Protejeaza-ti aparatele electrice cu un releu digital de protectie

01 februarie, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Iarna aceasta, la fel ca si celelalte dinaintea ei, ne-a adus perioade cu ger prelungit si, implicit, un consum mai mare de electricitate pentru incalzire. De la resouri bagate in priza si pana la instalatii complexe de degivrare a jgheaburilor sau aleilor, fiecare dintre noi contribuim la cresterea consumului de energie electrica.

In aceste situatii, uneori critice, furnizorii de electricitate apeleaza la centralele hidroelectrice pentru a satisface necesarul de energie. Uneori, insa, si aici exista probleme deoarece bazinele de acumulare pentru producerea energiei electrice se golesc mai repede decat pot fi realimentate cu apa.

Toate aceste probleme plus alte evenimente care apar in mod uzual in alimentarea cu energie electrica, pot duce la valori ale tensiunii prea mici sau prea mari, care dauneaza aparatelor electrice.

Daca fluctuatiile scurte sunt preluate fara probleme de majoritatea consumatorilor, valorile in afara standardului care sunt mentinute in retea un timp prelungit dauneaza.

O metoda ieftina de protectie si cu un aspect high-tech pentru cei pasionati o reprezinta releele digitale de protectie tensiune cu voltmetru integrat.

Aceste module electronice se monteaza pe sina DIN de 32 mm in panoul electric ca o siguranta automata si se interconecteaza in circuit oferind urmatoarele functii:

  • monitorizare a tensiunii din retea cu decuplarea automata a alimentarii la o valoare minima si la o valoare maxima. Aceste valori sunt setabile de catre utilizator.
  • reanclansare automata dupa revenirea tensiunii la valori normale dupa un timp presetat – avantaj pentru frigidere, unde nu este recomandata reluarea alimentarii la mai putin de 2-3 minute dupa ce aceasta s-a intrerupt in timpul functionarii compresorului.
  • afisare permanenta pe display-ul integrat a valorii tensiunii din retea – ajuta la monitorizarea caderii de tensiune din retea, in functie de consumatorii activi
  • este protejat contra supraincalzirii, temperatura din interiorul aparatului fiind monitorizata permanent de microprocesorul integrat;

Ca sa alegem un astfel de releu intai trebuie sstabilit daca va fi montat in cadrul unui bransament monofazic sau trifazic si care va fi capacitatea de curent nominal a releului in functie de instalatie. Daca instalatia va fi intr-un panou existent, avem nevoie de un spatiu liber de 3 module a cate 16 mm (in functie de producator).

In cazul in care alegerea devine foarte dificila, sfatul specialistilor Misiunea Casa este consultarea unui electrician autorizat, care poate ajuta in sensul alegerii corecte si poate efectua montajul cu respectarea regulilor de siguranta.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

9 motive sa-ti instalezi panouri solare 9 motive sa-ti instalezi panouri solare
Cauze comune ale degradarii descarcatoarelor (SPD) Cauze comune ale degradarii descarcatoarelor (SPD)
Ce este si cum functioneaza un invertor solar Ce este si cum functioneaza un invertor solar
Cum sa protejam noile tipuri de sarcini pentru siguranta sistemului electric Cum sa protejam noile tipuri de sarcini pentru siguranta sistemului electric
Cum alegi centrala electrica ideala pentru locuinta ta? Cum alegi centrala electrica ideala pentru locuinta ta?
Cum schimbam tabloul electric ? Cum schimbam tabloul electric ?

Vezi mai multe articole