on

Impreuna pentru Giulesti – Aqua City devine sponsor al echipei Rapid Bucuresti

10 august, 2021

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Aqua City, unul dintre cele mai ambitioase si ample proiecte rezidentiale din Bucuresti, este oficial noul partener si sponsor al echipei de fotbal FC Rapid Bucuresti 1923. Momentul a fost marcat de o conferinta de presa care a avut loc marti, 10 august, ora 12:00, la showroom-ul Aqua City din Intrarea Rocilor 12-16. Au fost prezenti Decebal Cotofana, actionar Aqua City, Victor Angelescu, finantator Rapid Bucuresti, Adrian Rus, director de marketing Aqua City, Lucian Ionescu, director de imagine Rapid Bucuresti 1923, precum si legenda Rapidului Ion Manu.

 

In cadrul conferintei de presa, reprezentantii Aqua City si cei ai echipei de fotbal Rapid Bucuresti au oferit detalii despre acordul de colaborare, dar si despre relatia speciala care leaga echipa de fotbal de cartierul Giulesti, acolo unde este situat Aqua City. In acest sens, a fost anuntata o premiera pentru fotbalul si sportul romanesc: o intreaga scara de bloc va fi dedicata sportivilor si staff-ului de la clubul Rapid, care vor avea astfel posibilitatea sa locuiasca impreuna. Aceasta va fi denumita “Intrarea Visinie”, iar rapidistii care vor dori sa locuiasca aici vor avea parte de oferte speciale, avand ocazia sa achizitioneze apartamente la preturi preferentiale.

 

“Pentru Rapid, Giulestiul in sine reprezinta acasa. In trecut, fotbalistii Rapidului erau cazati la Gara de Nord sau vis-à-vis de stadion. In 2021, fotbalisti si sportivi ai Rapidului vor locui impreuna in Giulesti, unde este casa noastra, pe aceeasi scara de bloc. Este probabil ceva unic in fotbalul si in sportul din Romania si pentru noi un lucru care ne face sa ne simtim acasa si diferiti de ceilalti”, a declarat Lucian Ionescu, director de imagine al clubului.

“Sunt foarte impresionat de proiectul Aqua City, cred ca va arata foarte bine, iar jucatorii si legendele Rapidului se vor simti foarte bine aici. Pentru noi inseamna foarte mult ca atunci cand va fi gata stadionul toti care fac parte din aceasta echipa sa revina la origini si sa locuiasca in Giulesti”, a declarat Victor Angelescu, finantator Rapid Bucuresti.

 

“Ne bucuram sa anuntam astazi acest parteneriat prin care sustinem echipa Rapid, dar si Centrul de Copii si Juniori ai Rapidului. Ne dorim sa oferim acces copiilor din familii defavorizate la acest club si sa sustinem pasiunea lor pentru sport. Ne dorim ca pe viitor, ca si pana acum, sa facem si alte lucruri importante pentru Giulesti”, a declarat Decebal Cotofana, actionar Aqua City.

 

“Ne dorim ca in aceasta zona sa punem la dispozitia celor interesati de locuinte sa impartaseasca pasiunea pentru culorile visinii. Acest parteneriat reprezinta un pas firesc de sustinere a celui mai important simbol al Giulestiului, iar faptul ca putem sprijini una dintre cele mai iubite echipe din Romania este o bucurie reala pentru noi”, a declarat Adrian Rus, directorul de marketing Aqua City.

Proiectul rezidential Aqua City, dezvoltat in cartierul Giulesti, se afla la doar 2 minute de mers pe jos de Lacul Morii si va fi format din 6 blocuri, in care vor locui aproximativ 5.000 de persoane. Datele unei companii de monitorizare a pietei constructiilor la nivel national plaseaza Aqua City pe primul loc in Bucuresti si pe locul 3 la nivel national in topul celor mai mari proiecte, din cele 12.000 de santiere analizate.

 

Anvergura impresionanta a complexului imobiliar a determinat echipa din spatele proiectului sa puna in centrul obiectivelor sale nu doar bunastarea viitorilor locatari, ci si pe cea a comunitatii extinse. Astfel, echipa Aqua City a gandit proiecte care sa aiba un impact pozitiv pentru cartier si locuitorii sai. Alaturi de administratia sectorului 6, echipa Aqua City a luat parte la cea mai mare campanie de curatare a imprejurimilor Lacului Morii, in urma careia s-au strans in jur de 5.000 de saci de gunoi. Totodata, Aqua City a lansat primul ziar al unei comunitati urbane din Bucuresti – un produs media obiectiv, echilibrat, cu focus pe zona Giulesti-Crangasi-Lacul Morii, cu un tiraj de 60.000 de exemplare, distribuit gratuit membrilor comunitatii.

***

AQUA CITY este un ansamblu rezidential situat in zona de N-V a Bucurestiului, in sectorul 6, langa Lacul Morii, cu acces direct din Soseaua Giulesti si este dezvoltat pe o suprafata totala de 75.000 mp de teren. AQUA CITY va avea o suprafata construita totala de 204.000 mp, este format din 6 imobile cu un regim de inaltime S+P+7/10/11 etaje si cu un total de aproape 2.000 de apartamente. 

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.