on

Cum alegi cea mai buna incaltaminte de protectie?

25 august, 2020

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Echipamentele de protectie sunt esentiale pentru a va putea desfasura activitatea in siguranta, mai ales atunci cand lucrati in constructii sau in domeniul industrial. Desigur, pericolele difera in functie de locul de munca si sarcinile care va revin in timpul programului, dar indiferent de mediul in care lucrati, protectia muncii trebuie sa fie prioritara.

Pentru a evita orice fel de evenimente neplacute, folosirea unui echipament de protectie corespunzator este recomandata: salopeta, manusile, ochelarii, mastile, casca, vesta reflectorizanta si bocancii va pot ajuta sa va indepliniti sarcinile in cele mai bune conditii si va pot proteja de eventualele accidentari.

Incaltamintea de protectie este probabil cea mai importanta parte a echipamentului, intrucat majoritatea sarcinilor de serviciu nu ar putea fi indeplinite fara aceasta. In functie de spatiul in care lucrati, incaltamintea de protectie va protejeaza picioarele de la impactul cu obiecte grele, taieturi sau perforari, precum si de contactul cu lichide sau de temperaturile scazute / inalte. Anumite modele de incaltaminte de protectie prezinta inclusiv proprietati anti-statice.

Incaltamintea de protectie poate fi de mai multe tipuri, in functie de profilul activitatii voastre si a mediului in care lucrati:

  • Bocancii de protectie – Sunt de departe cel mai eficient tip de incaltaminte, indiferent ca lucrati pe santier, in exploatari forestiere, miniere, fabrici sau operati diverse utilaje (logistica, transporturi). Pe langa protectia superioara, bocancii de protectie ofera si un confort sporit pentru utilizator.
  • Pantofii de protectie – Daca activitatea voastra nu se desfasoara in conditii extrem de grele, pantofii de protectie sunt mult mai usori decat bocancii si permit o libertate de miscare mai mare.
  • Cizmele – Sunt recomandate in mediile umede, atunci cand lucrati in apa, noroi sau cu diverse substante, uleiuri si grasimi. Cizmele ofera protectie sporita la umezeala si asigura chiar si protectie impotriva electrocutarii daca sunt electroizolante.
  • Sandalele - In mediile de lucru cu temperaturi ridicate, sau pe timpul sezonului calduros, sandalele sunt alegerea potrivita, deoarece permit respiratia picioarelor, oferind si un minim de protectie necesara.

Inainte sa cumparati orice tip de incaltaminte de protectie, trebuie sa va ganditi foarte bine la mediul in care va fi folosita si mai ales la sarcinile voastre. Confortul, durabilitatea si rezistenta la apa sunt alti factori la care trebuie sa fiti atenti, dar si materialul din care este confectionata incaltamintea. De exemplu, in functie de material, puteti sa achizitionati:

  • Bocanci din piele naturala – ofera rezistenta sporita la impact, dar si rezistenta la apa sau socuri. Majoritatea bocancilor de lucru ofera si un sistem antiderapant sau anti-alunecare.
  • Incaltaminte din piele ecologica – Ofera aproape aceeasi rezistenta ca si incaltamintea din piele naturala, insa la un pret mult mai mic. In plus, pielea ecologica are si efecte antistatice si antialunecare, de aceea este o alegere foarte populara in domeniul industrial.
  • Incaltaminte din piele nabuc – Aceasta piele ofera rezistenta optima la umezeala, de aceea cizmele confectionate din acest material sunt extrem de durabile in medii umede.
  • Bocanci sau pantofi din poliuretan – O alegere foarte buna in domeniul constructiilor, incaltamintea din poliuretan ofera rezistenta sporita la socuri, iar talpa este de obicei antistatica si antialunecare.

Un alt element pe care trebuie sa il luati in calcul atunci cand cautati incaltamintea de protectie adecvata este bombeul. In conditii de lucru grele, acesta poate sa va protejeze picioarele de obiecte care cad, se rostogolesc sau orice alte accidentari prin lovire. Bombeul poate fi din metal sau dintr-un compozit rezistent.

Bombeul metalic este cel mai raspandit, otelul oferind o rezistenta mecanica extraordinara. Este de obicei asociat cu o talpa antiderapanta. Bombeul compozit este relativ mai usor si ofera aceeasi stabilitate, insa pentru a oferi acelasi grad de protectie trebuie sa fie mai mare si mai gros. Beneficiile principale ale bombeului din compozit sunt: greutatea, faptul ca sunt non-metalice (factor important in anumite conditii), respectiv faptul ca nu este un material conductor termic.

De asemenea, talpa incaltamintei de protectie este si ea foarte importanta. Daca lucrati in constructii sau in alte medii grele, incaltamintea potrivita trebuie sa fie dotata cu o lamela de protectie in talpa pentru a evita strapungerea cu obiecte ascutite de pe jos. La fel ca si in cazul bombeului, lamela poate fi metalica sau dintr-un material compozit.

Atunci cand lucrati la temperaturi extreme (foarte joase sau crescute) este recomandat sa optati pentru incaltaminte cu talpa termo-rezistenta. Talpa din poliuretan de exemplu reduce foarte bine efectele transferului termic din mediu catre picior. O talpa cat mai plata reduce riscul de a calca stramb sau de a va impiedica si este si mult mai confortabila.

Indiferent de tipul de incaltaminte pe care il alegeti, confortul trebuie sa fie optim. Nu alegeti o pereche de bocanci de protectie de alta marime decat cea potrivita pentru voi deoarece aceasta va ingreuneaza munca si poate duce chiar la accidentari. Este foarte important sa probati mai multe modele pana o sa gasiti incaltamintea potrivita pentru piciorul vostru.

Acestea ar fi principalele criterii la care trebuie sa fiti atenti atunci cand alegeti incaltamintea de lucru potrivita. Confortul si siguranta voastra sunt primordiale, iar echipamentul de protectie va poate ajuta sa terminati lucrul fara incidente.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Zatul de cafea - aliatul tau in casa Zatul de cafea - aliatul tau in casa
Islanda, Australia, Scotia - 3 destinatii pentru o vara racoroasa Islanda, Australia, Scotia - 3 destinatii pentru o vara racoroasa
Locuri ideale pentru citit Locuri ideale pentru citit
Cum poti construi o casuta in copac Cum poti construi o casuta in copac
Sa incondeiem ... Sa incondeiem ...
Black Friday 2023 - recenzie de jucarie Black Friday 2023 - recenzie de jucarie

Vezi mai multe articole