TeraPlast se pozitioneaza in top 10 reciclatori din Europa, dupa o investitie de 3,5 milioane de euro

20 iunie, 2018

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Grupul TeraPlast, cel mai mare procesator de PVC din România și unul dintre principalii producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor, a investit 3,5 milioane de euro în transformarea unui depozit de materie primă în secție de colectare și reciclare de mase plastice. Secția este dotată cu cele mai moderne tehnologii de curățare și sortare, achiziționate de la liderii de piață europeni. Astfel, Grupul TeraPlast se poziționează în top 10 reciclatori de PVC rigid din Europa, după capacitatea de procesare.

Decizia de a deschide o linie de reciclare a deșeurilor din PVC rigid este un pas firesc pentru Grupul TeraPlast. Acesta vine în urma unei perioade de 2 ani de studiere a pieței și tehnologiilor internaționale și întărește misiunea de a oferi soluții eficiente pentru oameni și mediu. Totodată, este și una dintre inițiativele grupului de aliniere la tendințele majore din industria maselor plastice la nivel mondial, dar în special în direcția responsabilizării față de societatea românească, în care compania își desfășoară activitatea de peste 120 de ani.

Alexandru Stânean, director general adjunct Grup TeraPlast: „În contextul problemelor legate de mediu și a nevoii de reciclare la nivel național, generate de faptul că România este pe ultimul loc în UE la capitolul reciclare, Grupul TeraPlast vine cu o soluție pentru industria românească în ceea ce privește gestionarea eficientă a deșeurilor din PVC rigid. Există state din Europa în care a devenit obligatorie încorporarea în produsele din PVC a materialului reciclat, în anumite proporții. Provocarea majoră este utilizarea unui reciclat cu o puritate înaltă, care să confere aceleași proprietăți produsului finit ca și materialul virgin, iar acest lucru se realizează folosind tehnologii avansate de sortare și curățare a deșeului brut. TeraPlast este un producător matur, cu experiență, conștient de anvergura unei astfel de inițiative, drept dovadă mărimea investiției făcute și tehnologiile de care dispunem.”  

Secția de reciclare are o capacitate de producție de 12.000 tone/an, ceea ce poziționează compania în top 10 reciclatori din Europa, în timp ce la nivel național este cel mai mare reciclator din PVC rigid. Investiția de 3,5 milioane de euro include liniile de reciclare, hala de producție, clădiri conexe și spații de depozitare, precum și alte dotări specifice.

Funcționarea liniei influențează activitatea TeraPlast atât la nivel de sustenabilitate a produselor, cât și în ceea ce privește reducerea costurilor cu materiile prime în condițiile păstrării calității produslui finit. Printre materiile ce pot fi reciclate de TeraPlast se numără profile de tâmplărie PVC (capete și bare profile), profile tehnice, precum lambriuri, jaluzele și alte tipuri de profile (jgheab, canaleți, colțare, șine perdea etc.), deșeuri post-consum, deșeuri post-industriale, dar și țevi și fitinguri din PVC. TeraPlast colectează deșeuri post industriale din România, iar din Europa colectează atât deșeuri post-industriale, cât și post-consum.

Compania deține o expertiză avansată în acest segment complex de piață, fiind, prin prisma activității sale, un consumator regulat de PVC reciclat, dar și cel mai mare reciclator din România.

Piața europeană de deșeuri din PVC rigid

Potrivit reprezentanților TeraPlast, în Europa piața de deșeuri din PVC rigid s-a ridicat la aproximativ 343.000 de tone / an la nivelul lui 2016, respectiv 420.000 tone anual, în 2017. Cele mai mari companii de reciclare la nivel european se află în Germania, Marea Britanie și Franța, având o cotă de piață însumată de 65%. Totodată, primii 10 reciclatori din Europa procesează circa 56% din deșeurile aflate în această zonă geografică.
Per total, la nivel european există peste 100 de reciclatori, cu o capacitate instalată de aproximativ 700.000 de tone, iar în anul 2017 s-au reciclat 640.000 de tone în Europa. De asemenea, peste 60% dintre capacitățile instalate sunt destinate PVC-ului rigid, segment aflat în creștere, în timp ce restul de 40%, pentru PVC plastifiat, se află în scădere.

Importanța reciclării PVC

PVC, cunoscut și sub numele de vinil, este un material termoplastic extrem de durabil, produsele confecționate din acesta având o durată medie de viață de 60 de ani. Reciclarea acestuia reprezintă, astfel, un proces esențial pentru protejarea mediului înconjurător.

Prin reciclare putem contribui direct la conservarea resurselor naturale, reducând emisiile de gaze cu efect de seră și consumul de energie. Spre exemplu, pentru fiecare kg de PVC reciclat se pot economisi 2 kg de CO2. Totodată, putem reduce volumele mari de deșeuri din PVC, în condițiile în care acest material  poate fi reciclat de până la 7 ori.

Așadar, pentru a proteja resursele naturale și a eficientiza consumul, luând parte la consolidarea unui mediu înconjurător cât mai durabil, este esențial ca producătorii să crească cantitatea de materiale reciclate în crearea de noi produse din PVC.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Gama de foarfeci unviersale Fiskars - accesibilitate la inaltime Gama de foarfeci unviersale Fiskars - accesibilitate la inaltime
Cartierul Colentina se va imbogati cu inca 144 de apartamente noi Cartierul Colentina se va imbogati cu inca 144 de apartamente noi
Guvernul subventioneaza 50% din valoarea proiectelor de reabilitare termica a locuintelor - 05 Martie 2009 Guvernul subventioneaza 50% din valoarea proiectelor de reabilitare termica a locuintelor - 05 Martie 2009
Sumele provenite din penalizari pot acoperi reparatiile partilor comune sau plata utilitatilor Sumele provenite din penalizari pot acoperi reparatiile partilor comune sau plata utilitatilor
Sunt casele mai accesibile decat inainte de criza? Sunt casele mai accesibile decat inainte de criza?
Simptomele crizei imobiliare americane apar si in Romania Simptomele crizei imobiliare americane apar si in Romania

Vezi mai multe articole