Licitatii amanate. Zona istorica a Bucurestiului se da de ceasul mortii
Centrul istoric al Capitalei a intrat intr-un nou con de umbra dupa ce lucrarile de reabilitare a infrastructurii in zona-pilot au fost, din nou, amanate din cauza ca nici unul dintre constructori nu s-a prezentat la licitatie. Reprezentantii municipalitatii nu fac un capat de tara din acest lucru si anunta ca proiectul se va derula in acest an si ca Primaria nu va pierde banii de finantare. Potrivit intelegerii cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, oficialii de la Bucuresti trebuie sa implementeze proiectul pana in aprilie 2007, data pana la care mai este valabil acordul cu europenii. Cu toate acestea, lucrarile de refacere a infrastructurii in zona-pilot, cuprinsa intre strada Lipscani, Bulevardul I. C. Bratianu, Splaiul Independentei si Calea Victoriei, au fost amanate de mai multe ori in ultimul an din cauza penuriei de specialisti care sa intocmeasca documentatia. Stapani pe situatie, de aceasta data, responsabilii de proiect spun ca acesta nu va mai fi amanat si in acest an, aratand totodata cu degetul in directia consilierilor generali care au facut tot posibilul, timp de doi ani, sa blocheze demersul municipalitatii.
Pe ce se cheltuiesc banii?
Cu trei luni inaintea organizarii licitatiei, edilii Capitalei si-au dat seama ca suma alocata initial pentru reabilitarea infrastructurii, 9,5 milioane euro, nu este suficienta. De aceea, Primaria a suplimentat investitia cu 10,62 milioane euro de la bugetul Consiliului General. Desi majoritatea consilierilor s-au opus vehement, in prima instanta, sufocarii bugetului local, ajustarea fondurilor a fost aprobata cu majoritate de voturi la sugestia primarului Adriean Videanu. Banii alocati in plus vor fi cheltuiti dupa o noua strategie a municipalitatii, care va tine cont de regenerarea punctelor-cheie din centrul istoric. Prioritare pentru Primarie sunt acum reabilitarea strazilor principale care se intersecteaza cu marile bulevarde (Franceza, Gabroveni-Sepcari, Lipscani, Selari si Stavropoleos), dar si transformarea zonei centrale intr-una atractiva investitiilor private (constructia de magazine si locuinte). Reabilitarea infrastructurii si a peisajului stradal pe strada Lipscani va costa peste 3 milioane euro, pentru strada Franceza, municipalitatea va cheltui 2,8 milioane euro, in timp ce strada Selari costa peste 1,5 milioane euro.
Chiar daca prima faza a proiectului va putea fi realizata in cel mult un an si jumatate, coordonatorul proiectului, arhitect Catalin Cazacu, atentioneaza ca regenerarea intregii zone centrale a Bucurestiului va fi un proces de durata, care va costa municipalitatea multa energie si bani.
- Ce contine acest caiet de sarcini, de i-a speriat pe toti?
- Eu nu stiu daca s-au speriat sau nu, eu pot sa constat reactia. Impreuna cu reprezentantii consultantului international al Primariei vom incerca un dialog pa cale oficiala pentru a vedea ce i-a impiedicat sa depuna ofertele, dupa care sa discutam raspunsurile lor cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si, eventual, sa schimbam ceva in docu-mentatia de licitatie. Trebuie stiut ca nu este vorba de o simpla asfaltare, ci de lucrari mult mai complexe, de infrastructura edilitara si rutiera, combinate cu elemente de mobilier stradal. Probabil ca au fost mai greu de indeplinit conditiile impuse de BERD, dar personal cred ca nu ar trebui operate modificari in caietul de sarcini pentru ca trebuie sa pastram stacheta foarte sus pentru asemenea lucrari.
- Considerati aceasta etapa un esec al Primariei?
- Nu, de ce sa fie un esec. Este o simpla etapa in desfasurarea unui dialog sau a unei relatii de lucru pe care municipalitatea o are cu contractorii. Urmeaza sa stabilim un alt termen pentru licitatie.
- Bucurestiul poate pierde finantarea de la BERD, in conditiile in care licitatia se amana de la o zi la alta?
- Nu, este exclus. Pericolul cel mai mare este ca procedurile sa se amane cu cateva zile. Avem opt milioane de euro contractati de la BERD, 12 milioane euro alocati de la bugetul municipalitatii si un grant de 1,8 milioane euro de la guvernul olandez. Toti banii sunt alocati si asteapta sa fie folositi.
- De cand se vorbeste concret de regenerarea centrului Istoric?
- Cand folositi termenul „concret“ ma gandesc la data semnarii contractului de imprumut, in luna noiembrie 2004, de catre fostul primar al Capitalei, Traian Basescu. Dupa aceea, din cauza conjuncturii politice, pe care nimeni n-o mai aminteste acum, demersul lui Basescu a fost blocat doi ani de Consiliul General. Nimeni nu aminteste acest lucru, insa toata lumea spune ca intarziem acum. Conceptul de regenerare urbana e unul complex, care are foarte multe componente, financiare, sociale, culturale, urbanistice, iar implementarea lui este un lucru foarte dificil de facut si necesita o perioada lunga de timp. In ceea ce priveste reabilitarea locuintelor, este prematur sa va dau un raspuns acum. Va voi putea raspunde dupa ce vom avea un proiectant general pentru zona-pilot, care se va ocupa de fiecare imobil in parte. Tot atunci vom sti care este stadiul fizic, gradul de interventie si costul fiecarui imobil in parte si modalitatea in care proprietarii particulari pot veni langa municipalitate pentru a desfasura lucrarile pe un front intreg ca sa putem fi eficienti. In momentul de fata, doar 20% din imobile sunt in proprietatea municipalitatii, circa 38-40% sunt proprietatii particulare, iar diferenta are statut juridic incert. De indata ce se va pronunta instanta, acestea vor trece de o parte sau de cealalta.
