on

Industria europeana a constructiilor isi pune speranta in ingineria civila

26 ianuarie, 2023

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Rețeaua EUROCONSTRUCT a fost înființată în 1974, în jurul unor institute de cercetare și firme de consultanță specializate în domeniul construcțiilor. Sopul? Să funcționeze ca grup de studiu pentru analiza și prognoză în domeniul nostru de interes. Dacă doriți să cunoașteți cine sunt astăzi membrii acestei rețele, vă semnalăm că îi puteți consulta aici.

Întrucât scopul EUROCONSTRUCT este de a oferi factorilor de decizie din sectorul construcțiilor informații, analize și previziuni pentru a le permite să planifice afaceri mai eficient. Conform acestui think-tank, construcțiile în Europa vor înregistra ”o creștere mai slabă” în perioada 2023-2025. Observăm că în tabelul de mai jos, sectorul ingineriei civile ne este prezentat ca o supapă pentru specialiștii în construcții. În schimb, sectorul rezidențial nou are în față doi ani foarte complicați.

 

 

Poate nu e rău să ne reamintim ce se înțelege prin ”ingineria civilă”? Conform Wikipedia - ”ingineria civilă este o ramură a ingineriei care se ocupă de proiectarea artefactelor și instalațiilor pentru uz civil în domeniile: construcții ambientale, construcții geotehnice, infrastructură, instalații structurale urban-teritoriale.

Termenul „civil” provine din dorința de a transfera în domeniul civil competențele tehnicilor din domeniul militar. Armatele erau întotdeauna însoțite de tehnicieni care erau capabili să realizeze lucrările necesare pentru a ajuta trupele să depășească orice obstacol întâlnit în calea lor. Un exemplu clasic îl constituie podurile plutitoare făcute din pontoane, poduri folosite de Napoleon în campaniile sale din Europa și care apoi au fost utilizate și de către civili”.

Exemple de proiecte din ingineria civilă includ:

 

  • Autostrăzi și drumuri: Proiectarea, construirea și întreținerea autostrazilor și drumurilor, incluzând poduri, pasaje subterane și tuneluri.
  • Baraje: Proiectarea, construirea și întreținerea barajelor pentru generarea de energie hidroelectrică și gestionarea apelor.
  • Canale de irigații: Proiectarea, construirea și întreținerea canalelelor pentru irigarea terenurilor agricole.
  • Lucrări portuare: Proiectarea, construirea și întreținerea porturilor, digurilor și a altor facilități portuare.
  • Lucrări aeroportuare: Proiectarea, construirea și întreținerea aeroporturilor, incluzând piste de aterizare, clădiri de terminal și alte facilități.
  • Lucrări de transport public: Proiectarea, construirea și întreținerea metroului, trenurilor și a altor mijloace de transport public.

În timp ce construcția caselor noi depinde de ratele dobânzilor la creditele pentru locuințe și este influențată de creșterile puternice ale costurilor de construcție, fondurile și programele europene vor stimula în continuare lucrările de infrastructură, de care țara noastră are atâta nevoie!

Voi cum ”citiți” piața din România?

Veți participa la cea de a 95-a Conferință EUROCONSTRUCT, de la Amsterdam (va avea loc in Iunie) ...?

 

 

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Ce economii la factura de incalzire va aduc termopanele si polistirenul - 17 februarie 2010 Ce economii la factura de incalzire va aduc termopanele si polistirenul - 17 februarie 2010
Case in calea apelor Case in calea apelor
Turcii de la Pelican Com au finalizat Atlantis Residence. Jumatate din apartamente sunt nevandute - 04 Noiembrie 2009 Turcii de la Pelican Com au finalizat Atlantis Residence. Jumatate din apartamente sunt nevandute - 04 Noiembrie 2009
Carrefour a pregatit de Black Friday o luna plina de reduceri de pana la 50% la sute de produse Carrefour a pregatit de Black Friday o luna plina de reduceri de pana la 50% la sute de produse
Maxell lanseaza o noua gama de videoproiectoare laser Maxell lanseaza o noua gama de videoproiectoare laser
Forta de munca e tot mai scumpa Forta de munca e tot mai scumpa

Vezi mai multe articole