on

Cum a evoluat compania Viessmann de la începuturi și până în prezent?

20 decembrie, 2021

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Compania Viessmann a fost înființată de Johann Viessmann, un producător de cazane, care și-a înființat un atelier în anul 1917, în orașul Hof. Pentru douăzeci de ani compania Viessmann a funcționat în orașul Hof, dar mai apoi sediul operațiunilor sale a fost mutat în Allendorf.

 

Johann Viessmann s-a specializat în fabricarea cazanelor de oțel, dar odată cu trecerea timpului în portofoliul companiei au fost adăugate tot mai multe produse, Viessmann oferind astăzi clienților săi: atât sisteme termice, cât și sisteme frigorifice sau sisteme industriale cu multiple aplicații/

 

După cel de-al doilea război mondial, frâiele companiei Viessmann au fost preluate de către Hans Viessmann, fiul lui Johann Viessmann, care a reușit să modernizeze afacerea tatălui său și să o facă să se dezvolte și mai mult.

 

Au urmat apoi ani dificili, în care omenirea a făcut tranziția de la cărbune la petrol în ceea ce privea sursa de energie pentru încălzirea locuințelor. Dar Viessmann s-a adaptat și în anul 1972 ajunsese la un grad atât de ridicat de dezvoltare încât a deschis prima fabrică din străinătate în orașul Faulquemont din Franța. Apoi, a urmat încă o fabrică în orașul Waterloo și încă una în Ontario, din Canada.

 

Nici de această dată nu putem spune că cei de la Viessmann au avut timp să-și tragă sufletul deoarece în anii 1970 pe întreg globul s-a făcut simțită o criză de energie, Însă Viessmann a dat din nou dovadă de profesionalism începând să producă sisteme de înmagazinare a energiei solare și pompe de căldură.

 

Compania Viessmann în epoca contemporană

 

Un moment cheie care a avut loc în istoria recentă a companiei Viessmann s-a petrecut între anii 1991 și 1992 atunci când Hans Viessmann, care a condus afacerea mai bine de 40 de decenii, a predat ștafeta fiului său, Martin Viessmann, care are grijă de ea și în prezent.

 

În perioada anilor 1990, compania Viessmann a cunoscut schimbări majore de structură. Atunci s-a construit o nouă fabrică concentrată pe producția de cazane de perete, în Allendorf, un oraș care a jucat un rol extrem de important în evoluția companiei, și s-a consolidat temeinic rețeaua internațională de promovare și de vânzări.

 

Acum, Viessmann încurajează atât antreprenorii la început de drum cât și cei cu experiență, care au o afacere legată de instalarea, distribuirea sau mentenanța sistemelor termice, frigorifice sau industriale, să-i devină parteneri, oferindu-le servicii de top, recunoscute oficial în cadrul competițiilor internaționale la care participă.

 

În Germania, compania Viessmann este recunoscută oficial ca un partener de încredere, motiv pentru care a primit și nenumărate premii.

 

După anii 2000, Viessmann s-a remarcat nu doar prin produsele sale, ci și prin abordarea sa în domeniul afacerilor. În anul 2005 această companie a demarat o campanie care promova scăderea consumului de energie la nivel mondial, pentru a proteja mediul înconjurător. Campania s-a dovedit un real succes și a adus acestei companii premiul Sustenabilitate Germană de trei ori, în anul: 2009, 2011 și 2013.

 

Acum, familia Viessmann se pregătește deja pentru etapa următoare, fiind tot mai aproape de a-l încorona ca suveranul lor pe Max Viessmann, fiul lui Martin Viessmann, un tânăr talentat, deștept și foarte bine instruit în domeniul afacerilor.

 

Max Viessmann conduce acum divizia de mediu a companiei tatălui său, dedicându-se în același timp și investiției în companii start-up, fiind considerat un business angel. Dar va veni cu siguranță și un timp în care Max va lăsa toate celelalte proiecte sale la o parte și se va dedica trup și suflet acestei companii care merită toată atenția lui.

 

Cu performanțele companiei Viessmann se mândresc nu doar conducătorii săi, ci și angajații care sunt considerați ca făcând parte din marea familie și tratați ca atare deoarece împărtășesc idealurile stabilite de fondatorul Johann Viessmann. Iar de acest lucru se bucură nu doar cei care lucrează pentru Viessmann sau cei care încheie parteneriate de colaborare cu această companie, ci în primul rând clienții care au garanția că produsele lor sunt create respectând cele mai înalte standarde de calitate.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Cum vad romanii confortul? O analiza a celor mai populare optiuni de incalzire a locuintei Cum vad romanii confortul? O analiza a celor mai populare optiuni de incalzire a locuintei
Subventii pentru caldura Subventii pentru caldura
Investitia initiala in incalzirea locuintei:  de ce este importanta alegerea unei solutii complete Investitia initiala in incalzirea locuintei: de ce este importanta alegerea unei solutii complete
EVOHOME | Cel mai inteligent sistem de control al temperaturii EVOHOME | Cel mai inteligent sistem de control al temperaturii
Centrala termica - alternativa la scumpirea gigacaloriei Centrala termica - alternativa la scumpirea gigacaloriei
Cat ne costa incalzirea iarna asta Cat ne costa incalzirea iarna asta

Vezi mai multe articole