BNP Paribas vrea sa intre pe piata creditelor ipotecare

26 februarie, 2008

comenteaza trimite unui prieten printeaza

BNP Paribas, prin intermediul Cetelem, va concura cu bancile specializate pe credit ipotecar Raiffeisen si HVB
 
Cetelem intentioneaza sa intre pe piata locala a creditului ipotecar pana la sfarsitul primului semestru, prin intermediul unei banci.
BNP Paribas Lease Group va derula in Romania din 2008 operatiuni de leasing financiar.
 
C-net, primul credit cu aprobare prin internet din Romania.
Divizia de credite de consum a BNP Paribas, Cetelem, prezenta in Romania prin Cetelem IFN SA, vrea sa atace piata creditului ipotecar din Romania din a doua jumatate a anului, prin intermediul unei banci. "In
      
prezent, evaluatorii nostri realizeaza un studiu privind modalitatea optima de a opera pe piata imprumutului ipotecar, fie prin sucursala bancara a Cetelem, care s-ar supune normelor europene, fie printr-o banca autorizata conform normelor BNR", a declarat Daniel Boaje, director general adjunct al Cetelem IFN SA. De asemenea, tot in 2008 BNP Paribas Lease Group isi va incepe operatiunile de leasing financiar. BNP Paribas, cea mai mare banca din Franta si a sasea la nivel mondial, conform Forbes 2007, este prezenta in Romania prin Cetelem IFN SA, AtisReal, divizia de real-estate, Arval, societate de leasing, si Cardif, companie de asigurari de viata.
In Romania bancile comerciale au oferte de credite ipotecare, insa exista deja si o piata specializata, cea a bancilor pentru locuinte. In piata opereaza Raiffeisen Banca pentru Locuinte si HVB Banca pentru Locuinte. Banca Comerciala Romana a anuntat inca de anul trecut ca are pe agenda pentru 2008 crearea unei banci specializate pe contracte de economisire-creditare.
"Nu este obligatoriu ca BNP Paribas sa intre in competitie cu bancile pentru locuinte. Ei pot opta pentru operatiuni de imprumuturi ipotecare, unde sunt in competitie cu bancile comerciale", spune Petru Tulin, presedintele HVB Banca pentru Locuinte.
 
Credit online
Cetelem IFN SA a lansat, in premiera pentru piata locala, creditul de nevoi personale prin internet, C-net, cu aprobare si transmitere contract online. "Cetelem plaseaza e-business-ul pe un loc important in cadrul strategiei sale de dezvoltare internationala. Acest tip de credit prin internet are un succes remarcabil in tarile in care a fost implementat si suntem siguri ca va fi primit cu entuziasm si in Romania", a declarat Philippe Foursy, director general Cetelem IFN SA. Pentru C-net, dobanda anuala efectiva (DAE) se situeaza intre 14% si 20,5%, fiind determinata, in principal, de nivelul veniturilor personale si de perioada de creditare. Comisionul lunar perceput de companie este cuprins in intervalul 0,3%-0,5%. In prezent, suma maxima ce poate fi acordata prin acest tip de credit este de 150.000 de lei, iar cea minima, de 600 de lei. Comisionul de plata anticipata este de 2% din soldul creditului. Pe toata durata creditarii, care poate fi de maximum zece ani, rata ramane constanta, iar clientul are o asigurare de viata. Gradul de indatorare poate ajunge pana la maximum 40% din nivelul veniturilor. Cetelem si-a majorat anul trecut capitalul social cu 31 milioane de lei, pana la 54,1 milioane de lei, pentru asigurarea necesarului de finantare si realizarea investitiilor in sistemul IT si dezvoltare, care s-au ridicat la 4 milioane de euro.
In Romania soldul creditelor acordate de Cetelem la finalul anului 2007 a ajuns la 816 milioane de lei, in crestere cu 77,4% fata de anul precedent.
Pentru finalul anului 2008, Cetelem isi propune un avans cu 60-80% al soldului creditelor, la peste 1,3 miliarde de lei. Cetelem IFN este prezenta pe piata locala din mai 2005, dupa preluarea Credisson International.
In 2007 Cetelem a depasit nivelul de 500 milioane de euro al creditelor acordate.
 
Sursa: Romania libera

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

INDAGRA 2022. Despre hărnicie, tehnologie și speranță în mai bine. INDAGRA 2022. Despre hărnicie, tehnologie și speranță în mai bine.
Lintea si Nautul – o poveste pentru oameni destepti Lintea si Nautul – o poveste pentru oameni destepti
Noul cazan in condensatie UltraGas® (1550) – perfect pentru spatii extrem de restranse Noul cazan in condensatie UltraGas® (1550) – perfect pentru spatii extrem de restranse
Veranda deschide primul patinoar in aer liber din Obor Veranda deschide primul patinoar in aer liber din Obor
TotulPentruCasaTa2023. Evenimentul care prezinta trendurile anului in industria Home & Deco TotulPentruCasaTa2023. Evenimentul care prezinta trendurile anului in industria Home & Deco
Lei sau euro? Ce moneda este mai avantajoasa pentru un credit de casa, dupa ce dobanzile la lei au coborat sub 8% pe an Lei sau euro? Ce moneda este mai avantajoasa pentru un credit de casa, dupa ce dobanzile la lei au coborat sub 8% pe an

Vezi mai multe articole