Cifrele rele din imobiliarul romanesc

24 ianuarie, 2011

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Dupa 3 ani de criza, sectorul imobiliar poate fi caracterizat prin arierate de 1,2 mld. euro, insolvente, mall-uri abandonate si 30.000 de agenti imobiliari pe drumuri
Preturile au ajuns la nivelul de acum 5 ani si continua sa scada, iar incercarea Guvernului de resuscitare prin Prima Casa a esuat
 
Multe voci din piata imobiliara spun ca aceasta industrie s-a prabusit si ce anume ar putea confirma mai bine aceasta realitate decat cifrele. De aceea Curierul National va va prezenta in randurile de mai jos cele mai importante cifre inregistrate de imobiliarul
romanesc in ultimii ani, care dau adevarata masura a situatiei.
 
Cele mai mari arierate: cele din constructii care ajung la 1,2 miliarde de euro
 
Presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, a declarat in luna decembrie a anului trecut, pentru Curierul National, ca arieratele statului se ridica la circa 1,5 miliarde euro, iar presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor din Constructii (ARACO), Laurentiu Plosceanu, spunea ca doar datoriile catre firmele din constructii se ridica la peste 1,2 miliarde euro.
 
Cea mai mare insolventa: Planorama, unde 600 de clienti isi asteapta locuintele
 
Complexul Planorama amplasat in zona Bulevardului Doamna Ghica din sectorul 2 al Capitalei, a fost lansat in 2006 cu mare tam-tam, de altfel, ca toate proiectele imobiliare. Termenul de finalizare era anul 2007 pentru cele 4 turnuri (care ulterior au ramas doar la 3 turnuri) din proiect, dar nici astazi acest proiect nu este finalizat. Pe langa acest aspect cei 600 de clienti care isi asteapta de mai bine de 3 ani locuintele au aflat ca la data de 30.06.2010 Tribunalul Bucuresti a hotarat intrarea S.C. EuroHabitat SRL, dezvoltarul Planorama, in procedura generala a insolventei prin reorganizare.
 
Cel mai mare abandon imobiliar: 10 mall-uri anulate
 
In septembrie 2009, compania nord-irlandeza Mivan Kier, care a construit mall-ul Liberty Center si ansamblul rezidential New Town, ambele din Bucuresti, a intrat in insolventa, ca urmare a propriei solicitari, potrivit unei decizii a Tribunalului Bucuresti. Asadar era clar ca proiectul de mare anvergura Tiago Malls ce presupunea ridicarea a 10 mall-uri in toata tara anuntat de dezvoltator in urma cu ceva timp nu va mai prinde viata dupa decizia de a intra in insolventa.
 
O tentativa de lansare a unui mall a fost in Oradea, dar nici nu a fost deschis si a intrat in faliment. Tiago Mall, care trebuia inaugurat inainte de Craciunul anului 2008 nu isi va putea primi vizitatorii nici de Craciunul lui 2011. Poate sub alta denumire. Mall-ul oradean, care nu a functionat niciodata, a intrat in faliment, lichidatorul judiciar, Casa de insolventa Transilvania, urmand sa-l scoata la licitatie. Pretul de pornire a licitatiei era de 35,5 milioane de euro, jumatate din valoarea investitiei. John Houghton, property director in cadrul Tiago Malls afirma in septembrie 2008, intr-o conferinta de presa la Oradea, ca "Tiago Mall Oradea, primul din cadrul proiectului Tiago Malls, va cuprinde 10 astfel de mall-uri si va avea peste 25.000 de metri patrati suprafata inchiriabila". Investitia depasea 70 de milioane de euro si urma sa gazduiasca peste 150 de magazine ale unor cunoscute marci locale si internationale.
 
O Esplanada cu 11 hectare de gunoi
 
De mai bine de sapte ani, Ministerul Lucrarilor Publice si Primaria Capitalei nu reusesc sa ajunga la o intelegere in ceea ce priveste proiectul Esplanada. In timp ce autoritatile se cearta, terenul de pe Splaiul Unirii este tot o groapa de gunoi. Compania ungara TriGranit Development, dezvoltatorul acestui proiect,   spune ca motivele pentru care proiectul bate pasul pe loc sunt: in primul rand problema a jumatate din terenuri care nu sunt in proprietatea dezvoltatorului, iar in al doilea rand evitarea Primariei Generale a Capitalei de a da un raspuns concret in cazul acesta.
 
