on

HORNBACH deschide in Romania magazin online cu peste 27.000 de produse disponibile

22 ianuarie, 2018

comenteaza trimite unui prieten printeaza

HORNBACH, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții şi grădinărit, lansează oficial magazinul online în România, de unde clienții pot alege din peste 27.000 de produse. Compania anunță extinderea treptată a sortimentului de produse și țintește listarea în online a peste 80% din produsele de stoc din magazine până la finalul anului 2018.

Pornind de la ideea „Începe acum proiectele tale și online“, magazinul online poate fi accesat la adresa www.hornbach.ro. Începând cu data de 23 ianuarie, clienții pot alege dintr-o gamă variată de materiale de construcții și produse de grădinărit.

„În contextul schimbărilor tehnologice, valorificarea mediului online ne ajută să fim mai aproape de nevoile clienților noștri. Astfel, deschiderea magazinului online în România a venit ca un pas natural în evoluția business-ului nostru. De acum, persoanele pasionate de proiecte de bricolaj au posibilitatea de a consulta în magazinul nostru online informații detaliate cu privire la proiectele lor și pot face cumpărături ușor, economisind timp“, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al HORNBACH România.

Clienții dispun din acest moment de mai multe posibilități pentru reducerea timpului necesar realizării cumpărăturilor: fie comandă online și solicită expedierea mărfurilor la domiciliu sau la șantier, fie se informează online și cumpără în magazin. Din cele peste 27.000 de articole prezentate pe site, majoritatea vor putea fi livrate la orice adresă din România în termen de 2-3 zile.

De asemenea, din cele peste 27.000 de produse listate, aproximativ 23.000 de produse pot fi rezervate pe site și ridicate personal din magazinul selectat, după 4 ore de la rezervare. Restul de 4.000 de produse pot fi rezervate doar în magazinele HORNBACH și apoi ridicate de către clienți.

Cele mai bune prețuri online și offline

Prețurile produselor HORNBACH sunt identice în magazin și în magazinul online. Mai mult, în termen de 30 de zile de la livrarea produselor există posibilitatea de retur a acestora sau de restituire în magazin.

„Ne-am propus ca iubitorii de proiecte de bricolaj să găsească în noi partenerul ideal pentru astfel de inițiative. De aceea, urmărim permanent să ne îmbunătățim serviciile și să oferim clienților noștri posibilitatea de a achiziţiona rapid și comod produsele de care au nevoie. În linie cu această strategie de dezvoltare, avem în plan inclusiv lansarea unei aplicații mobile pentru magazinul online, la jumătatea acestui an“, a adăugat Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al HORNBACH România.

De asemenea, pe site se vor regăsi produse care nu există pe stoc în magazine, dar care pot fi livrate direct de către furnizori. Serviciul Clienți va fi disponibil la numărul de telefon 0371.555.999 pentru a răspunde solicitărilor, de luni până vineri, între orele 08:00 și 17:00.

Proiectele de bricolaj, la un click distanță

Persoanele care doresc să realizeze un proiect de bricolaj pot găsi pe www.hornbach.ro informațiile de care au nevoie. Magazinul online HORNBACH oferă detalii complete referitoare la produsele disponibile pe site, precum și sfaturi și instrucțiuni despre realizarea proiectelor, parțial și sub formă de clipuri video, la care se adaugă o funcție de comparare pentru produse. În plus, este disponibilă și o listă de memorare, care poate fi recomandată sau expediată prietenilor.

Mai multe detalii pot fi găsite pe www.hornbach.ro.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Flanco gazduieste ediția de anul acesta a campaniei Portret de Familie Flanco gazduieste ediția de anul acesta a campaniei Portret de Familie
Apartamente noi abia in 2007 Apartamente noi abia in 2007
Saint-Gobain Romania lanseaza trei noi produse pentru cresterea eficientei energetice a cladirilor: Saint-Gobain Romania lanseaza trei noi produse pentru cresterea eficientei energetice a cladirilor:
DAE mediu pentru imprumuturile ipotecare in euro contractate in iulie: 9,81% DAE mediu pentru imprumuturile ipotecare in euro contractate in iulie: 9,81%
4.000 de locuinte noi in zona Aviatiei 4.000 de locuinte noi in zona Aviatiei
Costuri suplimentare Costuri suplimentare

Vezi mai multe articole