. Daca veioza sau lampadarul urmeaza sa ocupe un loc in camera de zi, este de la sine inteles ca acestea trebuie sa “fure” privirile tuturor oaspetilor, iar optiuni in acest sens sunt, din fericire, destule. Eclectismul nu este neaparat un lucru rau intr-o incapere, astfel ca diferentele dintre corpurile de iluminat se pot transforma in combinatii cu un puternic efect vizual.

Pentru dormitor, cele mai recomandate sunt veiozele cu o lumina difuza, iar un abajur semi-transparent poate rezolva cu succes acest deziderat, pentru o relaxare deplina.

Inaltimea

Alegerea corpurilor de iluminat depinde intr-o masura destul de importanta si de inaltimea camerelor in care acestea vor fi pozitionate. Astfel, pentru incaperile cu tavanul inalt sunt recomandate lampadarele inalte, tot asa cum si in incaperile mai mici o veioza va produce un efect foarte placut ochiului.

Ce recomandam

Pentru amatorii de design interior, piata de corpuri de iluminat ofera o multitudine de variante. Una dintre acestea este gama de corpuri de iluminat de la Lamptekture, un producator autohton care propune o serie inspirata din traditiile romanesti. Mai precis, colectiile de veioze si lampadare, dar si lustre, isi iau numele de la 4 dintre cele 12 denumiri din popor ale lunilor anului (Cuptor, Gustar, Rapciune si Brumarel), iar modelele de pe acestea sunt in stransa legatura cu mitologia si cultura traditionala romaneasca.

Corpurile de iluminat produse de Lamptekture sunt realizate din lemn masiv de esenta tare, iar abajururile printate sunt din bumbac 100%. Componentele sunt achizitionate de la furnizori atent selectionati, astfel incat calitatea produsului final sa se ridice la cele mai inalte standarde. Rezultatul acestei munci dedicate se poate vedea, de altfel, si in galeria foto de mai jos.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Draperia - pata de culoare care va si izoleaza locuinta Draperia - pata de culoare care va si izoleaza locuinta
Alegerea bradului de Craciun: artificial, natural taiat sau in ghiveci? Alegerea bradului de Craciun: artificial, natural taiat sau in ghiveci?
Pata de culoare din locuinta ta Pata de culoare din locuinta ta
Alternative la bradul de Craciun - partea a II-a Alternative la bradul de Craciun - partea a II-a
Renovari de calitate - cum sa iti faci casa sa arate impresionant Renovari de calitate - cum sa iti faci casa sa arate impresionant
Aseaza-te cu stil pe scaunul potrivit Aseaza-te cu stil pe scaunul potrivit

Vezi mai multe articole