Intretinerea mobilierului vechi

24 ianuarie, 2006

Ceva nou....ceva vechi...ceva albastru...

Cui ii place sa-si ingrijeasca si sa-si impodobeasca intocmai ca pe-o mireasa casa, va tine cont

de-o traditie care spune ca vechiul si noul pot foarte bine, si chiar trebuie, sa convietuiasca intr-un camin armonios. De aceea ne vom indrepta atentia in acest articol asupra recuperarii si intretinerii mobilelor vechi, cu sugestii ingenioase si trucuri care vor contribui la integrarea lor grabnica in decor.

Fie ca e primita in dar, mostenita sau cumparata dintr-un anticariat, orice piesa de mobilier care are o varsta venerabila are si o valoare care e, de obicei, direct proportionala cu anii. Ei bine, odata cu aceasta valoare vine si o sensibilitate care face ca intretinerea ei sa necesite o atentie speciala, rabdare si chiar indemanarea unui artist.

Vom incepe cu obiectele imbracate sau decorate cu piele… Canapele, fotolii, jilturi, scaune: pielea le innobileaza si le da o distinctie aristocratica si, odata cu ele, si mediului care le gazduieste. Asadar, inarmati cu betisoare cu vata, perii dure si semi-dure, carpe moi, bureti, tampoane de lustruit si somoioage de bumbac vom porni in recuperarea stralucirii lor de altadata.

Tinand cont de faptul ca pielea imbatraneste cu timpul, orice obiect legat sau imbracat in piele trebuie tratat, inviorat si uneori curatat de pete. Inainte de a incepe curatarea pielii, trebuie sa stiti exact ce calitate are. Un mod simplu de-a afla acest lucru este urmatorul: se freaca suprafata pielii cu un betisor cu vata inmuiata in decapant special pentru piele. Daca nu se constata nici o schimbare a culorii, pielea a fost, probabil, vopsita cu anilina: vopsita in profunzime, are o structura poroasa. Daca prin acest test culoarea dispare, pielea a fost vopsita cu pigmenti: vopsita la suprafata, este etansa si are un aspect lacuit, prin urmare nu trebuie supusa unor produse agresive. Pentru pielea vopsita cu anilina se recomanda curatarea cu decapant, frecand toata suprafata cu un somoiog din bumbac. Se va insista asupa petelor rebele. Daca suprafata decapata prezinta aureole sau diferente de aspect, se va revopsi cu o vopsea speciala pentru piele. Se alege o culoare mai putin inchisa decat cea initiala si se aplica folosind un somoiog de bumbac. Vopseaua trebuie sa patrunda in piele si se lasa cateva ore sa se usuce. Se aplica un lapte de intretinere (sau o crema nutritiva), apoi un lichid special pentru impermeabilizare. Pentru pielea vopsita cu pigmenti se recomanda aplicarea unui lapte de intretinere cu un tampon care se schimba ori de cate ori se imbacseste. Mai putin agresiv decat decapantul, laptele special pentru piele o curata, o hraneste si o inmoaie. Se va lustrui cu un tampon curat, apoi cu o perie. In cazul decolorarii, nu se foloseste vopsea, ci o patina pentru piele, intinsa cu un tampon de lustruit. Apoi, o perie semidura face patina sa patrunda in profunzimea pielii. Daca pielea prezinta zgarieturi, acestea se vor estompa cu ajutorul unui creion de retusare de aceeasi culoare iar pentru a da suplete pielii vechi, foarte uscate si gata sa crape, se aplica un lapte de intretinere, se lasa sa patrunda si, daca este necesar, se repeta

operatiunea de mai multe ori.

Diferitele aplice metalice pe care le gasim in cazul scaunelor sau fotoliilor pot sa-si recapete

stralucirea de metal pretios cu ajutorul unui dezoxidant – un fel de acid mai slab, sub forma de gel. Acest gel se aplica cu ajutorul pensulei de nailon , iar efectul se observa imediat. Gelul se indeparteaza cu bumbac, se clateste suprafata cu alcool si apoi se aplica o pasta de lustruit cu ajutorul unui tampon adecvat. Se da lustru si apoi se clateste cu apa si sapun, pentru a se elimina resturile de pasta care, in contact cu aerul ar putea accelera oxidarea aramei. In final, se protejeaza suprafata stralucitoare cu o pelicula incolora de lac pentru metale. Astfel, veti contribui la renasterea unei bijuterii care va va decora caminul, aducandu-i un plus de personalitate si farmec.