on

Casa Decor 2022 | Tubes Design revine la Madrid

13 aprilie, 2022

comenteaza trimite unui prieten printeaza

De-a lungul a trei decenii, Casa Decor a jucat un rol activ si constant in formarea si diseminarea designului. Evenimentul nu numai ca a facut cunoscute companiile si profesionistii din acest sector, dar a inoculat si nevoia de a privi designul interior ca o necesitate de baza.

 

 

Editia a-56-a se va desfasura in perioada 7 mai – 22 aprilie 2022, in Calle Goya 89, Madrid. Calle Goya 89 are o suprafata de 4.600 m2 si inca pastreaza aspectul original al locuintelor burghezie ale vremii care au fost construite in aceasta zona a cartierului Salamanca. Multe dintre aceste locuinte erau destinate inchirierii, datorita afacerii infloritoare de investitii imobiliare de la inceputul secolului XX.

 

 

2022 este un an special pentru Casa Decor, care sarbatoreste cea de-a treizecea editie a unui eveniment care reuneste branduri de design si arhitectura de top inca din anul 1992. Cu ocazia organizarii evenimentului Casa Decor 2022, Tubes revine la Madrid cu cinci produse, inclusiv calorifere si elemente de incalzire selectate de marile case de arhitectura spaniole si incluse in cinci spatii diferite din cadrul impresionantului edificiu de la Calle Goya 89.

 

 

Pentru Tubes, aceasta editie este una extrem de importanta, din doua motive. In primul rand, pentru al treilea an consecutiv, compania se bucura de interesul pe care studiourile de design spaniole il au fata de produsele sale, iar in al doilea rand, Tubes are oportunitatea de a-si prezenta noul suport de prosoape incalzit, I Ching, pentru prima data in Spania. Pe langa acest produs, brandul va mai expune si radiatoarele Trame, t.b.t., Milano si Eve - the nomadic sphere: aceste obiecte desi difera foarte mult unele de altele, au o personalitate puternica si un caracter decorativ, fiind concepute pentru a se integra perfect in orice linie de design.

 

 

I Ching in spatiul proiectat de Sinmas Studio (Mateo Climent si Sigfrido Serra)

 

 

Un cadru deschis care invita la interactiune si permite observatorului sa se gandeasca la modul in care vor arata spatiile viitoare. Culorile alese de Sinmas Studio pentru acest spatiu sunt albul pentru pereti, tavan si podea, in contrast puternic cu nuantele de galben/portocaliu stralucitor si cateva elemente metalice. Printre acestea din urma se numara si suportul pentru prosoape incalzit I Ching de la Tubes, caruia i-a fost dedicat un spatiu exclusiv. Proiectat de Elisa Ossino, I Ching este prezentat aici intr-o versiune cu doua elemente verticale in finisaj din otel inoxidabil lustruit pentru a conferi o nota arhitecturala peretelui pe care este montat. I Ching este un suport electric de prosoape incalzit cu forme simple, dar care are un aspect impunator. Acesta poate fi montat atat pe verticala, cat si pe orizontala.

 

 

 

 

Trame in sufrageria proiectata de Studio Nometri (Ana M. Fernández)

 

 

In sufrageria proiectata de Studio Nometri, fiecare element a fost gandit cu grija pentru a-i oferi ambiantei o nota originala. In acest scop, arhitectul Ana M. Fernández a selectat pentru Trame finisajul albastru sidefat, care se remarca prin toata sinuozitatea sa pe perete, adaugand culoare si creand un contrast cu peretele insusi. Trame, proiectat de Stefano Giovannoni, cuprinde elemente tubulare din otel care, asemenea firelor colorate, se impletesc intre ele pentru a tese o „tesatura” pe perete, oferind un efect dinamic.

 

 

 

 

Milano in spatiul Axor proiectat de Studio Reciente (Carlos Tomás)

 

 

O baie conceputa ca un templu de rasfat in care privirea observatorului sa se adanceasca in culori si materiale diferite. Pentru acest proiect, Studio Reciente se desprinde de lux si ostentatie pentru a se concentra pe ingrijirea personala, creand un spatiu polivalent care reuneste arta, experienta si functionalitatea. Radiatorul Milano rezuma cu succes aceasta intalnire. Proiectat de Antonia Astori si Nicola De Ponti, Milano este expus aici in varianta de plafon in finisaj alb perlat. Cu forma sa sculpturala, Milano este instalat in mijlocul incaperii si coboara de pe tavan, ca o prezenta neasteptata conceputa pentru a infrumuseta si incalzi camera. In plus fata de versiunea de tavan, Milano este disponibil in versiunea de sine statatoare si montata pe perete pentru sisteme electrice si hidraulice.

 

 

 

 

t.b.t. in living room-ul proiectat de Marta Labrador

 

 

Materialele selectate de Marta Labrador pentru a crea acest spatiu variaza de la lemn de stejar la tesaturi naturale, iar formele sinuoase ale anumitor elemente de decor interior alterneaza cu linii mai pronuntate. Aceasta este locatia ideala pentru t.b.t., suportul incalzit pentru prosoape proiectat de Ludovica & Roberto Palomba.

 

 

 

 

Eve in spatiul Fundatiei Prodis proiectat de Devesa & Agenjo Interiorismo

 

 

Pentru acest proiect, Devesa & Agenjo Interiorismo au amenajat un hol luxos si primitor, cu pereti decorati in culori ce variaza de la albastru la alama si elemente de decor in nuante pale. Printre acestea se numara si Eve, proiectata de Ludovica si Roberto Palomba. O sfera nomada, incalzita si luminoasa, care ne urmareste peste tot, aducand lumina, caldura si bunastare personala oriunde acestea sunt necesare.

 

 

 

Sursa: CasaDecor.es

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Compania romaneasca Delta Studio isi continua activitatea si lanseaza un program de consiliere online Compania romaneasca Delta Studio isi continua activitatea si lanseaza un program de consiliere online
Culorile anului 2021 Culorile anului 2021
Distrează-te decorându-ți casa pentru Crăciun Distrează-te decorându-ți casa pentru Crăciun
Lift in locuinta - extravaganta sau necesitate? Cat dureaza instalarea unui ascensor in locuinta personala Lift in locuinta - extravaganta sau necesitate? Cat dureaza instalarea unui ascensor in locuinta personala
Black Friday Regata: 27-29 Noiembrie | Weekendul cu cele mai mari reduceri din an Black Friday Regata: 27-29 Noiembrie | Weekendul cu cele mai mari reduceri din an
Cum sa maschezi cu gipscarton instalatiile termice, sanitare, electrice sau de alta natura Cum sa maschezi cu gipscarton instalatiile termice, sanitare, electrice sau de alta natura

Vezi mai multe articole