on

Cât de mult plătesc românii pentru servicii de construcția și întreținerea casei comparativ cu alte popoare din Europa Centrală?

29 septembrie, 2021

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Analiză Wilio despre piața serviciilor de construcție și întreținere a casei în România și Europa Centrală


Wilio, platforma care pune în legătură reparatori și alți profesioniști de pe piața serviciilor de construcții și întreținere a casei cu potențialii clienți, are ca principal obiectiv să sprijine liber profesioniștii și micile afaceri în aceste momente dificile cauzate de pandemia de Coronavirus, dar și să ajute oamenii să găsească rapid serviciile de calitate de care au nevoie. Din acest motiv, Wilio a efectuat o analiză comparativă a prețurilor de pe această piață, înregistrate în trei țări, inclusiv România, pentru o viziune mai largă asupra evoluției costurilor.

 

Comparativ cu alte țări din Europa, românii plătesc sume echilibrate pentru construcții și pentru serviciile de întreținere a casei. Totuși, sunt și servicii unde aceștia trebuie să scoată mai mult din buzunar decât cetățenii altor țări, precum Ungaria, unde salariul minim pe economie este similar. Wilio, platforma online care conectează rapid utilizatorii cu meșteri și alți specialiști, a adunat date din România și alte două țări pentru a vedea cum variază prețurile și care sunt cele mai solicitate servicii din platformă. 

 

Prețurile în zona construcțiilor 

 

Când vine vorba de construcția unei case la cheie, cel mai mic preț înregistrat pe platformă este în Ungaria, unde cetățenii plătesc 1.492 de euro pe metru pătrat. În România și Slovacia, prețul este cu aproximativ 300 de euro mai ridicat, un metru pătrat fiind 1.712, respectiv 1.727 de euro. Conform datelor Wilio, aceste numere reflectă prețurile pentru o casă cu 4 camere, cu fundație de beton armat și o suprafață de 110 metri pătrați. Prețurile includ în mod standard, nivelare, construcția completă a clădirii, cu distribuție de apă, canalizare, electricitate, aer condiționat, precum și podele, ferestre, uși și echipamente de baie. Includ, de asemenea, și împrejmuirea terenului, paratrăsnet și jgheaburi.

În această categorie, Wilio deține date despre proiecte cu o gamă de prețuri cu variații mari. Dacă în Ungaria, cel mai adesea valoarea proiectelor este cuprinsă între 400 și 2.900 de euro, în România, clienții aleg, în medie, proiecte mai mari, cu o valoare cuprinsă între 2.500 și  22.000 de euro. Aceste diferențe arată că românii și maghiarii încă se familiarizează cu platforma, optând numai pentru anumite servicii din categoria „case la cheie”, nu pentru un proiect complet. Astfel ei aleg doar anumite etape din această categorie, precum placarea cu lemn, hidroizolarea fundațiilor, proiecte de cablare sau montarea parchetului. Cifrele mai arată că românii au dobândit deja un anumit nivel de încredere în Wilio. 

 

În Slovacia, acolo unde Wilio este deja o marcă consacrată, clienții nu ezită să comande pe platformă un proiect complet, astfel că solicitările pentru construcția unei case la cheie variază între 81.000 și 160.000 de euro. 

 

Un alt serviciu unde românii înregistrează proiecte cu preț crescut este grădinăritul. Deși nu se află printre cele mai solicitate servicii, aceștia aleg mai mult decât slovacii și maghiarii proiecte complexe în această zonă. Maghiarii, de pildă, plătesc de obicei între 100 și 400 de euro pentru solicitările în această categorie, iar slovacii, între 250 și 850 de euro. În România, proiectele sunt mai complexe, cu prețuri care variază între 320 și 8.000 de euro, cel mai probabil pentru că aici o grădină decorativă reprezintă mai degrabă un lux, așa că numai o parte privilegiată a populației își poate permite un asemenea serviciu. 

Altfel, prețurile pentru proiectele mici de grădinărit sunt similare. În România și Slovacia, tăierea pomilor costă 23, respectiv 25 de euro pe bucată. În Ungaria, costul pentru această activitate scade, fiind în jur de 19-20 de euro. 

 

Cât costă reparațiile în casă 

 

Sunt și servicii pentru care românii plătesc mai puțin decât alte popoare din Europa Centrală. De pildă, când vine vorba de angajarea unui electrician, suma maximă pe care aceștia o plătesc este de 120 de euro, în timp ce maghiarii și slovacii plătesc între 400 și 460 de euro, respectiv între 300 și 600 de euro. 

