Castigam 1% la leafa, dar platim scump facturile

01 iulie, 2008

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Scumpirea alimentelor se va produce incepand din luna august dupa ce producatorii isi vor calcula costurile
 
» Majorarile de preturi se simt la buzunar incepand din luna august.
 
» Managerii estimeaza pentru urmatoarele trei luni scumpiri mai mici decat cele initiale.
 
» Factura de intretinere se majoreaza cu 10% la iarna.
 
Vom plati mai mult facturile de gaze si de curent electric, tigarile si luxul de a cumpara o masina puternica, incepand din 1 iulie.
Tot de astazi intra in vigoare si reducerea contributiei sociale la sanatate pe care o plateste salariatul, pana la 5,5%, de la nivelul de
      
6,5%. Vom castiga insa putin din aceasta scadere a presiunii fiscale, aproximativ cate un leu pentru fiecare suta de lei primita la leafa bruta. "Masura de relaxare fiscala se va aplica pentru salariile lunii iulie, potrivit calendarului fiscal, numai pentru angajati", ne-a declarat analistul Gabriel Biris. In schimb, factura de electricitate va fi cu 4,4% mai mare incepand de astazi, iar cea de gaze naturale va urca, in medie, cu 11,6%. Sunt deocamdata singurele scumpiri concrete pe care le vom resimti in buzunare in luna august, cand se vor citi contoarele, spun analistii. Deocamdata, toata lumea isi face socotelile si sunt asteptate majorari de preturi la alimente, insa nu in aceasta luna, ci incepand din august.
 
Morarii nu anticipeaza o scumpire a painii iniante de luna septembrie, cand preturile produselor de morarit si panificatie ar putea urca cu 10%.
Zaharul se va scumpi peste o luna cu 10% sau chiar cu 15%, ca efect al majorarii pretului la gaze, electricitate si carburanti, sustin reprezentantii Patronatului Fabricilor care Produc Zahar din Sfecla.
Producatorii din industria alimentara au anuntat scumpiri temperate provocate de majorarea preturilor energiei, dar au promis, in urma intelegerii cu sefii retelelor de supermarketuri, ca produsele alimentare se vor ieftini dupa disparitia unor biruri ascunse.
Presedintele Romalimenta, Sorin Minea, a declarat recent ca majorarea preturilor la gaze si energie va determina scumpiri si in industria alimentara, cresterea fiind de obicei la jumatate fata de procentul cu care s-au scumpit utilitatile.
 
Majorarea pretului gazelor naturale livrate populatiei se va resimti masiv in iarna, cand va duce la cresterea cu peste 10% a facturilor de intretinere platite de cei care stau la bloc. In schimb, cei care au centrale de apartament vor resimti imediat si intr-o masura mai puternica scumpirea gazului. Proprietarii de centrale pe gaze vor plati, in august, consumul de gaze cu aproape 10 lei in plus, au estimat analistii domeniului.
Managerii companiilor romanesti estimeaza pentru urmatoarele trei luni scumpiri in toate domeniile, care nu se vor ridica insa la nivelul lunilor anterioare, arata un sondaj a Institutului de Statistica. Astfel, preturile produselor industriale vor creste cu o intensitate mai mica fata de estimarea din luna anterioara, sustin managerii domeniului. Cresterea preturilor lucrarilor de constructii va fi mai putin intensa fata de cea prognozata in luna precedenta, estimeaza si managerii din constructii.
In comertul cu amanuntul si in servicii managerii vad o crestere a preturilor si tarifelor, fara a estima un nivel al scumpirilor.
 
Sursa: Romania libera

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Preturile apartamentelor au inregistrat prima scadere din ultimii trei ani Preturile apartamentelor au inregistrat prima scadere din ultimii trei ani
Guvernul construieste alta criza - 08 DECEMBRIE 2008 Guvernul construieste alta criza - 08 DECEMBRIE 2008
Stofele de mobilier la control Stofele de mobilier la control
Dezvoltatorul proiectului Laguna Residence a intrat in faliment Dezvoltatorul proiectului Laguna Residence a intrat in faliment
Probabil cel mai bun agent imobiliar din lume: cum sa vinzi 931 de case intr-un an, pe o piata aflata la pamant Probabil cel mai bun agent imobiliar din lume: cum sa vinzi 931 de case intr-un an, pe o piata aflata la pamant
Sucuri sanatoase la tine acasa! Cu tehnologia prin presare la rece de la Tefal Infiny Juice te bucuri de tot ce-ti ofera mai bun natura! Sucuri sanatoase la tine acasa! Cu tehnologia prin presare la rece de la Tefal Infiny Juice te bucuri de tot ce-ti ofera mai bun natura!

Vezi mai multe articole