Proprietatile scoase la licitatie de catre ANAF - Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Ilfov se afla in localitatile Popesti Leordeni si Voluntari. In total, se vand 58 locuinte noi si 600 locuri de parcare, iar prima licitatie are loc maine, 17 iunie, ora 10,00.
Locuintele executate silit de ANAF se afla in ansambluri rezidentiale dezvoltate de fratii Ionut si Robert Negoita si sunt o parte complet finisate (caz in care preturile pornesc de la 29.000 euro+ TVA) si o parte nefinisate, in stadiul "la rosu" (unde preturile pornesc de la 17.500 euro+ TVA).
Ce va fi scos la licitatie maine
Cele mai ieftine sunt apartamentele nefinisate din Popesti Leordeni. Lista proprietatilor o puteti vedea integral in anuntul postat pe site-ul nostru aici. Spicuim:
• 2 garsoniere nefinisate, cu suprafete utile intre 31,97mp si 36,81mp, cu pretul de evaluare fara TVA intre 17.500 Euro si 21.700 Euro;
• 3 apartamente nefinisate cu 2 camere, cu suprafete utile de 65,33mp, cu pretul de evaluare fara TVA de 25.500 Euro fiecare;
• 4 apartamente nefinisate cu 3 camere cu suprafete utile intre 88.13mp si 94,13mp, cu pretul de evaluare fara TVA de 35.100 Euro fiecare;
• un apartament cu 4 camere cu suprafata utila de 116,56mp, cu pretul de evaluare de 50.000 Euro fara TVA.
• 15 garsoniere finisate, cu suprafete utile intre 31,97mp si 36,81mp, cu pretul intre 29.000 Euro si 37.500 Euro
• 16 apartamente finisate cu 2 camere, cu suprafete utile intre 59,37mp si 64,04mp, cu pretul de evaluare fara TVA intre 39.000 Euro si 41.500 Euro
• 8 apartamente finisate cu 3 camere cu suprafete utile intre 65,04mp si 88,13mp, cu pretul de evaluare fara TVA intre 57.000 Euro si 60.000 Euro
• 9 apartamente finisate cu 4 camere cu suprafete utile intre 107,31mp si 113,31mp, cu pretul de evaluare fara TVA intre 77.000 Euro si 81.500 Euro.
La licitatie se mai vand si 275 locuri de parcare la suprafata, ce costa 1.700 euro fiecare si 304 locuri de parcare in subteran, ce costa 3.500 euro.
In localitatea Voluntari, sunt executate silit 46 locuri de parcare cu preturi de 1400-1.900 euro si un teren de 812 mp, cu pretul de pornire a licitatiei de 160.900 euro, in zona Pipera.
Sursa: Romania libera
Comentarii
Nu exista comentarii.