Miele provoaca bucatarii creativi cu noua gama SmartLine

26 aprilie, 2018

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Eleganță fără compromisuri, versatilitate și multifuncționalitate, așa se prezintă cunoscătorilor de fine cuisine noile echipamente Miele din gama SmartLine. Dedicată bucătarilor amatori sau celor cu stele Michelin, varietatea de echipamente include plite cu inducție, Teppan Yaki, ochiuri cu gaz, inducție wok și hote. Împreună formează un adevărat centru de gătit, care elimină granițele dintre bucătărie și restul casei.

Piesă centrală a acestui ansamblu este, în multe cazuri, o plită cu inducție, cu lățimea de 60 cm, alături de care pot fi montate o hotă și alte module, ce pot fi amplasate pe ambele laterale. „Plecând de la această fundație, creativitatea nu cunoaște limite, două sau mai multe hote pot fi integrate, de exemplu, într-un șir de unități", spune Ina Laukötter, Director Product Management Hobs and Hoods al Miele.

Toate modulele SmartLine au o adâncime de 52 cm, iar suprafaţa din sticlă, fără rame, permite instalarea la nivel sau pe suprafață. Comenzile touch (SmartSelect) oferă un design premium, devenind vizibile pe ecranul ceramic negru doar atunci când aparatul este în funcțiune. „Aceste detalii subliniază aspectul estetic și descriu congruență în design, ceea ce recomandă SmartLine ca propunerea ideală pentru bucătăriile de tip open-space”, spune Laukötter.

Plita cu inducție PowerFlex (lățime 60 cm)

Acest model de plită cu inducție se bazează pe best-seller-ul gamei Miele și este o unitate cu o lățime de 60 de cm, formată din două zone PowerFlex. Acestea pot fi folosite ca patru ochiuri individuale, dar care se unesc automat atunci când sunt utilizate vase mari sau caserole (recunoașterea permanentă a vaselor folosite). Precum în cazul tuturor modulelor SmartLine, Miele utilizează comenzile SmartSelect. Intensitatea poate fi selectată individual pentru fiecare ochi, printr-un șir crescător de valori.

Multiple funcții de confort și siguranță completează gama, printre care Stop&Go, opțiunea de încălzire, curățarea ecranului fără modificarea setărilor, cronometru, oprirea automată, blocarea sistemului și monitorizarea defecțiunilor.

Plita cu inducție PowerFlex (lățimea de 38 cm)

Un alt element care poate servi drept piesă centrală este plita cu inducție PowerFlex de 38 cm. Astfel, mix-ul dintre o hotă, un Teppan Yaki, un wok și o plita pe gaz cu un singur ochi pune „gaz pe focul” creativității. Caracteristicile sunt identice cu ale modelului de 60 de cm, singura diferență fiind că oferă doar o zonă PowerFlex (cu două ochiuri).

Hote

Un alt modul SmartLine este hota cu o lățime de 12 cm, care elimină necesitatea unui model convențional, oferind, în continuare, un design unic al bucătăriei. Hota este o unitate de tip downdraught, care atrage aburi și vapori și absoarbe moleculele de grăsime într-un filtru de grăsime, din oțel inoxidabil cu 10 straturi. În modul de recirculare, toate mirosurile sunt colectate de către un filtru cu cărbune activ. Alternativ, în regim cu ventilaţie, aburul și vaporii sunt transportați din clădire prin conducte de aerisire.

Hota este disponibilă ca unitate individuală și poate fi utilizată împreună cu orice element SmartLine. În timpul funcționării, ecranul capacul din sticlă este îndepărtat de deasupra grilajului. Un detaliu ce sporește gradul de siguranță este capacul de lângă unitatea de gaz, ce servește ca o barieră și împiedică atragerea flăcărilor (FlameGuard). Această hotă are o adâncime de numai 16 cm, lăsând spațiu suficient sub unitate pentru sertare. Motorul Eco folosit este puternic, dar deosebit de eficient din punct de vedere energetic.

Teppan Yaki

Iubitorii gastronomiei japoneze moderne vor fi entuziasmați de Teppan Yaki. Această metodă de gătire implică gătirea directă pe o suprafață caldă, din oțel inoxidabil și este ideal pentru stir-frying. Miele Teppan Yaki, cu lățimea de 38 cm, este prevăzut cu încălzire prin inducție, atinge rapid nivelul setat, iar temperatura poate fi ajustată cu înaltă precizie. Modulul oferă două zone separate, fiecare având control individual. Un detaliu foarte important, deoarece ingredientele pot fi preparate la temperaturi diferite. Iar pentru un strop de inspirație, o carte de rețete speciale pentru Teppan Yaki este disponibilă în urma completării unui chestionar de feedback.

Inducție wok

Alături de Teppan Yaki, wok-ul cu inducție (38 cm) este al doilea aparat clasic asiatic din seria SmartLine. Modulul este completat cu o tigaie special creată pentru el de către Miele. Beneficiile acestui produs sunt distribuția ideală a căldurii în mod ideal și rezultatele excelente. Pentru a preveni supraîncălzirea uleiului și grăsimilor a fost inclusă o caracteristică de protecție (ControlInduct). În plus, wok-ul cu inducție oferă o funcție pentru încălzire rapidă și o setare pentru menținerea caldă a preparatelor.

Unități pe gaz

Pentru cei care preferă să gătească pe gaz, Miele oferă două modele în seria SmartLine: un model cu un arzător mare, cu o singură flacără (dual wok) și un model cu două flăcări, cu arzător normal și rapid. Ambele module (cu lățimea de 38 cm) au comenzi cu butoane metalice clasice, specifice gamei SmartLine.

Curățare simplă a tuturor produselor

Prin atenția acordată detaliilor, Miele a transformat curățarea echipamentelor într-un proces extrem de facil. Suprafața din sticlă ceramică netedă este deosebit de ușor de curățat, mai ales datorită tehnologiei de inducție, care nu încălzește suprafaţa de sticlă în sine și, astfel, previne arderea alimentelor. Comenzile SmartSelect dispun de o funcție care împiedică modificările neintenționate ale setărilor în timpul curățării modulelor, iar piesele detașabile, cum ar fi accesoriile de pe ochiurile cu gaz și filtrul de grăsime din oțel inoxidabil, pot fi spălate la mașina de spălat vase.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Incalzirea la aragaz - metoda de a arunca Incalzirea la aragaz - metoda de a arunca "intretinerea" in carca vecinilor - 06 Februarie 2009
Tranzactiile cu terenuri, pas cu pas - 06 mai 2010 Tranzactiile cu terenuri, pas cu pas - 06 mai 2010
Vanzatorii de apartamente afiseaza preturi mai ridicate. Intermediarii spun ca sunt Vanzatorii de apartamente afiseaza preturi mai ridicate. Intermediarii spun ca sunt "artificiale" - 14 Septembrie 2009
In imobiliare sapte apartamente vandute intr-o luna reprezinta un record - 18 mai 2010 In imobiliare sapte apartamente vandute intr-o luna reprezinta un record - 18 mai 2010
Asmita nu a vandut nicio locuinta in al doilea trimestru, negociaza inca restructurarea creditului Asmita nu a vandut nicio locuinta in al doilea trimestru, negociaza inca restructurarea creditului
Adrian Ciocanea: Taxarea centralelor de apartament, solutie contra poluarii Adrian Ciocanea: Taxarea centralelor de apartament, solutie contra poluarii

Vezi mai multe articole