DAE mediu pentru imprumuturile ipotecare in euro contractate in iulie: 9,81%

15 august, 2008

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Compania IpoteciDirect a lansat, de luna aceasta, un indicator care masoara costul mediu total (dobanda anuala efectiva - DAE - medie) al creditului imobiliar/ipotecar pentru intreaga piata bancara romaneasca pe parcursul unei luni calendaristice.
 
Indicele IpoteciDirect pentru luna iulie este 9,81% pentru finantarile acordate in euro. Indicele a fost calculat pentru un credit imobiliar/ipotecar in valoare de 100.000 de euro, pe o perioada de 30 de ani, aceasta fiind „valoarea medie rezonabila a unui credit ipotecar“, sustin reprezentantii companiei.
 
La aceasta suma, pe perioada amintita si la DAE calculat de IpoteciDirect, rata lunara ajunge la 865,56 euro, conform creditori.ro.
 
„Indicele pe care il calculam din aceasta luna ia in considerare DAE de baza, nu cea promotionala sau initiala. Calculul s-a efectuat folosind dobanzile transparente ale celor mai solicitate produse pentru fiecare banca. Acestea au fost ponderate cu valoarea cotei de piata a fiecarei institutii financiare“, ne-a declarat Raluca Dobre, analist financiar la IpoteciDirect.
 
Indicele va fi prezentat, din septembrie, si pentru finantarile acordate in lei, dolari si franci elvetieni. „Ne-am dorit sa dam clientilor un instrument de lucru, un indicator care sa ilustreze starea de fapt, costul mediu al creditelor“, a mai precizat Raluca Dobre.
 
IpoteciDirect este o companie de consultanta financiara, un broker specializat pe credite ipotecare si credite de nevoi personale garantate cu ipoteca.
 
Sursa: Evenimentul zilei

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Locuintele din Pipera intra la apa - 23 Februarie 2009 Locuintele din Pipera intra la apa - 23 Februarie 2009
Duplex imobiliar Duplex imobiliar
Chiriasii din casele nationalizate, mai proprietari decat vechii proprietari Chiriasii din casele nationalizate, mai proprietari decat vechii proprietari
2.000 de lei, schimbarea instalatiei electrice 2.000 de lei, schimbarea instalatiei electrice
Cel mai „greu” Black Friday de la Miele: peste 180 de tone de produse vandute Cel mai „greu” Black Friday de la Miele: peste 180 de tone de produse vandute
Alpha isi curata rapid portofoliul imobiliar. Vedeti aici ce scoate din bilant pentru indicatori mai buni Alpha isi curata rapid portofoliul imobiliar. Vedeti aici ce scoate din bilant pentru indicatori mai buni

Vezi mai multe articole