Lungul drum catre o baie de vis

21 februarie, 2015

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Pentru majoritatea antreprenorilor si specialistilor in renovari, principala provocare consta in amenajarea unei bai placute si confortabile in ciuda faptului ca suprafata disponibila este destul de redusa. Au apus demult vremurile cand obiectele sanitare erau pur si simplu insiruite unul langa altul la perete. Noile metode de instalare existente in prezent (concepute in functie de forma, dimensiune si echipament tehnic) utilizeaza fiecare metru patrat disponibil si permit proiectarea unei bai generoase, greu de imaginat pana astazi.

Mai mult chiar: in nenumarate cazuri, tehnologiile moderne, modul de functionare precum si toate dotarile posibile in diversele variante pot suplini perfect acei metri patrati care lipsesc. Metoda de instalare la fata peretelui e foarte rapida, montarea fiind realizata dupa cunoscutul principiu al structurilor modulare.

Elementele de sustinere necesare, prefabricate in hala de productie (si decupate corespunzator pentru chiuveta, WC, bideu si alte obiecte sanitare) vor fi asezate la fata peretelui din zidarie existent. Acestea vor prelua complet conductele de canalizare si alimentare cu apa, dar si pe cele de admisie si evacuare a aerului. Se poate merge si mai departe: zidurile pe care sunt montate instalatiile pot deveni pereti despartitori intre baie si bucatarie, dar in acest caz trebuie prevazute instalatiile necesare ambelor incaperi.

Sistem de amplasare pe peretele din baieAcest sistem de amplasare a dotarilor la fata peretelui simplifica desigur operatiunile de modificare ulterioara a echipamentelor si instalatiilor din baie. Si inca un avantaj: murdaria si zgomotul neplacut asociate adeseori lucrarilor de modernizare sunt diminuate prin eliminarea unor operatiuni ce produc praf si zgomot. Astfel, conductele de canalizare sau alimentare cu apa existente nu vor mai fi demontate atunci cand s-au deteriorat sau nu corespund noului plan, ci pot ramane in perete. Totodata, nu mai este necesara executarea unor fante in zidarie pentru noile tevi. Lucru benefic, deoarece din motive de statica a constructiilor, practicarea acestora e limitata. Totusi, intre conducte si perete trebuie lasat un spatiu liber.

Atat in cazul constructiei unei bai noi, cat si in cel al corijarii amplasamentului uneia deja existente, in cadrul lucrarilor de proiectare trebuie avute in vedere cateva obiective decisive: utilizarea si intretinerea usoara, functionalitatea perfecta si aspectul placut.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Baie mica? Iata trei sugestii de amenajare de la specialisti Baie mica? Iata trei sugestii de amenajare de la specialisti
Ventilatoarele de baie: Cum le alegi si de ce trebuie sa tii cont Ventilatoarele de baie: Cum le alegi si de ce trebuie sa tii cont
Lumea bateriilor pentru baie Lumea bateriilor pentru baie
Cada rectangulara - simplitate si confort Cada rectangulara - simplitate si confort
Sfaturi pentru decorarea baii Sfaturi pentru decorarea baii
Mobilierul de baie la comanda: Solutii adaptate fiecarei nevoi Mobilierul de baie la comanda: Solutii adaptate fiecarei nevoi

Vezi mai multe articole