Dezvoltatorul proiectului Esplanada este nemultumit de schimbarile politicului, dar este increzator, odata ce exista un memorandum semnat cu Guvernul Tariceanu pe acest subiect. In 2003 a fost aprobata, prin Hotararea Guvernului Nastase, realizarea unui proiect de urbanism pe Splaiul Unirii. 
In 2004 s-a ajuns la un acord public-privat intre Ministerul Lucrarilor Publice si firma Trigranit pentru realizarea, pe aproape 11 hectare, a proiectului Esplanada. Acesta urma sa cuprinda blocuri rezidentiale, centre de afaceri, culturale si de relaxare. De atunci, proiectul este pasat fara a se lua o decizie ferma.
 
Preturile terenurilor s-au intors in timp cu 5 ani si continua sa coboare in trecut
 
Daca in 2007 preturile terenurilor cresteau de la o ora la alta si tranzactiile avea loc pe banda rulanta, in 2011 valoarea terenurilor a scazut foarte mult, dar chiar si in aceste conditii tranzactiile nu mai au loc aproape deloc. In septembrie 2010, o analiza a unui site imobiliar spunea ca preturile terenurilor din jurul Capitalei s-au intors in timp cu 5 ani. Tranzactiile cu terenuri incheiate in prima jumatate a anului s-au finalizat la preturi echivalente cu cele din perioada 2005-2006, cu 20-30% mai putin decat anul trecut. Numarul tranzactiilor incheiate in primele 6 luni ale anului a fost totusi redus. De asemenea, au fost finalizate doar tranzactii cu valoare scazuta, care nu au depasit 10 milioane euro.
 
Prima Casa, o amagire de 1 miliard de euro?
 
Startul la programul Prima Casa a fost dat in luna iunie, dupa ce 20 de banci comerciale s-au inscris in program cu oferte in valoare totala de 1,457 miliarde euro, peste plafonul de garantii al Guvernului stabilit la 1 miliard de euro. Odata cu lansarea programului Prima Casa, proprietarii apartamentelor cu doua camere nu au mai fost dispusi sa negocieze atat de mult pretul de tranzactie, iar cei nou-intrati pe piata au afisat preturi mai ridicate. Astfel, proprietarii imobilelor care solicitau un pret de vanzare pana in 55.000 de euro au crescut pretul in medie cu 5-10%, astfel incat proprietatile sa fie in continuare eligibile in program.
In 2010 programul guvernamental Prima Casa 2 fost lansat in primavara, venind cu cateva modificari fata de prima varianta. Astfel, Fondul de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (FNGCIMM) percepe un comision de acordare a garantiei mai ridicat in cazul variantei din 2010 a programului Prima Casa, mai exact de 0,49%, in usoara crestere fata de 0,37% cat era initial. Executivul a aprobat un plafon de garantii pentru programul Prima Casa de 700 milioane euro in 2010 si a majorat valoarea garantiei pentru locuintele noi la 70.000 euro. In cazul persoanelor care se asociaza in vederea construirii de locuinte, garantia este de 75.000 euro.  Acum se asteapta lansarea variantei a treia a programului. Noile modificari ce le aduce Prima Casa 3 sunt urmatoarele: clientii vor pune conturile curente drept gaj in favoarea bancii, dar vor avea posibilitatea sa ceara modificarea monedei in care platesc creditul, reesalonarea sau scadentarea imprumutului. De asemenea, noua forma a programului va elimina conditia privind asocierea a sapte beneficiari pentru constructia de ansambluri imobiliare. Alte modificari ale programului Prima Casa fac referire la reesalonarea sau rescadentarea imprumutului pentru evitarea unei eventuale restante.
 
