on

Coalitia pentru Siguranta la Incendiu: Legislatia privind focul este depasita. Normativul de siguranta la incendiu este neschimbat de 20 de ani

09 octombrie, 2019

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Coalitia pentru Siguranta la Incendiu a Cladirilor atrage atentia, cu ocazia Zilei Internationale pentru Prevenirea Incendiilor, ca Romania trebuie sa-si aduca la zi legislatia pentru a asigura un nivel ridicat de protectie a cetatenilor sai in fata hazardului focului.

In Romania am avut peste 40.000 de incendii in locuinte intre 2012 si 2018, soldate cu peste 3.400 de morti si raniti, conform statisticilor oficiale. Din pacate, perspectivele sunt ingrijoratoare pentru ca folosim tot mai multe materiale inflamabile in cladirile in care traim, lucram, invatam sau ne tratam. Daca acum 50 de ani un incendiu cuprindea intreaga camera in 25 de minute, acum este nevoie de doar 3 minute”, spune Dorin Beu, presedintele Coalitiei pentru Siguranta la Incendiu a Cladirilor.

Aceasta structura incurajeaza autoritatile sa isi imbunatateasca politicile si actele normative, unele dintre ele fiind depasite.

Normativul de siguranta la incendiu, P118/1999, esential pentru constructii sigure la foc, este vechi de 20 de ani. Nu cred ca mai avem o asemenea situatie in Europa. Spre exemplu, Bulgaria sau Serbia au legislatii privind incendiul aduse la zi. Ministerul Dezvoltarii ar trebui sa revizuiasca acest act, preferabil in 2 etape: O revizuire rapida, in partile unde e nevoie de interventie urgenta, si una de substanta, care sa fie elaborata in timp. De altfel, Ministerul chiar a transmis semnale ca aceasta este directia pe care o urmareste, insa trebuie sa se si tina de cuvant, promisiuni am tot auzit in ultimii ani”, a adaugat Dorin Beu.

Coalitia considera ca Romania trebuie sa foloseasca revizuirea Directivei Europene pentru Performanta Energetica a Cladirilor, care mentioneaza pentru prima data siguranta la incendiu intr-un asemenea act, ca prilej pentru a-si imbunatati legislatia in domeniu.

Faptul ca avem siguranta la incendiu trecuta drept conditie in cazul renovarilor ne arata ca aceasta este directia pe care trebuie sa mergem, directia europeana. Incurajam autoritatile sa foloseasca de asemenea Strategia de Renovare a Cladirilor, obligatorie conform acestei directive, pentru a stabili directii clare pentru a avea imobile mai sigure”, a declarat Beu.

Coalitia pentru Siguranta la Incendiu a Cladirilor este o platforma care isi propune sa imbunatateasca siguranta la incendiu a cladirilor din Romania ORIUNDE ESTE POSIBIL, prin intermediul unui dialog sustinut cu autoritatile, cu scopul imbunatatirii legislatiei si a politicilor, precum si prin intermediul informarii publicului pe aceasta tema. Membrii Coalitiei sunt Romania Green Building Council, EfdeN si EASA Romania, iar Fire Safe Europe, cea mai importanta organizatie care promoveaza siguranta la incendiu in cladiri la nivel european, este partenerul sau extern.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Renuntarea la administrator pare a fi un \'experiment\' sortit esecului Renuntarea la administrator pare a fi un \'experiment\' sortit esecului
De'Longhi achizitioneaza o noua fabrica in Romania De'Longhi achizitioneaza o noua fabrica in Romania
Miele Romania incheie anul 2017 cu o cifra de afaceri de 30,3 milioane de lei Miele Romania incheie anul 2017 cu o cifra de afaceri de 30,3 milioane de lei
"Nu m-as grabi sa iau un credit, perspectiva pe piata imobiliara e proasta" - 06 Martie 2009
Bucurestenii, campioni la cumparat case pe datorie Bucurestenii, campioni la cumparat case pe datorie
Avi Compact estimeză o creștere cu 20% a cifrei de afaceri pentru 2021 Avi Compact estimeză o creștere cu 20% a cifrei de afaceri pentru 2021

Vezi mai multe articole