Bradul - simbol al vietii

Unul dintre simbolurile sarbatorilor de iarna este bradul care se impodobeste in ajun de Craciun. Dar de-a lungul timpului, si in diverse zone ale lumii, bradul este mai mult de atat.

Bradul de nastere era daruit de parinti sau de rude nou-nascutului pentru a-l pazi pe acesta de duhurile si ursitoarele rauvoitoare. Bradul daruit nu era taiat, ci doar ales in padure, iar pe scoarta lui se incrusta numele sau insemnul familiei nou-nascutului. La fiecare aniversare a copilului, parintii si rudele veneau la brad, ii inchinau ofrande si rosteau rugaciuni. Dupa datina, tanarul lua el apoi in grija bradul, frate spiritual, neglijarea copacului echivalind cu desconsiderarea propriei persoane.
Bradul de judecata juca rolul unei instante divine. Juramintul rostit in fata in fata arborelui dobindea astfel trainicie. De exemplu, vataful calusarilor, inainte de a porunci cetei sa inceapa jocul, isi infingea sabia intr-un brad- numit brad de juramint-, jurind apoi pe ea. De asemenea, se practica asa-numita "judecata divina" a bradului: omul banuit de a fi savirsit o faradelege era legat de un brad timp de trei zile si trei nopti; daca in acest interval nu era sfisiat de fiare sau lovit de trasnet era lasat liber si considerat nevinovat, caci se credea ca fusese judecat de brad.
Copacul vesnic verde prezida totodata judecata obsteasca: satul se aduna in jurul unui brad pentru a lamuri si potoli conflictele dintre tarani.
Tinerii care urmau sa se casatoreasca participau odinioara la o ceremonie prenuptiala in cadrul careia se fagaduiau unul altuia dinaintea unui brad de nunta. Incalcarea legamintului facut in fata bradului atragea asupra lor oprobriul obstii. In Oltenia, in ajunul nuntii, exista obiceiul ca mirele sa trimita miresei un brad, printr-un flacau, ca simbol al legaturii ce urma sa ia fiinta intre ei. In alte regiuni, bradul de nunta a fost inlocuit cu marul sau chiar cu florile de mar.

La moartea unui tanar, se punea sau se planta pe mormant un brad funerar impodobit cu panglici si fructe, de obicei chiar copacul ce-i fusese daruit la nastere. Cand murea un om plecat departe de ai sai, in cosciug era asezat un brad in locul celui disparut.
In Translivania, in zilele de nedeie, se punea un “brad de pomana” impodobit cu fructe si dulciuri in mijlocul mesei incarcate cu pomeni. Dupa slujba de la praznicul nedeii, se imparteau saracilor bucatele de pe masa, iar dulciurile si fructele erau daruite copiilor.

Potrivit unei credinte arhaice, bradul sadit intr-o livada facea pamintul mai manos si recolta bogata.

La inceput, taierea unui brad avea loc numai in cadrul unui ritual, in care ofrandele si darurile trebuiau sa rascumpere intrucatva sacrilegiul taierii. Pierzandu-si cu timpul caracterul sacru, lemnul de brad a devenit in chip firesc materia prima de constructie a troitelor, a stalpilor monumentali si a altarelor.
Dar impodobirea bradului este o traditie precrestina, care isi are radacinile in cele mai vechi timpuri, cu mult inainte de nasterea lui Hristos.

Desi aceasta origine nu este contestata de nimeni, parerile raman impartite cu prvire la semnificatia traditiei impodibirii bradului de Craciun: unii vad in el o reprezentare a ,,arborelui lumii’’, altii il considera o referire directa la ,,arborele Paradisului’’, impodobit cu mere de un rosu aprins, care amintesc de pacatele comise de primii oameni, inaintea de alungarea lor din rai.

In secolul al VII-lea, un calugar din Devonshire a venit in Germania pentru a raspandi cuvantul Domnului. O legenda spune ca s-a folosit de forma triunghiulara a bradului pentru a simboliza sfanta treime. Bradul a fost decorat pentru prima data la Riga in 1510. La inceputul secolului al XVI-lea, Martin Luther a decorat bradul cu lumanari, pentru a le sugera copiilor sai sclipirea stelelor de pe cer.
Tot in secolul al XVI-lea, apar in Germania primii brazi decorati cu figurine modelate din paine, acadele si ornamente din hartie colorata. Tot in Germania a fost inventata beteala, care se facea chiar din argint. In America, bradul de Craciun apare pe la 1747, in comunitatile germane din Pennsylvania, dar se raspandeste abia in secolul XIX.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, obiceiul impodobirii bradului apare si pe teritoriul actual al Romaniei, cind primii studenti romani au inceput sa mearga la studii la universitatile din Berlin sau Viena. La curtea regala a dinastiei Hohenzollern, sosita in Tarile Romane in 1860, s-au impodobit pentru prima oara brazi de Craciun, obiceiul fiind imediat imitat de bucuresteni. Obiceiul s-a suprapus peste cel al butucului de Craciun. Ritual azi disparut, dar atestat inca de la romani, butucul de Craciun, un trunchi de brad taiat (jertfit) si ars pe vatra in noaptea de 24 spre 25 decembrie, simboliza moartea si renasterea divinitatii.
La mijlocul anilor '60, apar primii brazi artificiali, din aluminiu argintiu, importati din America.
Acum exista pe piata brazi pentru toate gusturile, artificiali sau naturali, iar in ajun de Craciun sunt nelipsiti din orice casa, decorati in toate culorile, cu tot soiul de globulete, ingerasi si stelute.