Influenta scolii franceze de arhitectura asupra urbanismului din Bucuresti

 

            Traditia romaneasca in ceea ce priveste arhitectura nu este una tocmai bogata. Specificul romanesc il regasim mai degraba in bordeiele intalnite si azi in unele zone ale tarii sau in perimetrul Muzeului Satului. Este clar ca aspectul exterior al caselor a inceput sa ne preocupe destul de tarziu, importanta primordiala fiind acordata de catre romani mai ales laturii practice a locuintei. Prin urmare nu ar trebui sa ne mire faptul ca in urma constientizarii frumosului in arhitectura am inceput sa copiem modele deja consacrate. Poate in mod instinctiv sau chiar voluntar, intreaga noastra societate, a optat pentru modelul cultural  francez. Prin urmare constatam ca, incepand cu secolul al XIX-lea, modelul francez a inceput sa primeze atat in ceea ce priveste maniera de amenajare interioara a locuintei cat si aspectului urbanistic general al capitalei.

            In cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cel mai important factor de manifestare a influentei Parisului asupra Bucurestiului a devenit arhitectura. In acelasi timp influenta franceza reuseste practic sa canalizeze evolutia arhitecturii romanesti moderne, provocand aparitia unui sistem modern de manifestare arhitecturala si transformand indeletnicirea de arhitect intr-o profesie moderna si cu adevarat respectata.

            O mare influenta in acest sens l-a avut faptul ca autoritatile de la Bucuresti directioneaza marile comenzi publice din domeniul urbanismului, unor profesionisti scoliti in maniera Beaux-Arts, cu misiunea clara de a realiza o copie cat mai fidela a capitalei Frantei. Astfel Bucurestiul devine inca de la jumatatea secolului al XIX-lea Micul Paris, exemplul sau fiind urmat si de unele orase din provincie.

            Capitala renunta usor-usor la invechitele hanuri, in locul acestora aparand hoteluri din ce in ce mai luxoase. Tendinta este continuata prin constructia de banci, restaurante, cafenele, centre comerciale moderne, sali de spectacol etc. Pentru a completa maniera in care a debutat acest curent, toata reteaua de bulevarde bucurestene va purta amprenta gandirii urbanistice aplicate in Paris de baronul Haussmann. Ulterior si sistematizarea urbanistica a municipiului Cluj a fost realizata pe acelasi tipar frantuzesc.

            Influentele arhitecturii neoclasice franceze sunt vizibile in Bucuresti incepand cu anul 1830, odata cu activitatea unor arhitecti precum Michel Sanjouand, Xavier Villacrosse si M. Singurov. Una din cele mai reusite opere a lui Sanjouand (primul arhitect francez care profeseaza la Bucuresti) este Palatul Stirbei.

            Romantismul parizian isi va pune amprenta mai ales asupra arhitecturii peisagere, printr-un reprezentant de seama: Viollet-le-Duc. Aceasta maniera se va evidentia pe doua orientari principale: restaurarea monumentelor si materializarea influentelor gotice sau renascentiste asupra noilor tipuri de cladiri.

            Influentele eclectismului francez se fac simtite catre sfarsitul secolului XIX. Astfel institutiile construite in aceasta perioada poarta acest tipar: Palatul Bancii Nationale (Cassien Bernard / Albert Galleron, 1883-1885), cladirea Ateneului Roman (A. Galleron / Leonida Negrescu), Palatul CEC si cladirea Fundatiilor Regale (Paul Gottereau), Palatul de Justitie (A. Ballu), Cercul Militar (Dimitrie Maimarolu), Ministerul Agriculturii si Institutul de Medicina si Farmacie (Louis Blanc) etc.

            Inconfundabila estetica Art Nouveau isi pune amprenta asupra arhitecturii bucurestene in sens mai vast, afectand atat unele constructii rezidentiale cat si pe cele comerciale – de pe Lipscani.

            Chiar si arhitectura in maniera neoromaneasca isi are de fapt originea in eclectismul Beaux-Arts. Majoritatea practicantilor acestui stil sunt de fapt absolventi ai École des Beaux-Arts (EBA) din Paris.

            In Bucuresti stilul Art Déco va influenta mai ales edificiile rezidentiale, ceva mai receptive fata de nou. Totusi maniera aceasta isi lasa amprenta si asupra cladirilor comerciale, al salilor de spectacole, precum si asupra hotelurilor realizate in acea perioada.

            Influentele clare ale arhitecturii franceze asupra Bucurestiului sunt estompate brusc in perioada guvernarilor comuniste, moment in care au patruns la noi influentele stilistice din tarile surori. Ulterior acestea au fost inlocuite cu influente din alte state occidentale dar mai ales din spatiului american. Observam in ultima perioada o oarecare preocupare – cel putin la nivel de initiativa – pentru conservarea si restaurarea patrimoniului arhitectural de influenta franceza. Mai ramane doar ca aceste initiative sa se si materializeze.