on

Fatada ventilata cu placi HPL

04 martie, 2019

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Termoizolarea fatadelor se poate realiza in mai multe variante si acestea difera in mod structural. In mod natural, cel mai intalnit si utilizat sistem este cel cu materialul de izolatie lipit cu adeziv – sistemul ETICS. Celelalte variante de anvelopare a fatadei presupun solutii cu dublarea peretilor si introducerea materialului izolator in cavitatea formata de acestia, respectiv, realizarea unor fatade ventilate ceea ce inseamna ca intre peretele portant si finisajul decor, se pastreaza un spatiu de ventilatie ce permite pastrarea unei temperature constante la exteriorul cladirii, impiedicand umezeala sa patrunda in peretii exteriori ai acesteia.

Aceasta ultima varianta de anvelopare se preteaza atat la casele din lemn, casele traditionale, blocurile sau cladirile multietajate cu alta destinatie, hale sau alte spatii comerciale, pentru servicii sau productie. In afara rolului functional, fatada ventilata are si un rol estetic, pentru finisaj, putand fi folosite diferite tipuri de materiale. Astazi dorim sa va prezentam un finisaj modern si ceva mai special.

Asadar, o fatada ventilata presupune realizarea unei anumite structuri pe peretii portanti, astfel incat in interiorul acesteia sa putem monta o izolatie dimensionata corespunzator si un strat de protectie pentru izolatie – in general o folie de difuzie daca materialul izolator nu are prevazut un strat de protectie din fabrica (impaslitura unor sortimente de placi de vata minerala de exemplu). Toata aceasta structura va trebui sa permita montarea si sustinerea finisajelor exterioare, ce trebuie alese din randul materialelor rezistente la exterior. Se pot alege astfel placi decorative din tabla, sticla, ceramica, sau placi compozite, dintre care si panourile HPL pentru placari exterioare.

Placile din HPL cu fete decorative sunt obtinute din fibre de celuloza (circa 60-70%) impregnate cu rasini fenolice (circa 30-40%). In procesul de fabricatie al panourilor HPL MEG nu sunt folosite metale grele sau toxice, acest material neconstituind un pericol pentru persoanele care intra in contact direct cu produsul. Sunt disponibile atat in varianta cu o fata decorativa, cat si cu doua fete decorative la grosimi de 6 mm, 8 mm, 10 mm si 12 mm.

Proprietatile materialului:

• este rezistent la intemperii;
• este rezistent la actiuni mecanice;
• isi pastreaza proprietatile pe durata exploatarii;
• are clasa de combustie B-s1,d0;
• este usor de prelucrat;
• nu permite dezvoltarea cariilor;
• se intretine si se curata cu usurinta;
• are strat de protectie “AntiGrafitty”;
• este prietenos cu mediul inconjurator;
• disponibil intr-o varietate de culori si decoruri.

Din punct de vedere al gamei de culori, este disponibil in patru variante de finisaj:

• Gama Standard, include tonuri de gri si bej;
• Gama Colours, o paleta larga de culori RAL;
• Gama Wood, cateva zeci de culori ce imita diverse nuante de ale fibrei lemnoase;
• Gamele Metal si Concrete, cateva nuante cu aspect de metal si de beton.

Transportul si depozitarea panourilor se realizeaza doar in pozitie orizontala si se vor acoperi cu o folie de protectie pentru a preveni patrunderea vaporilor de apa si posibilitatea de deformare a placilor. Nu se vor depozita pe verticala deoarece exista riscul de curbare. Panourile sunt prevazute cu foloie de protective pe fata decor. Aceasta trebuie indepartata la scurt timp dupa efectuarea montajului, pentru a preveni expunerea indelungata la razele UV. Panourile decorative HPL pot fi prelucrate cu usurinta prin taiere, frezare, prelucrare CNC si gaurire. La taiere se recomanda folosirea discurilor de duritate mare, special concepute pentru taierea panourilor HPL.

