ANL2

15 septembrie, 2005

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Investitiile ANL - puse sub semnul intrebarii din cauza dosarelor de retrocedare.

Soarta cartierului de locuinte Henri Coanda va fi discutata saptamana aceasta, la nivelul Primariei Municipiului Bucuresti. Directorul general al Agentiei Nationale pentru Locuinte (ANL), Gheorghe Popescu, ne-a declarat ca au mai aparut niste semne de intrebare legate de cateva dosare de revendicare pentru zona situata in sectorul 1 al Capitalei. Dupa ce, initial, autoritatile stabilisera ca unele terenuri revendicate nu fac parte din amplasamentul cartierului Henri Coanda, expertize ulterioare au demonstrat contrariul. Asa ca, intorsi din concediu, oamenii municipalitatii bucurestene vor cauta raspunsuri la dosarele cu probleme, impreuna cu oficialii ANL. In acest moment, aproximativ cinci hectare de teren sunt revendicate, iar pentru una din cereri a fost emisa deja o punere in posesie. Asta in timp ce, in zona aflata sub autoritatea orasului Voluntari, lucrarile la locuintele din viitorul cartier au inceput in primavara acestui an. "Eu nu vreau sa cred ca se va ajunge la anularea partii de proiect din sectorul 1 pentru ca am compromite si lucrarile care se desfasoara in Voluntari. Vom incerca sa le acordam proprietarilor de drept terenuri in echivalent, la acelasi pret, intr-o zona apropiata", ne-a declarat Gheorghe Popescu. In acelasi timp, proprietarii ar putea obtine terenuri mai bine cotate la "bursa" imobiliara, avand in vedere ca pretul zonei a fost sensibil influentat, in sensul cresterii, prin dezvoltarea proiectului ANL. "Orice viabilizare creste valoarea terenului, datorita utilitatilor. Un teren fara utilitati isi pierde cu pana la 50-60% din pret", explica expertii imobiliari. Oficialul ANL nu exclude varianta cumpararii terenurilor de la proprietari de catre beneficiarii de lot, in cazul in care aceasta va fi solutia pe care o vor adopta autoritatile. "Problema proprietatii este extrem de delicata. Daca nu se va rezolva intr-un fel sau altul, nu vom putea face progrese", adauga directorul general al ANL. In situatia in care retrocedarea terenurilor situate in sectorul 1 nu va fi posibila, proprietarii ar putea, in ultima instanta, sa beneficieze de actiuni la Fondul Proprietatea. Cartierul Henri Coanda este amplasat, in proportii aproximativ egale, pe teritoriul orasului Voluntari si in sectorul 1 din Bucuresti. Din cauza cererilor de revendicare, Primaria Sectorului 1 nu a eliberat pana in prezent autorizatiile de construire. Proiectul are o valoare de 92 milioane de euro, suma la care se adauga 128 milioane de euro pentru realizarea utilitatilor.

(Adevarul)

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Solutiile de iluminat inteligent cu LED contribuie la scaderea emisiilor CO2 cu peste 60% Solutiile de iluminat inteligent cu LED contribuie la scaderea emisiilor CO2 cu peste 60%
Incepe curatenia de Paste cu aspiratorul fara sac Rowenta Silence Force Cyclonic 4A Incepe curatenia de Paste cu aspiratorul fara sac Rowenta Silence Force Cyclonic 4A
Proiecte rezidentiale de lux din Brooklyn, echipate cu produse personalizate Pinum, in valoare de 1,6 milioane de dolari Proiecte rezidentiale de lux din Brooklyn, echipate cu produse personalizate Pinum, in valoare de 1,6 milioane de dolari
Bani europeni pentru locuinte sociale Bani europeni pentru locuinte sociale
Caterata, proiecte de 250-300 milioane de euro Caterata, proiecte de 250-300 milioane de euro
Casele de lemn se inghesuie la marginea Capitalei Casele de lemn se inghesuie la marginea Capitalei

Vezi mai multe articole