Gladiola, planta invingatorilor: sfaturi de plantare si ingrijire

In trecutul indepartat, gladiola era socotita planta victoriei, fapt pentru care era purtata in tazboaie, in timp ce bulbii acestei plante erau tinuti la gat de catre luptatori, ca amulete. De-a lungul timpului, bulbii de gladiole au servit ca etalon in cadrul schimburilor dintre pasionatii de flori. Planta era cunoscuta si apreciata inca de pe vremea Greciei si Romei antice, dar perioada ei de glorie a inceput abia in secolul al XVII-lea, datorita utilizarii ei in medicina. Specia “Gladiolus comunis” figura in multe retete preparate de medici, in timp ce “Gladiolus imbricatus” era utilizat ca ameliorator pentru durerile dentare.

Din genul Gladiolus sunt cunoscute, in prezent, 250 de specii spontane, raspandite in Africa, Asia si Europa. Lucrarile de selectie au inceput in prima jumatate a secolului al XIX-lea, insa rezultatele importante in acest domeniu au fost obtinute in secolul trecut. Daca in 1880, un pasionat pe nume Bedingauz obtinuse aproximativ 2000 de soiuri, peste jumatate de secol cifra ajunsese la 8000. In prezent, gladiolele sunt cultivate pe suprafete mari si sunt clasate dupa garoafe, trandafiri si crizanteme din punct de vedere al volumelor si importantei economice.

Descriere

Gladiola este o planta perena semirustica, care are in sol un tuberobulb, organ de inmagazinare a substantelor de rezerva si de inmultire. Rezultat prin ingrosarea bazei tulpinii, tuberobulbul este globulos sau plat, cu circumferinta de 6-12 cm si acoperit cu frunze uscate, care formeaza o tunica de protectie. In timpul vegetatiei, concomitent cu diferentierea si evolutia elementelor inflorescentei, se dezvolta unul sau mai multi tuberobulbi de inlocuire (cei vechi se atrofiaza). Maturarea deplina a acestora are loc dupa 45-60 de zile de la recoltarea florilor. La baza inlocuitorilor se formeaza, de asemenea, si 20-30 de noi tuberobulbili de dimensiuni variabile (3-12 mm).

CITESTE SI: Begoniile: sfaturi complete de ingrijire si inmultire

Frunzele, liniare sau lanceolate, cu nervuri paralele proeminente, sunt lungi de 40-70 cm, iar tija florala poate ajunge si la 150 cm. Inflorescenta este un spic cu flori amplasate uni sau bilateral, in numar de 12-18 la soiurile cultivate. Florile ca atare au forma de palnie si culori dintre cele mai variate. Chiar la aceeasi floare pot fi intalnite nuante diferite sub forma de striuri sau macule. Majoritatea soiurilor cunoscute astazi sunt hibrizi si polihibrizi complecsi cuprinsi in specia horticola Gladiolus hybridus.

Conditii de mediu

Inflorirea gladiolelor dureaza din iulie pana toamna tarziu, dar in culturi de sera se obtin flori si iarna. Conditiile de cultivare implica locuri insorite, adapostite de vanturi puternice. Nu sunt plante pretentioase, dar se dezvolta mai bine in soluri bogate in humus si substante nutritive. Trebuie evitate substraturile compacte, reci si umede, ca si cele uscate, usoare. Este recomandat ca acestea sa aiba o durata de iluminare de 14 ore (planta de zi lunga), de aceea amplasamentul necesita atentie. Nu pot fi cultivate mai multi ani pe acelasi teren, ci dupa 4-5 ani.

Inmultirea

Operatiunea se face prin tuberobulbi sau tuberobulbili, in luna aprilie (cand solul are temperatura de 10-12 grade Celsius la 8-10 cm adancime). Trebuie indepartate tunicile protectoare si tratate cu Benlate 0,1% timp de 10-15 minute. Doar tuberobulbii cu diametre de 3-5 cm vor produce flori. Tuberobulbilii vor fi plantati la adancimea de 5-6 cm, la distante de 10-15 cm si vor produce flori dupa unul sau doi ani.
Mai exista o metoda de inmultire, cea prin seminte, dar aceasta este intalnita doar cand se urmareste obtinerea de plante numeroase intr-un timp scurt, sau cand se obtin noi soiuri prin hibdridare.

