Chiriile cresc doar in Capitala

23 septembrie, 2008

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Chiriile cresc doar in Capitala
 
Proprietarii apartamentelor din provincie destinate inchirierii nu au majorat tarifele fata de luna precedenta. Chiar daca pana la inceperea noului an universitar mai este doar o saptamana, chiriile nu au suferit modificari semnificative. In Bucuresti, in schimb, venirea studentilor a condus deja la majorari importante.
 
In Capitala, noul an universitar se dovedeste a fi o adevarata mana cereasca pentru proprietarii de apartamente destinate inchirierii. Astfel, pentru prima data, chiria medie la garsoniere a atins nivelul de 400 de euro. Lucrurile nu stau la fel de bine pentru proprietarii din orasele de provincie.
 
„In Sibiu, studentii nu influenteaza in mod esential piata chiriilor, pentru ca exista un numar important de locuri in camine. Vorbim de un numar de doar 2.000 de studenti care sunt nevoiti sa-si caute un alt loc de cazare. Acestia se orienteaza in general spre apartamente de doua camere pe care le impart patru tineri", explica Nicu Radulet, partener in cadrul agentiei imobiliare sibiene Radulet & Adam. Galatiul este un alt oras in care cresterea chiriilor a ramas la nivelul de speranta.
 
„In ultimele doua saptamani s-a inregistrat in Galati o crestere importanta a cererii pentru apartamentele destinate inchirierii. Nu putem vorbi insa si despre o majorare a chiriilor percepute de proprietari, dar este de asteptat ca acest lucru sa se intample in perioada imediat urmatoare.
 
Proprietarii au tendinta de a specula inceputurile de an scolar si universitar", spune Marian Chiosa Rotaru, manager al agentiei galatene Centru de Investitii Imobiliare. Si proprietarii bucuresteni au sesizat nevoia studentilor de locuri de cazare. Numai in primele doua saptamani ale lunii septembrie, au fost scoase la inchiriere peste 1.500 de apartamente in Capitala.
 
In Bucuresti creste si oferta, dar si chiriile
 
Oferta de pe piata este completata de cele peste 4.100 de apartamente scoase la inchiriat in lunile iulie si august. „Asa cum se intampla in fiecare an, multi bucuresteni au asteptat apropierea anului universitar pentru a-si scoate apartamentele la inchiriat. Pe fondul cererii mari, venite mai ales din partea studentilor, asistam la o crestere a chiriilor", se arata intr-o analiza a site-ului anunturiparticulari.ro.
 
Cea mai mare chirie medie solicitata pentru o garsoniera, 450 de euro, s-a inregistrat in perioada 1-15 septembrie in Vitan. Berceniul este cartierul cu cele mai convenabile chirii medii la garsoniere, in jur de 330 de euro.
 
Cresterea chiriilor la garsoniere, chiar in conditiile in care oferta a crescut cu 21% fata de august 2007, este explicata de specialistii imobiliari prin cererea de asemenea foarte mare. Si la doua camere situatia este similara, valorile medii atingand 495 de euro in Berceni si 629 de euro in Vitan, in conditiile unei cresteri a ofertei cu 41% fata de august 2007.
 
Sursa: Adevarul

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Valea Oltului concureaza la pret Valea Prahovei Valea Oltului concureaza la pret Valea Prahovei
O noua gama de produse pentru pardoseli lansata sub brandul DEKO Professional O noua gama de produse pentru pardoseli lansata sub brandul DEKO Professional
Vopsea de 200 de milioane de euro Vopsea de 200 de milioane de euro
Se scumpeste mobila Se scumpeste mobila
SAINT-GOBAIN ROMANIA SI OMV PETROM SEMNEAZA UN ACORD PENTRU ACHIZITIA DE ENERGIE VERDE SAINT-GOBAIN ROMANIA SI OMV PETROM SEMNEAZA UN ACORD PENTRU ACHIZITIA DE ENERGIE VERDE
Flanco sustine si recompenseaza reciclarea electrocasnicelor vechi si a bateriilor Flanco sustine si recompenseaza reciclarea electrocasnicelor vechi si a bateriilor

Vezi mai multe articole