Montajul in sistem fatada ventilata este posibil in urmatoarele variante:

• Prindere “vizibila” - pe structura din aluminiu sau lemn;
• Prindere „ascunsa” pe structura din aluminiu, prin agatare sau lipire cu ajutorul adezivilor speciali.

Fiecare din cele trei variante de montaj presupune anumite reguli specifice indicate de producator prin manualul tehnic. Vom discuta mai pe larg despre cele trei metode de montaj intr-un articol viitor.

Cand discutam de montajul in sistem fatada ventilata, trebuie sa avem si pastrarea unor spatii de ventilare, in partea superioara a placarii, respective in partea inferioara a acesteia. In parea superioara, spatiul de ventilare permite iesirea aerului cald si fluxul continuu de ventilare, in timp ce, in partea inferioara, spatiul de ventilare are rol de protectie impotriva insectelor si/sau vietuitoarelor.  Acest spatiu se poate realiza prin folosirea unei table perforate. In partea inferioara a suprafetei placate cu placi decorative HPL vom avea orificiile de admisie, iar in partea superioara vom avea orificiile de evacuare. Aceste tipuri de orificii vor fi realizate pe fiecare zona a fatadei, se intrerupe si apar diferite elemente cum sunt ferestrele sau usile. Se vor prevedea orificii de admisie si evacuare la fiecare. Marimea orificiilor de admisie si evacuare a aerului trebuie sa fie proportionale cu inaltimea cavitatii care trebuie ventilata. Mascarea deschiderilor de ventilatie se realizeaza cu ecrane perforate si/sau profiluri perforate ale deschiderilor mai mari de 1 cm, pentru a opri accesul diferitelor vietati si insecte care pot intra in spatele placii.

La montajul in sistem fatada ventilata a panourilor HPL, trebuie avut in vedere pastrarea unui rost tehnic intre placi, rost calculate in functie de dimensiunea si grosimea placilor si, al carui rol este acela de a permite dilatarea sau contractarea placilor. Rostul tehnic poate avea si o functie estetica in cazul in care se va monta un profil decorativ din aluminiu sau plastic. Nu se va prevedea niciun material de etansare in rostul de dilatare pentru a nu afecta miscarea libera a placilor decorative HPL.

Panourile decorative HPL se prelucreaza cu usurinta si nu necesita intretinere frecventa. La curatarea panourilor se folosesc materiale obisnuite non abrazive de curatare. Panourile utilizate pentru fatada ventilata sunt special fabricate ca sa reziste la factorii externi de mediu (raze UV, lumina solara, ploaie, zapada, caldura, inghet etc.).

O fatada ventilata al carui montaj este executat cu acuratete, previne infiltrarea vaporilor de apa in peretii constructiei si permite circularea aerului si pastrarea unei temperaturi constante la exteriorul cladirii. Acest aspect este constituie un plus de calitate pe termen lung si ne va proteja casa de problemele des intalnite legate de condens si aparitia mucegaiului, utilizarea variantei de fatada ventilata cu panouri decorative HPL indeplinind un dublu rol, fatada „sanatoasa” (casa cu climat sanatos) si aspect modern, de calitate superioara.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Descopera noutatile Thomsit pentru pardoseli de calitate Descopera noutatile Thomsit pentru pardoseli de calitate
Tipuri de cherestea pentru constructii - despre clasificare, umiditate, tratamente, costuri si sortimente de lemn pentru constructie III Tipuri de cherestea pentru constructii - despre clasificare, umiditate, tratamente, costuri si sortimente de lemn pentru constructie III
Tencuielile decorative de la Ceresit -  rezistente la intemperii si cu aspect desavarsit Tencuielile decorative de la Ceresit - rezistente la intemperii si cu aspect desavarsit
Ceresit CM 11 PLUS, impecabil si ALB Ceresit CM 11 PLUS, impecabil si ALB
Piatra flexibila nonadeziva - Solutia ideala pentru proiectele tale de renovare Piatra flexibila nonadeziva - Solutia ideala pentru proiectele tale de renovare
Clase de beton pentru constructia de case si retete de preparare Clase de beton pentru constructia de case si retete de preparare

Vezi mai multe articole