- Pentru refacerea cladirilor este obligatoriu ca ele sa treaca in proprietatea Primariei?
- Nu, nu este obligatoriu. Fiecare proprietar particular va suporta costurile pentru refacerea imobilului pe care il are in proprietate. Primaria va pune la dispozitia acestora proiecte la cheie, pe costurile municipalitatii, cu obligativitatea de a le pune in practica exact asa pentru a avea o imagine unitara si un control asupra zonei-pilot. Mai mult, lucram la un act normativ care sa ne permita ori sa putem subventiona, sub anumita forma, ori sa scadem taxele, ori sa gasim niste modalitati ca sa-i atragem alaturi de municipalitate pe proprietarii care nu au posibilitati financiare sa tina pasul cu noi.
Nimeni nu se va mai intoarce in centrul istoric
- Cati locatari „ilegali“ stau in calea proiectului municipalitatii?
- Primaria sectorului 3 se ocupa cu evacuarea celor care nu au forme legale prin care sa dovedesca statutul de rezidenti, si zic eu ca operatiunea se desfasoara cu succes. In ultima perioada au fost evacuate vreo 42 de familii, n-a iesit nici o revolutie, nici un scandal, pentru ca oamenii au inteles ca nu se mai poate altfel. Reprezentantii sectorului 3 au numarul exact al persoanelor care mai sunt acum in zona istorica. Ei vor ajunge in niste camine de nefamilisti pe care le pregateste ca locuinte sociale in zona Parcului IOR. In orice caz, din momentul in care vor fi evacuati, nimeni nu se va mai intoarce in centru.
- Cat ne costa reabilitarea intregului centru istoric al Capitalei?
- Refacerea intregii zone va costa enorm, dar nimeni nu poate spune exact de cati bani este nevoie. Oricum este vorba de sute de milioane de euro si va dura ani, multi ani. Zona-pilot, care se refera la refacerea infrastructurii pe sectorul cuprins intre strada Lipscani, Bulevardul I.C. Bratianu, Splaiul Independentei si Calea Victoriei, are un termen de finalizare de 16-18 luni.
- Cum veti exploata latura economica a zonei centrale?
- In primul rand vom incerca sa refacem specificul centrului istoric cu activitati de mica anvergura, cu un anumit tip de comert de antichitati, de carte, de alimentatie publica, oficii si reprezentante de banci, zone in care sa se poata desfasura activitati mestesugaresti. Traficul auto nu va disparea din centru pentru ca e total neproductiv sa faci acest lucru.
Constructori de marca, interni si internationali, s-au retras din cursa
Toate cele noua societati care s-au inscris, in prima instanta, in cursa pentru centrul istoric au renuntat sa mai participe la licitatie din cauza cerintelor impuse de municipalitate si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare. Printre acestea se numara Strabag AS Austria, care are contracte cu Primaria Capitalei pentru intretinerea mai multor bulevarde din Bucuresti, SC Tehnologica Radion SRL, Obras Publicase Cimento Armado SA Apania, concernul romano-german Bau Unter Nehmung Granit Graz, dar si Euroconstruct Trading 98, patronata de Dan Besciu si Sorin Vulpescu, vechi parteneri de afaceri ai lui Dorin Cocos, sotul fostului consilier prezidential Elena Udrea. Chiar daca au derulat, ani de-a randul, contracte importante cu municipalitatea, constructorii nu au putut indeplini cerintele din caietul de sarcini care solicita acestora garantii de 200.000 euro. In plus, firmele trebuiau sa aiba o cifra de afaceri de cel putin 30 milioane de euro si sa faca dovada ca au mai executat lucrari de asemenea amploare in ultimii cinci ani. In aceste conditii, specialistii Primariei vor fi nevoiti sa organizeze o noua procedura de licitatie.
"Nimeni nu-si aminteste ca proiectul a fost blocat doi ani in Consiliul General." Arhitect Catalin Cazacu
Negoita: «Nu e problema mea ca s-a amanat licitatia»
Contactat telefonic, primarul sectorului 3, Liviu Negoita, ne-a declarat ca organizarea procedurii de licitatie nu cade in sarcina autoritatilor de sector. „Nu am nici o parere in legatura cu acest aspect. De acest lucru se ocupa Primaria Capitalei si chiar daca procedura este ingreunata, nu exista nici un risc ca municipalitatea sa piarda finantarea pentru zona-pilot“. Totodata, edilul sectorului 3 s-a aratat mai interesat de problema evacuarii persoanelor care locuiesc ilegal in centrul istoric, operatiune care ar putea fi finalizata in vara acestui an. Numai ca in calea proiectelor autoritatilor mai stau aproape 2.000 de „ilegali“, care nu pot dovedi cu acte adresa la care locuiesc. Daca demersul edililor va da roade, toate persoanele fara forme legale in zona istorica a Capitalei vor muta in camine de nefamilisti, preluate de primaria de sector de la AVAS si reabilitate pentru a putea fi locuibile. Pana in prezent, doua astfel de camine sunt aproape finalizate in asteptarea viitorilor chiriasi
Sursa: Gardianul
Comentarii
Nu exista comentarii.