Comisionul imobiliar, ocolit pe internet

12 mai, 2008

comenteaza trimite unui prieten printeaza

AVANTAJE Tarifele piperate ale intermediarilor pot fi evitate prin vanzarea-cumpararea de pe site-uri specializate
 
In Romania exista mai multe site-uri specializate pe care romanii pot sa vanda sau sa cumpere un imobil, fara intermedierea unei agentii imobiliare.
 
Astfel, pot fi ocolite comisioanele practicate de agentiile imobiliare pentru intermedierea tranzactiei. Pe site-ul www.Magazinuldecase.ro au fost efectuate 948 de tranzactii imobiliare, de la lansarea acestuia pe piata romaneasca, adica intr-un interval de peste un an, anunta Rompres.
 
In prezent, pe site pot fi prezentate ofertele sau cererile de cumparare de imobile sau terenuri din cinci orase (Bucuresti, Sibiu, Iasi, Constanta si Brasov). Se estimeaza ca, prin utilizarea acestei interfete, romanii au economisit, in intervalul monitorizat, 9,15 milioane euro, bani care ar fi intrat in buzunarele agentilor imobiliari.
 
In Statele Unite si in Europa Occidentala, conceptul este foarte popular si poarta numele de "For Sale By Owner (FSBO)", in traducere libera "de vanzare, de catre proprietar".
 
Alte avantaje ale FSBO sunt reprezentate de faptul ca potentialii clienti pot sa faca un tur virtual al locuintei, pe internet, fara sa plateasca nimic. Se economiseste astfel timpul necesar pentru vizitarea propriu-zisa a unui imobil pe care clientul nu l-ar fi achizitionat in final. Iar, pe de alta parte, proprietarii trateaza direct doar cu cei cu adevarat interesati de imobilul pe care il detin, economisind, la randul lor, timp.
 
Procedeul este simplu. Odata intrat pe site, pot fi definite caracteristicile specifice cautarii, precum orasul, zona sau cartierul, tipul de imobil, numarul de camere, vechimea imobilului, etajul si un interval de pret pe care sunteti dispus sa il platiti.
 
Costuri scazute cu intermedierea
 
Taxa de inscriere in lista a proprietatii este cu mult sub tariful agentiilor imobiliare, calculat ca procent din valoarea tranzactiei. In medie, costul intermedierii clasice este de aproximativ 6% din valoarea proprietatii, din care trei procente sunt platite de catre cumparator si restul de catre vanzator.
 
De exemplu, pentru o garsoniera situata in cartierul Tineretului din Bucuresti, care are o valoare medie de piata de 80.000 de euro, comisionul agentiei este de 4.800 de euro. In schimb, inscrierea si tranzactionarea pe site-ul www.magazinuldecase.ro sunt taxate cu sume cuprinse intre 119 si 450 de lei, in functie de serviciile la care se apeleaza.
 
Alte exemple de site-uri din sistemul FSBO sunt: www.casefaraintermediari.ro, unde taxa de publicare porneste de la 79 lei, sau www.foto-imobiliare.ro, unde inscrierea este gratuita.
 
Sursa: Adevarul

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Adunarea Generala poate stabili aplicarea de penalizari la intarzierea platii fondului de rulment Adunarea Generala poate stabili aplicarea de penalizari la intarzierea platii fondului de rulment
Creditele ipotecare se vor dubla in urmatorii doi ani Creditele ipotecare se vor dubla in urmatorii doi ani
S-a deschis IKEA® POPAS URBAN! S-a deschis IKEA® POPAS URBAN!
Somfy se impune ca un jucător cheie în automatizarea locuinței prin lansarea suitei TaHoma, un trio de instrumente inteligente Somfy se impune ca un jucător cheie în automatizarea locuinței prin lansarea suitei TaHoma, un trio de instrumente inteligente
The Empty Shop seteaza un record national: 30 de tone de haine donate in doar doua saptamani The Empty Shop seteaza un record national: 30 de tone de haine donate in doar doua saptamani
Majorarea pretului la materii prime a scumpit constructiile cu 30% Majorarea pretului la materii prime a scumpit constructiile cu 30%

Vezi mai multe articole