Apa partial potabila (II)

Apa partial potabila (II)

27 noiembrie, 2007

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Invazia virusilor
De pe „lista neagra“ a bolilor transmise hidric, cea mai frecventa este una parazitara, provocata de Giardia. Pe un loc doi, deloc onorabil, este un agent microbian, Salmonella, care poate provoca febra tifoida si alte infectii alimentare. De asemenea, criptosporidioza este pe cale sa devina o mare amenintare la adresa sanatatii publice. A fost diagnosticata prima data la om in 1976, iar in 1984 s-a consemnat prima epidemie. Frecventa si amploarea acestora a devenit dramatica in 1993 cand, la Milwaukee (Wisconsin, SUA), a produs cea mai mare epidemie hidrica intalnita vreodata: peste 400.000 de cazuri!
Una peste alta, bolile diareice provocate de agentii patogeni, alaturi de afectiunile cardiovasculare, sunt considerate in prezent cele mai importante cauze ce provoaca decesul. In prezent sunt peste 100 de tipuri de virusi „gata de actiune“. Cronica sumbra poate continua, mai cu seama din cauza aparitiei unor boli noi si a descoperirii altora carora li s-au dat diagnostice eronate, fara a lua in calcul rolul instalatiilor sanitare si calitatea apei.
Chiar si vechii egipteni foloseau filtrele pentru apa, insa la un alt nivel. Grecii, romanii, indienii si celelalte civilizatii „pasionate“ de igiena si-au adus si ei contributia la progresul general, utilizand fierberea si tratarea cu argint. Evul mediu a fost caracterizat de o decadere tehnologica in acest domeniu, iar interesul a reaparut destul de tarziu. In 1772 a fost introdusa in Franta sterilizarea apei cu hipoclorit de sodiu si in 1829 a inceput la Londra folosirea „filtrului lent“, utilizat si astazi.
Astfel, metodele conventionale de tratare au ramas in general aceleasi: sedimentarea, coagularea, filtrarea, apoi dezinfectia. Optional, mai sunt folosite unele procedee de mineralizare, demineralizare, dezactivare, despumare etc. De obicei, dezinfectia este realizata prin clorinare (cu clor gazos, dioxid de clor sau cloramina). Alte metode implica ozonizarea, iodurarea sau bromurarea, ori tratarea cu argint, permanganat de potasiu si alte substante sterilizante.
 
Riscurile imbolnavirii
Tratarea cu clor gazos are un dezavantaj major: se formeaza compusi secundari toxici (cum e cloroformul), incriminati inclusiv pentru posibile efecte cancerigene. O solutie de evitare a formarii lor este tratarea cu ultraviolete si ozon, procedeu controversat deoarece si ozonul da produsi secundari nedoriti. Apa supusa clorinarii trebuie sa fie curata, altfel cea mai mare parte din clor se consuma in alte reactii decat cele de distrugere a microbilor. Un alt efect nedorit este formarea clorfenolilor, care afecteaza grav gustul chiar la concentratii infime.
In apa trebuie obligatoriu sa mai ramana o cantitate de clor rezidual care sa anihileze microbii din retea, dar nu in exces deoarece ii altereaza gustul si e daunator sanatatii. O metoda despre care se vorbeste tot mai des, apreciindu-se valentele ecologice, este reciclarea apei uzate dupa un proces avansat de epurare si tratare. In acest scop au fost construite instalatii-pilot, una dintre ele fiind chiar la Washington DC. Reciclari complete sunt realizate in statiile orbitale, unde apa de la dus, transpiratia, condensul atmosferic, urina etc. sunt complet epurate si transformate in apa potabila.
Multi dintre noi citim aceste informatii oarecum relaxati, gandind ca „noua nu ni se poate intampla nimic rau“. Anul acesta, precipitatiile au fost abundente si criza de apa nu ne-a afectat in nici un fel. Insa inundatiile ce au afectat o mare parte din tara au perturbat activitatea retelelor de distributie in ceea ce priveste calitatea apei „potabile“. Astfel, in prezent ne confruntam cu doua probleme: concentratia de microorganisme prea mare si tratarea cu o cantitate suplimentara de substante dezinfectante care pot fi nocive. Nici una dintre optiuni nu ne avantajeaza, asa ca „dusmanul“ ne poate intra in orice clipa in casa printr-o simpla deschidere a robinetului.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Conducte cu o viata lunga si sanatoasa Conducte cu o viata lunga si sanatoasa
Partea nevazuta a instalatiei Partea nevazuta a instalatiei
Pompele submersibile: Alegerea potrivita pentru alimentarea cu apa Pompele submersibile: Alegerea potrivita pentru alimentarea cu apa
Cum alegem hidroforul in functie de nevoile cladirii deservite Cum alegem hidroforul in functie de nevoile cladirii deservite
Alegerea bateriilor sanitare potrivite Alegerea bateriilor sanitare potrivite
GROHE Tempesta, un nou design si tehnologii inovatoare GROHE Tempesta, un nou design si tehnologii inovatoare

Vezi mai multe articole