on

Miele a inregistrat vanzari in crestere cu 5,9% si a angajat peste 1.000 de oameni in anul financiar 2016/17

25 august, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Compania Miele, afacere de familie, continuă să își consolideze creșterea la nivel mondial. Cel mai mare producător de electrocasnice premium a avut vânzări de 3,93 de miliarde de euro în anul financiar 2016-2017, încheiat pe 30 iunie 2017. Această cifră indică o creștere anuală de 218 milioane de euro sau, în procente, de 5,9%. Aparatele încorporate și aspiratoarele au avut o contribuție peste medie.

Momentele de referință din perioada analizată includ preluarea unei participații de control la compania specializată în tehnologie medicală Steelco, lansarea Miele Venture Capital GmbH și deschiderea unei noi unități de business, Smart Home. În prezent, Miele are la nivel global aproximativ 19.500 de angajați. Pe timpul perioadei analizate, investițiile au totalizat 225 de milioane de euro.

Pentru a treia oară consecutiv, creșterea vânzărilor Miele a fost peste media ultimilor 10 ani, în pofida condițiilor mai puțin favorabile apărute pe piețe importante, precum Rusia, Turcia și, din cauza ratelor de schimb, în Marea Britanie. Mai mult, prețurile s-au aflat sub presiune continuă pe aproape toate categoriile de produse și în piețele relevante.

Compania a contracarat activitățile de marketing agresive ale altor producători printr-o atenție continuă asupra calității și inovației în ramura sa de activitate, de exemplu prin lansarea unor modele de înaltă calitate, cu caracteristici tehnice exclusive, marca Miele. În același timp, modelele din categoriile entry-line au oferit performanțe mai bune la un preț mai avantajos. În plus, compania este perseverentă în strategia de extindere pe piața globală, atât în online, dar și în offline.

În acest context, bordul de conducere al Miele anticipează o creștere semnificativă, atât a cifrei de afaceri, cât și a volumului de unității vândute, în următorul an financiar.

Creșterile vor fi susținute și de un protofoliu atractiv de produse, o strategie coerentă în activitățile departamentelor de marketing și vânzări, precum și de un apetit crescut al consumatorilor din Germania, din alte țări europene, cât și din întreaga lume.

Smart Home: o nouă direcție de business

În categoria aparatelor de uz casnic inteligente, Miele este pionier în domeniu. Noua unitate de business Smart Home a intrat în funcțiune din toamna trecută, aducând împreună cercetarea și dezvoltara, producția și marketingul. Prin noua sa filială, Miele Venture Capital GmbH, compania susține și startup-urile promițătoare din industrie. La Miele Smart Home, accentul se pune pe modelul de afaceri, tehnologie și aplicații în smart home sau Industry 4.0, dar și pe producția inovatoare și tehnologiile de produs. Iar la viitoarea expoziție LivingKitchen, din ianuarie, compania va prezenta versiunea sa culinară extinsă a aplicației mobile Miele.  În colaborare exclusivă cu platforma Kitchen Stories, vor fi accesibile, pe telefon, peste 1.100 de rețete Miele și mai mult de 200 de rețete video.

Steelco aparține acum grupului Miele

Unitatea de business Miele Professional, care curpinde tehnologia de spălare, mașini de spălat vase comerciale, dar și tehnologia medicală și de laborator, a înregistrat vânzări de 484 de milioane de euro pe parcursul anului financiar trecut.

În domeniul tehnologiei medicale, Miele și-a îmbunătățit semnificativ poziția pe piață, prin preluarea unei participații de control la compania italiană Steelco Group, care face acum parte din grupul Miele.

Mai mulți angajați în Germania și la nivel internațional

Până la data 30 iunie 2017, Miele avea o echipă de 19.465 de angajați la nivel mondial, în creștere cu aproximativ 1.095 de oameni de la an la an.

La debutul noului an de training, care va începe la 1 septembrie, aproximativ 500 de tineri din locațiile din Germania vor începe activitatea de ucenice într-una din cele 30 de profesii comerciale sau meserii tehnice. În jur de 120 de tineri vor începe un curs dublu de studii, care va cuprinde ucenicie și studii universitare. Această opțiune este disponibilă, pentru moment, în administrarea afacerilor, inginerie electrică, inginerie mecanică, informatica de afaceri și inginerie industrială.

Investiții la nivel înalt în materie de producție și vânzări

În anul analizat, Miele a investit 225 de milioane de euro, cu 41 de milioane de euro mai mult decât anul trecut sau, în procente, cu 23% mai mult. Aproximativ două treimi din aceste investiți au fost alocate sediilor din Germania, dintre care 60% au fost destinate dezvoltării de noi aparate și extinderii, conversiei și modernizării echipamentului de producție. Fonduri semnificative au mers spre modernizarea și extinderea administrației, vânzărilor și logisticii în Gütersloh. Atenția publicului a fost atrasă, în particular, de construcția centrului de îngrijire a copiilor din Germania, care va urma să își înceapă activitatea de la 1 martie 2018. Alte noi showroom-uri au fost deschise de Miele în Bolzano, Hong Kong, Madrid, Paris, Split și Stockholm.

Schimbarea Executive Boardului Miele, de mult anunțată, s-a derulat conform planurilor. La sfârșitul anului 2016, Dr. Eduard Sailer al Miele Group a ieșit la pensie, după 19 ani ca membru al boardului responsabil cu problemele tehnice. Succesorul lui este Dr. Stefan Breit, care a fost manager la fabrica de producție din Gütersloh. În această tranziție, meticulos pregătită, Dr. Breit a venit în board încă din aprilie 2016, fiind unul dintre cei șase directori executivi pentru o perioadă de intervenție. Membrii boardului, fiecare cu drept de vot egal, sunt Olaf Bartsch (Finanțe/Administrație), Dr. Axel Kniehl (Marketing/Sales), Dr. Markus Miele și Dr. Reinhard Zinkann (Directori Executivi și Co-Proprietari).

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

8.000 de euro pentru casa noua 8.000 de euro pentru casa noua
Proprietarii care nu au autorizatie de construire pot fi reclamati la primarie Proprietarii care nu au autorizatie de construire pot fi reclamati la primarie
Programul de reabilitare termica si Programul de reabilitare termica si "Prima Casa", analizate la Romania Construct Forum - 09 Octombrie 2009
Preturile apartamentelor scad, vanzarile ingheata - 17 Februarie 2009 Preturile apartamentelor scad, vanzarile ingheata - 17 Februarie 2009
E simplu să câștigi cu Ruukki! E simplu să câștigi cu Ruukki!
Viitorul middle-class: locuinte mici in turnuri Viitorul middle-class: locuinte mici in turnuri

Vezi mai multe articole