on

Izolarea peretilor cu spuma poliuretanica

14 octombrie, 2022

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Lucrarile de izolare termica a locuintelor sunt o prioritate cu atat mai mult cu cat evolutia costurilor cu energia de orice natura este pe un trend pozitiv, iar necesitatea de a asigura un confort interior cu un consum redus de energie este dezideratul oricarui beneficiar. Contextul actual impune luarea unor masuri rapide pentru minimizarea costurilor cu energia consumata in orice directie, fie ca discutam de domeniul rezidential, comercial sau industrial. Nu discutam despre risipa, ci de o utilizare cat mai eficienta a resurselor cu scopul de a sustine activitatile economice si traiul decent, fara a ajunge in situatia de faliment, chiar si personal. Exista posibilitatea de a realiza lucrari ce se intind pe o perioada redusa de timp, cu costuri mici sau medii si lucrari ce vor aduce economie pe toata durata de existenta a constructiei, termen definit ca durata de viata. O astfel de lucrare este reprezentata de executia termoizolatiilor la peretii exteriori sau peretii interiori.

 

In articolele anterioare am vazut beneficiile utilizarii spumei poliuretanice in domeniul izolatiilor la mansarda si acoperisuri, la izolarea caselor din lemn, la lucrarile de hidroizolare si la izolarea fonica. Domeniul de utilizare al acestui produs, ce se utilizeaza din ce in ce mai mult in domeniul constructiilor, se intinde pe intreaga anvelopa a constructiei, de la subsol pana la acoperis. Prin urmare, fiind si zona cea mai expusa a locuintei, fatada, un ansamblu de pereti ce despart interiorul casei de exteriorul supus conditiilor de mediu, poate beneficia de toate avantajele spumei poliuretanice cu celula inchisa.

 

Exista mai multe tipuri constructive de pereti exteriori, printre cei mai intalniti sunt peretii din zidarie de caramida sau din zidarie de BCA (beton celular autoclaviat), pereti din structuri usoare din lemn sau structuri metalice, pereti de hale din tabla subtire ori alte combinatii de structuri. Ei bine, orice tip de perete exterior am avea la constructiile noastre, ei pot fi izolati utilizand o solutie cu spuma poliuretanica.

 

In functie de tipul constructiv al peretilor putem aplica izolarea cu spuma poliuretanica pe partea exterioara, asa cum este recomandat de regula pentru ca permite o izolare corecta si completa a anvelopei protejand intreaga fatada fata de orice solicitare a mediului exterior – apa, vant, praf, radiatie solara, dar si pe interiorul peretelui in cazul constructiilor de tip hala inchise cu tabla subtire.

 

Dincolo de discutiile teoretice, principiile de izolare isi gasesc aplicabilitate practica si putem vedea trei exemple concrete de lucrari de izolare termica pe peretii exteriori realizati de catre specialistii ISOTERM.

 

Primul exemplu este reprezentat de o cladire rezidentiala, mai precis un proiect special realizat la un ansamblu modern in care s-au realizat 12 case pasive. Izolatia peretilor exteriori a fost realizata prin aplicarea spumei poliuretanice cu celula inchisa, la  grosimea totala de 15 cm si o densitate de circa 45 kg/mc. Utilizarea spumei poliuretanice cu celula inchisa va asigura etanseitatea peretilor exteriori, o izolatie termica foarte buna, dar si un anumit grad de izolare fonica. Pentru ca finisarea fatadei sa se realizeze intr-o maniera moderna, s-a optat pentru un sistem de inchidere a peretilor cu elemente din tabla montate pe rigle din lemn incorporate in izolatia termica.

 

Exemplul al doilea este reprezentat de o constructie ridicata pe structura metalica, dar la fel de bine putem avea o constructie usoara din lemn. Izolatia s-a realizat complet, termic si fonic, pe toata structura casei. Aceasta inseamna ca izolatia a fost aplicata pe peretii exteriori, interiori, dar si pe structura acoperisului. Pentru partea de acoperis s-a utilizat spuma poliuretanica cu celula inchisa la o grosime de 10 cm. Pentru peretii, peste stratul de OSB aplicat pe partea exterioara s-a utilizat un strat de 15 cm din aceeasi spuma poliuretanica cu celula inchisa. Suplimentar, fatada a fost placata cu un strat de polistiren expandat tip EPS80, grosime de 10 cm, aplicat pe OSB. Peretii interiori au fost izolati utilizand sortimentul de spuma cu celula deschisa, grosime de 10 cm.Un al treilea exemplu este un depozit frigorific pentru legume, o aplicatie ce nu se incadreaza in domeniul rezidential. Structura depozitului este realizata din ferme metalice acoperite cu tabla zincata. Dupa momentul constructiei, beneficiarul a constatat ca nu poate asigura mediul corespunzator pentru pastrarea legumelor fara un consum energetic excesiv, prin urmare a solicitat executia unei izolatii cu spuma poliuretanica. S-a aplicat o izolatie cu spuma poliuretanica cu celula inchisa la o grosime medie de circa 12 cm avand grija sa se includa in izolatie si structura din profile de tip “I”. La finalizarea lucrarilor a fost realizata o verificare totala a suprafetei izolate pe interior utilizand cu o camera de termoviziune.

