BNR bate in cuie restrictiile la credite

31 iulie, 2008

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Daca bancile cu cota de piata redusa protesteaza fata de noul regulament, cele mari aduc argumente in favoarea limitarii imprumuturilor.
 
Azi expira termenul dat de Banca Nationala a Romaniei pentru consultarea publica asupra proiectului de regulament care urmareste limitarea creditarii. Documentul va fi discutat, cel mai probabil, in cadrul sedintei Consiliului de Administratie al bancii centrale de astazi, dupa ce a fost lansat pentru dezbateri pe 8 iulie.
 
Bancile cu cota de piata redusa, in goana dupa noi clienti, sunt nemultumite ca noul regulament le impune limite la creditare, in timp ce bancile mari care au o clientela stabila si numeroasa sunt de acord cu noile norme BNR. Andreas Treichl, presedintele Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, sustine ca noile propuneri de reglementare sunt oportune.
 
In opinia sa, in Romania exista banci care actioneaza intr-un mod „aproape iresponsabil“ in goana dupa cota de piata. El a declarat, ieri, la Viena, citat de Mediafax, ca majorarea creditelor este benefica pentru cresterea economica si pentru populatie, insa este si periculoasa totodata, cand banii sunt impumutati unor persoane care nu au capacitatea sa-si achite ratele.
 
Credite cu 20% mai mici
 
Proiectul de regulament al bancii centrale contine mai multe prevederi care, in final, vor reduce sumele pe care clientii le vor putea imprumuta cu 10%-20%. Bancile vor calcula gradul de indatorare la creditele acordate populatiei pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc in anul precedent. Proiectul de regulament prevedea initial efectuarea de analize tip stress test pentru fiecare dosar cu cele mai proaste variante de dobanda si curs de schimb valutar existente in ultimele 18 luni.
 
Dupa discutiile cu bancherii, BNR a acceptat ca bancile sa-si intocmeasca propria matrice de risc. Gradele maxime de indatorare practicate de banci vor trebui aprobate de BNR. Incepand din primavara anului trecut, cand BNR a permis aparitia creditelor relaxate, o mare parte din banci practica un grad de indatorare de 70% din venituri si permit contractarea unui credit cu avans zero.
 
ASTEPTARI
 
Dobanda de politica monetara neschimbata
 
Consiliul de Administratie al BNR discuta astazi despre dobanda de politica monetara. Analistii se asteapta ca dobanda sa ramana neschimbata la 10%, datorita estimarilor privind scaderea inflatiei in lunile viitoare.
 
„Dupa ce va inregistra un varf de 9,4% in luna iulie, inflatia va scadea in august si septembrie, estimarea noastra pentru finele anului fiind de 6,5%. BNR nu are motive sa creasca dobanda, in special dupa introducerea noilor norme de restrictionare a creditului“, ne-a spus Ionut Dumitru, seful departamentului de cercetare al Raiffeisen Bank.
 
Pe de alta parte, Andreas Treichl, presedintele Erste Bank, nu exclude o majorare de 0,25 puncte procentuale a dobanzii. Totusi, in opinia sa, „pentru Romania ar fi bine ca dobanda la lei sa ramana undeva la nivelul actual, iar rata la euro sa mai creasca putin“.
 
Sursa: Evenimentul zilei

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Caravana "Inovatia Wienerberger mai aproape de tine" ajunge maine la Cluj! Caravana "Inovatia Wienerberger mai aproape de tine" ajunge maine la Cluj!
Epson si Omid Ghannadi prezinta la Print&Sign; aplicatii de design interior realizate cu imprimantele Epson de mari dimensiuni Epson si Omid Ghannadi prezinta la Print&Sign; aplicatii de design interior realizate cu imprimantele Epson de mari dimensiuni
Detine controlul umiditatii in casa ta cu Isover Detine controlul umiditatii in casa ta cu Isover
Pretul apartamentelor Pretul apartamentelor
Spargatorii de case sunt in plin sezon Spargatorii de case sunt in plin sezon
Peste 60.000 de vizitatori la cele mai importante evenimente din agricultura, alimentatie, ambalaje si bauturi Peste 60.000 de vizitatori la cele mai importante evenimente din agricultura, alimentatie, ambalaje si bauturi

Vezi mai multe articole