De ce put forat si nu fantana?

In actualul mod de dezvoltare al ansamblurilor rezidentiale aflate in jurul marilor localitati, necesitatea asigurarii utilitatilor este o prioritate. Din nefericire, ritmul de implementare al acestor proiecte este unul redus, iar majoritatea celor care au reusit sa achizitioneze sau sa construiasca o casa au investit atat in solutii pentru tratarea apei uzate (fose, statii de tratare individuale), dar mai ales in sursa de apa, prin realizarea de puturi de mica sau mare adancime.

Fara apa nu se poate si, din aceasta cauza, este necesar sa cunoastem cateva elemente importante legate de realizarea unui put forat. De ce put forat si nu o fantana? Raspunsul este foarte simplu.

O fantana are o adancime redusa, de cativa metri, si colecteaza apa de suprafata, de infiltratie. Mare parte dintre acestea au un debit redus, iar calitatea apei este usor influentabila de activitatile umane desfasurate la suprafata terenului si sensibila la poluare. In plus, nu exista o garantie pentru asigurarea unui debit constant de apa, care depinde foarte mult de cantitatea de precipitatii si de perioadele secetoase.

Alternativa este reprezentata de un put de medie sau mare adancime, dupa cum permit caracteristicile hidrogeologice din zona respectiva. Acestea se realizeaza prin executia unor foraje, care nu sunt fantani. Putul forat nu acumulează apa, ci doar utilizeaza o mare parte din puterea (debitul) stratului acvifer, ceea ce le permite exploatarea permanenta in aceasta limita.

Debitul unui put forat poate fi estimat in functie de studiile hidrogeologice, daca acestea exista, sau pot fi constatate dupa realizarea efectiva a putului. La finalul executiei putului, se fac masuratori pentru a determina inaltimea pana la care se ridica apa in put (oglinda apei - nivelul static), nivelul hidrodinamic care reprezinta nivelul apei din put pentru debitul de exploatare maxim al acestuia.

Prin urmare, debitul forajelor nu depinde de diametrul de sapare sau de cel de tubare. Acesta depinde exclusiv de debitul stratului acvifer (permeabilitate, directie, viteza de curgere etc.). La fel de important pentru un debit corect de apa este diametrul tubului si diametrul stratului de margaritar. Este corecta utilizarea unui tub cu diametrul de 125 mm si aproximativ 200 mm de pietris margaritar, insa este incorect sa existe un tub de 225 mm si pietris sub 100 mm. In general, se respecta regula ca diametrul de sapare sa fie cu minimum 150 mm mai mare decat diametrul de tubare.

Pentru debite uzuale de pana la 9 m³/h se foloseste, de obicei, un tub cu diametrul de 125 mm dotat cu pompe de 101 mm, acestea fiind si cele mai raspandite. Pentru debite mai mari, de pana la 30-35 m³/h si inaltimi mari de pompare se folosesc tuburi cu diametrul de 160 mm.

Diametrul pompei utilizate nu trebuie sa fie mult mai mic decat al tubului putului. O diferenta mare intre aceste diametre inrautateste regimul de racire al pompei prin slaba circulatie a apei pe langa corpul acesteia.

Dupa adancimea nivelului apei fata de sol, apa subterana poate fi:

1. de mica adancime (5-10m) extrasa cu pompe submersibile, cu pompe de mana , pompe de suprafata sau cu galeti. Pentru protectia calitatii apei nu se admit puturi cu adancimi sub 5m sau a caror apropriere de surse de poluare este sub 50m (grajduri, gropi gunoi, closete etc.)

2. de adancime medie (10-50m) captata cu puturi sapate si executate cu diverse tubulaturi. Aceasta apa corespunde din punct de vedere bacteriologic si se poate extrage cu pompe submersibile sau pompe de suprafata cu ejector.

3. de mare adancime (50-200m), extrasa cu pompe submersibile insa are dezavantajul costurilor de investitie extrem de mari.

Citeste si participa la discutia despre ALIMENTARILE CU APA - IN FORUMUL MISIUNEA CASA!