 

 

Pe langa izolarea peretilor exterior, in orice constructie avem pereti interiori, pereti de compartimentare ce despart diverse spatii ce au conditii de exploatare diferite. Putem avea compartimentari in interiorul locuintelor, in cadrul birourilor, spatiilor comerciale, spatiilor pentru servicii etc., fiecare din acesta avand un microclimat specific. Acesti pereti de compartimentare necesita utilizarea unei izolatii termice, mai ales atunci cand intre spatii sunt conditii diferite de temperatura si umiditate, dar si izolatii fonice pentru a minimiza transmiterea zgomotului.

 

 In principiu, un astfel de perete de compartimentare nu necesita o structura deosebita, nefiind legati de structura de rezistenta a constructiei. Prin urmare, gradul lor de rigiditate este mai mic si va fi necesara o atentie sporita la detaliile ce au influenta asupra transmiteri zgomotului, vibratii, rezistentei la umiditate/apa dar si izolarea termica.

 

Putem utiliza materiale clasice pentru izolare, insa acestea au anumite deficiente ce nu pot fi corectate usor sau pot duce la cresterea costurilor pe unitatea de suprafata si pierderea spatiului interior. Si in aceste cazuri putem apela la izolarea cu ajutorul spumei poliuretanice. De ce?

 

Raspunsul nu este greu de anticipat pentru ca beneficiile acestui material sunt reprezentate de densitate, aderenta usoara la suprafata pe care se aplica, eliminarea oricaror elemente de prindere sau sustinere mecanica, aplicarea rapida si usoara intr-un singur strat acoperind perfect toate zonele, chiar si rosturile ascunse.

 

De cele mai multe ori sortimentul de spuma poliuretanica utilizat este cel cu celula deschisa, insa in unele aplicatii poate fi adaugat un strat redus de spuma cu celula inchisa din considerente de protectie la vapori, dar si in functie de tipul structurii peretelui de compartimentare. Grosimile utilizate sunt mai mici decat in cazul aplicatiilor la peretii exteriori, mansarde si poduri.

 

Durabilitatea solutiilor cu spuma poliuretanica poate egala durata de exploatare a constructiei in conditii normale, pastrandu-si forma si volumul, fiind excluse orice modificari ale acestora.

 

Un perete de compartimentare necesita inchidere finala cu diferite tipuri de placi, de la cele fibro-lemnoase de natura OSB-ului, placi din gips-carton sau alte materiale utilizate la inchidere. Spuma poliuretanica poate fi aplicata in structura peretilor finisati astfel, oferind o izolatie termica ridicata si contribuind la rigidizarea peretelui si reducerea posibilitatii de transmitere a vibratiei prin structura.

 

Din punct de vedere al tehnologiei de aplicare, operatiile necesare a fi executate in prealabil sunt unele minime si nu vor necesita materiale auxiliare sau un timp de executie ridicat. Singurul aspect ce trebuie avut in vedere este curatarea ulterioara a suprafetelor tratate pentru ca spuma poliuretanica cu celula deschisa expandeaza mai mult si relativ necontrolat. Dupa uscare se debiteaza usor cu ustensile de taiat.

 

Pe buna dreptate, beneficiarul va intreba despre costurile solutiei. Un raspuns corect ar trebui analizat in stricta corelatie cu detaliile fiecarui proiect pentru ca nu vom gasi doua exemple identice. Analiza unor costuri comparative intre doua solutii diferite ne poate duce in eroare, insa aceasta nu ne impiedica sa furnizam un pret orientativ, macar pentru a putea avea un ordin de marime si a analiza superficial optiunile tehnice. Asadar, doar cu titlul de exemplu, sub rezerva actualizarilor induse de inflatie si altor costuri indirecte, un cost specific pentru izolarea unui perete de compartimentare poate varia in intervalul 10-15 Eur/mp, in functie de grosime spumei aplicate si suprafata totala a lucrarii, costuri ce include atat manopera cat si materialele necesare.

 

Toate aceste lucrari le gasiti in portofoliul ISOTERM, un partener de incredere Misiunea Casa. Ele reprezinta o mica parte din aplicatiile si solutiile dezvoltate de aceasta companie ce utilizeaza spuma poliuretanica in domeniul izolatiilor termice, fonice si al hidroizolatiilor. Nu ezitati sa ii consultati pentru proiectele pe care le dezvoltati, specialistii companiei va vor asigura toate informatiile necesare, oferte dedicate si servicii premium.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Alege corect polistirenul pentru termoizolarea fatadei Alege corect polistirenul pentru termoizolarea fatadei
XYPEX, un scut eficient si economic impotriva apei XYPEX, un scut eficient si economic impotriva apei
Cum sa Impermeabilizezi Un Beci sau un Subsol din Beton la care au cedat hidroizolatiile initiale Cum sa Impermeabilizezi Un Beci sau un Subsol din Beton la care au cedat hidroizolatiile initiale
Avantajele polistirenului extrudat Avantajele polistirenului extrudat
Termoizolare de top cu polistirenul grafitat Termoizolare de top cu polistirenul grafitat
Izolatia termica a cabanelor din lemn Izolatia termica a cabanelor din lemn

Vezi mai multe articole