Cum isi petrec anotimpurile

In timpul vegetatiei, solul va trebui mentinut curatat si afanat, prin prasile repetate. In zonele secetoase se obtin rezultate bune prin mulcirea pamantului cu paie, mranita sau scoarta de copac. Udarea se face nu foarte des, dar abundent, insa cu evitarea stropirii frunzelor. Daca, initial, cresterea plantelor se bazeaza pe rezervele din bulb, in timp apare necesitatea aprovizionarii cu substante nutritive. O ingrasare usoara cu solutii nutritive complexe este necesara cand bulbii vechi se atrofiaza si incepe sa apara cel nou (momentul coincide cu aparitia celei de-a treia sau a patra frunze). Inainte de inflorire se impune, de asemenea, o ingrasare preponderent pe baza de fosfor, care influenteaza calitatea florilor. La maturarea tuberculilor sunt necesare solutii de fosfor si potasiu.

Un amanunt de care trebuie sa tina cont cei care recolteaza florile este ca planta are nevoie, dupa taiere, de 4-6 frunze pentru a hrani bulbii. La sfarsitul perioadei de vegetatie, dupa primele brume serioase ale climatului temperat, se scot tuberobulbii, se scutura pamantul de pe radacini si se pun la uscat in locuri aerisite, ferite de inghet. Ulterior, dupa uscare frunzelor, se separa tuberobulbii si tuberobulbilii, care se depoziteaza in locuri unde temperatura nu scade sub 1 grad Celsius (temperatura optima este de 6-7 grade Celsius).

Bolile gladiolei

Ca boala importanta poate fi mentionata “patarea bruna a frunzelor” – septorioza, care afecteaza tuberobulbii (apar pete roscate, care se innegresc, uscate) si frunzele (se acopera cu pete circulare, brune sau rosiatice). Cu timpul, frunzele raman ciuruite sau sunt total distruse, iar tesuturile tuberobulbilor devin tari, uscate. Combaterea se realizeaza cu Captan 0,2% sau zeama bordeleza 1%. Prevenirea presupune dezinfectarea tuberobulbilor si rotatia culturilor.

Patarea neagra a frunzelor se manifesta pe frunze si tije florale, sub forma unor pete negre ovale, difuze, pe suprafata carora se observa o pulbere de aceeasi culoare. Se combate prin igiena culturala si stropirea cu zeama bordeleza 1%, mai ales inaintea infloririi.

Putregaiul uscat al tuberobulbilor are ca rezultat aparitia unor pete adancite pe tuberobulbi. Daca, initial, acestea sunt brun-roscate, in timp devin cenusii si provoaca uscarea tuberobulbilor. Atacul este favorizat de umiditate si temperatura excesive, mai ales in spatiile de pastrare. Se recomanda folosirea la plantare a unui material sanatos si dezinfectat, precum si conditii optime de pastrare a tuberobulbilor.

Putrezirea bulbilor (fuzarioza) apare sub forma unor pete brune pe tuberobulbi, in zona radacinilor sau sub solzisori, cauzate de putrezirea tesuturilor. Se combate cu produse specifice acestei boli.

Mozaicul alb-striat este o viroza care se manifesta prin pete gri-verzui-galbui, care dispar spre sfarsitul perioadei de vegetatie. Pe flori apar striuri de culoare alba, gri sau purpurie.

Daunatori

Coropisnita consuma tuberobulbii sau ii dezradacineaza prin saparea galeriilor. Taie cu usurinta radacinile, distrugandu-le. Combaterea se face cu Sintogril, care se incorporeaza in sol, langa plante.

Viermele sarma afecteaza gladiolele atat prin indivizii adulti, care ataca indeosebi seara si dimineata, cat si prin larve, care prefera plantele tinere, ducand la ingalbenirea sau chiar distrugerea acestora. Ca aparare importriva acestui daunator mentionam intretinerea terenului, aplicarea ingrasamintelor chimice pentru stimularea cresterii viguroase a plantelor, folosirea amendamentelor pentru crearea unui mediu nefavorabil dezvoltarii larvelor si tratarea materialelor de plantare.

Carabusul de mai apare in luna care ii da si numele, in sol, si se hraneste numai seara. Larvele produc pagube prin consumarea bulbilor si a tulpinilor, iar distrugerea se face prin adunarea gandacilor si a larvelor, dublata de metode chimice.

Tripsul este foarte periculos pe timp calduros si uscat, afectand frunzele si florile. Plantele se ingalbenesc si pot muri, daca nu sunt tratate cu solutii precum Mitac 0,2% sau Tedion 0,15%. Paianjenul rosu distruge frunzele si florile, sugandu-le seva. Ca metoda de combatere se poate opta pentru Omite 0,2% si Nisonene 0,08%.