Impact cu zeci de cumparatori la Class
 
Dezvoltatorul Impact a ridicat mai multe ansambluri rezidentiale, dar clientii cei mai nemultumiti sunt cei care locuiesc in cartierul rezidential Class.
Anul 2003 a fost momentul in care Impact a lansat proiectul rezidential Class. Pentru a atrage clienti, Impact a promis ca va construi 149 de case, doua locuri de joaca pentru copii, spatii verzi, sute de metri patrati, parcari, teren de sport, un club al rezidentilor, faleza la lac. O data cu spargerea bulei imobiliare, dezvoltatorul a vazut ca situatia este dificila si trebuie sa-si schimbe strategia de business ceea ce a si facut. Impact a reconfigurat planurile proiectului Class, "din promisiunile din materialele promotionale nu a mai ramas nimic: terenul de sport s-a transformat in a 203-a casa ( proiectul initial cuprinzand 149 de case ) spatiile verzi s-au imputinat si au fost realizate pe banii proprietarilor, locurile de parcare s-au imputinat la mai putin de jumatate, faleza a disparut, din informatiile noastre a fost doar pe hartie ca sa ne atraga, nefiind niciodata un proiect pentru aceasta. Clubul rezidentilor este un teren viran pe care acum Impact vinde brazi. Spatiul de joaca a ramas doar unul si a fost amenajat pe banii parintilor din ansamblu", a declarat pentru Curierul National, Adina Coca, Presedinte Asociatia de Proprietari Class.
Din mentiunile Adinei Coca, nici calitatea lucrarilor nu a fost un lucru de care sa se poata bucura, proprietarii, 7 imobile avand pana acum probleme la realizarea lor, tencuielile tavanelor cazand. Alte aproximativ 50 de case mai au aceasta problema, iar Impact stiind situatia nu a luat nicio masura desi este in cunostinta de cauza de 2 ani.
 
Cathedral Plaza, 19 etaje de scandal
 
Cand facem referire la cel mai mare aport de uraterie a orasului putem spune ca fiecare cladire din Bucuresti care a fost construita la "intamplare", fara a fi gandita prea mult pozitionarea ei putem spune ca a adus o contributie importanta la stricarea imaginii orasului. Un exemplu de slutire a Capitalei este Cathedral Plaza, o cladire de 75 m, cu 19 etaje, aflata la 8 m distanta de cladirea Bisericii Catedrala Romano-Catolica "Sf. Iosif", iar pe langa faptul ca nu este pozitionata bine poate fi si periculoasa. Inginerul Daniel Baciu, specialist in studierea structurilor de rezistenta, a atras atentia asupra pericolului pe care cladirea l-ar reprezenta pentru Biserica in eventualitatea unui cutremur sau a unui incendiu. In urma cu 5 ani, Arhiepiscopia Romano-Catolica a inceput demersurile pentru salvarea cladirii, Biroul Permanent al Senatului aproband raportul de activitate al Comisiei de ancheta a legalitatii si oportunitatii construirii "Cathedral Plaza", prin care se cerea oprirea imediata a constructiei imobilului. Tribunalul Bucuresti a dat castig de cauza ARCB, ulterior, Millenium Building Development a solicitat stramutarea cazului, considerand ca au fost influentate instantele judecatoresti, cazul ajungand la Constanta, Craiova, Pitesti, Targoviste si, recent, la Ploiesti. Printre motivele invocate de reprezentantii legali ai ARCB s-a aflat si articolul 48D din Legea 422/2001 ce protejeaza cladirile care apartin patrimoniului national de utilitate publica. Trei judecatori de la Curtea de Apel Ploiesti au rasturnat decizia favorabila data de Tribunalul Dambovita in februarie 2009, dand castig de cauza investitorului Millenium.
 
30 de mii de agenti imobiliari, pusi definitiv pe drumuri
 
In perioada de boom imobiliar piata era plina de agenti si brokeri imobiliari pentru ca se obtineau bani rapid si usor. Dar criza a determinat multe agentii sa traga obloanele si a lasat multi brokeri imobiliari pe drumuri. Aproape 8.000 de agentii imobiliare s-au inchis de la inceputul crizei pana la sfarsitul anului trecut pe piata imobiliara, potrivit datelor de la Registrul Comertului. Aproximativ 30.000 de agenti au ramas astfel fara un loc de munca.
 
Sursa: Curierul national

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Mai scad preturile apartamentelor din Bucuresti pe site-urile de anunturi? Mai scad preturile apartamentelor din Bucuresti pe site-urile de anunturi?
Cladirile cu bulina care nu vor fi consolidate ar putea fi demolate Cladirile cu bulina care nu vor fi consolidate ar putea fi demolate
Cel mai mare proiect, Confort City: 1.000 de familii in 1.680 de apartamente la marginea Capitalei Cel mai mare proiect, Confort City: 1.000 de familii in 1.680 de apartamente la marginea Capitalei
Miele confirma cresterea si la nivel de grup, +6,5% in 2020 Miele confirma cresterea si la nivel de grup, +6,5% in 2020
Cine ne va monta panourile solare? - 19 DECEMBRIE 2008 Cine ne va monta panourile solare? - 19 DECEMBRIE 2008
Bani pierduti la cadastru Bani pierduti la cadastru

Vezi mai multe articole