Cât despre instalațiile electrice, precum montarea de întrerupătoare și prize, costurile sunt similare în România și Ungaria, de aproximativ 40-55 de euro. În Slovacia însă, costul se dublează, fiind cuprins între 70 și 140 de euro. 

 

Conform datelor Wilio, în ceea ce privește reparațiile în casă, prețurile sunt similare. De pildă, pentru schimbarea unei prize, un maghiar va plăti 7 euro, un slovac, 9, iar un român, 10 euro. În ceea ce privește zugrăvitul, un strat dublu de vopsea pe metru pătrat este mai ieftin în Slovacia, unde costă 1.8 euro, urmată de România, cu 2 euro, iar apoi de Ungaria, cu un cost de 2.24 euro. 

 

Dacă are nevoie să instaleze geamuri termopan, românul va trebui să plătească aproximativ 110 euro pe fereastră, iar un slovac, 116 euro. Maghiarii înregistrează cele mai scăzute prețuri la acest capitol: aproximativ 95 de euro pe bucată. 

 

Cele mai solicitate servicii în România 

 

Primul serviciu pe care românii îl caută este văruitul, majoritatea făcând acest lucru o dată la câțiva ani. Pe Wilio, 8.63% dintre utilizatori au solicitat această activitate. Apoi, aceștia țin la renovarea apartamentelor, la fel și slovacii, iar apoi, la serviciile de curățenie, o prioritate pentru maghiari- fiind pe locul 1 în lista serviciilor cerute de aceștia. 6.23% dintre utilizatorii români ai Wilio au angajat un specialist pentru renovarea apartamentului lor, iar 3.56% și 3.47% dintre ei au cerut o menajeră, respectiv un instalator. Pentru serviciile acestuia din urmă, românii plătesc unele dintre cele mai mici prețuri, suma maximă înregistrată pe Wilio, pentru un proiect complex, fiind de 650 de euro, în vreme ce în Ungaria, această sumă este de 850 de euro, iar în Slovacia de 1.000 de euro. Forța de muncă în acest domeniu este mai ieftină în România, cu un tarif cuprins între 150 și 270 de euro. Un preț similar îl plătesc și slovacii: între 120 și 270 de euro. În Ungaria însă, angajarea acestui specialist costă între 150 și 650 de euro. 

 

Cel mai puțin solicitat serviciu în România este cel al reparatorilor. Acest lucru poate fi explicat analizând date din studii făcute în ultimii ani, care arată că oamenii nu le mai cer prietenilor recomandări atunci când au nevoie să repare ceva. 



Până acum, clienții din România au folosit Wilio pentru 2000 de proiecte, 2762 de furnizori de servicii fiind înscriși pe platformă. 

 

În contextul creat de pandemie, platforma vine ca un ajutor real nu doar pentru cei care caută să își rezolve problemele care pot apărea în casă, dar și pentru reparatori și alți specialiști care pot să facă mai rapid oferte.

 

„Pentru liber profesioniști și micii antreprenori, pandemia de Coronavirus înseamnă nu doar un risc de sănătate, ci și un risc existential economic. Wilio are ca scop să le ofere acestora o metodă alternativă de a câștiga clienți, ajutându-i astfel să treacă de această perioadă dificilă”, spune Marin Winkler, cofondatorul platformei.

Despre Wilio 

Wilio este o platformă și aplicație pentru mobil creată în Slovacia,care îi ajută pe clienți să găsească meșteri și furnizori locali de servicii de încredere. Tot ce trebuie să facă clientul este să introducă o solicitare și va primi oferte de la persoane calificate care se află în zona sa. Recenziile verificate și calificativele celorlalți utilizatori îl vor ajuta în această alegere. Pentru cei care furnizează servicii, Wilio aduce o modalitate complet nouă de a câștiga clienți. Îi ajută să folosească tehnologia și să-și asigure un număr rezonabil de comenzi din orice serviciu. În Slovacia, Wilio a mediat deja implementarea a mai mult de 71.533 de proiecte, cu o valoare totală de 115 milioane de euro. Platforma adună laolaltă și cel mai mare număr de furnizori de servicii din Slovacia, până la 29.604, grupați în aproape 400 de categorii. 

 

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Primaria Brasov ajuta tinerii Primaria Brasov ajuta tinerii
 Producatorul turc de mobilier Alfemo deschide primul showroom din Romania Producatorul turc de mobilier Alfemo deschide primul showroom din Romania
2008, anul exploziei imobiliare 2008, anul exploziei imobiliare
Casa veche, avans pentru una noua Casa veche, avans pentru una noua
Inca patru magazine Praktiker Inca patru magazine Praktiker
"Prima casa" poate fi una gata ipotecata. Notarii dispar din schema - 22 Iulie 2009

Vezi mai multe articole