Irigatii si agricultura in desert

In 1953, eforturile de a descoperi petrol in sudul Libiei s-au soldat cu descoperirea unor resurse enorme de apa potabila. Analizele cu radiocarbon facute au demonstrat ca apa este in acel rezervor fosil inca din era glaciara, de peste 40 000 de ani. Spre sfarsitul anilor ’60 a fost conceput proiectul Marele Rau Artificial, iar lucrarile au fost demarate de-abia in 1984. Constructia propriu-zisa a fost impartita in cinci etape separate.

Marele Rau Artifical este o retea de conducte ce alimenteaza Libia cu apa din desertul Sahara. Unii spun ca acesta ar fi cel mai mare proiect de inginerie derulat vreodata iar, potrivit site-ului oficial, este cea mai mare retea de conducte din lume, lucrarea fiind descrisa drept „cea de-a opta minune a lumii“. Proiectul consta in peste 1.300 de puturi (majoritatea avand o adancime de peste 500 de metri) si furnizeaza 6,5 milioane de metri cubi de apa pe zi catre orasele Tripoli, Benghazi, Sirt (cat si catre alte regiuni).
Prima si cea mai complexa etapa, ce viza alimentarea cu doua milioane de metri cubi de apa pe zi prin intermediul unei conducte lungi de 1.200 de kilometri de la As-Sarir si Tazerbo catre Benghazi si Sirt, via rezervorul de la Ajdabiya, a necesitat 250.000 de sectiuni de tuburi din beton, 2,5 milioane de tone de ciment, 13 milioane de tone de agregate, 2 milioane de kilometri de cabluri, costurile totale ajungand la 14 miliarde de dolari.
Lucrarile au presupus excavari masive (85 de milioane de metri cubi de pamant), aceasta prima etapa fiind inaugurata la 28 august 1991. Puturile de la Tazerbo si Sarir au o adancime de 450 de metri si sunt echipate cu pompe submersibile ce ajung pana la adancimea de 145 de metri.

Etapa a doua a lucrarilor viza transportul a un milion de metri cubi de apa pe zi din regiunea Fezzan catre campia Jeffara, alimentand totodata regiunea Tripoli. Sistemul incepe de la putul din Sarir Qattusah si consta in 127 de puturi de distributie amplasate de-a lungul a trei conducte colectoare ce alimenteaza rezervorul de la Suq El Ahad (cu o capacitate de 28 de milioane de metri cubi). Aceasta etapa a fost finalizata in septembrie 1996.

Etapa a treia a lucrarilor este impartita, la randul ei, in doua faze. Prima presupune extinderea sistemului construit in prima etapa a lucrarilor, prin adaugarea a 700 de kilometri de conducte si statii de pompare, sporind capacitatea cu 1,68 de milioane de metri cubi pe zi, pana la un total de 3,68 de milioane de metri cubi pe zi.
A doua faza a acestei etape viza transportul a 138.000 de metri cubi de apa pe zi catre Tobruk de la un camp nou de foraj amplasat la Al Jaghboub. Astfel, la sud de Tobruk s-a construit un nou rezervor, lucrarile presupunand alti 500 de kilometri de conducte.
Ultimele doua etape ale proiectului presupun extinderea retelei de distributie si constructia unei conducte ce va asigura legatura dintre rezervorul de la Ajdabiya si Tobruk si, in final, unirea sistemelor din est si vest intr-o singura retea.
Costul total al proiectului este estimat la peste 25 de miliarde de dolari, durata estimata a lucrarilor fiind de 25 de ani de la demararea lor.
Conductele de beton care transporta apa prin desert au patru metri diametru si sunt menite sa reziste 50 de ani.

Libia a cheltuit deja 30 de miliarde de dolari pentru megaproiectul celor 5.000 de kilometri de conducte necesare transportului a circa 6,5 milioane de metri cubi de apa pe zi de la mii de puturi din desert. Libia a devenit cu acest proiect lider mondial in hidrotehnie, iar alte state din Africa sau Orientul Mijlociu, in care lipsesc resursele de apa, au apelat in ultimii ani la aceeasi metoda, dar la scara mai mica.