Intr-o lume tot mai preocupata de ultimele tendinte in materie de decoratiuni interioare isi fac in continuare loc, discret, si amatorii de antichitati. Aceasta categorie de decoratori ramane fidela modelelor de design din alte vremuri, iar daca piata nu ofera variante, ramane oricand posibilitatea confectionarii propriului mobilier in stiluri similare.
Istoria mobilierului pictat pe teritoriul romanesc
In Romania mai exista in continuare ateliere, e adevarat, destul de putine, unde se decoreaza mobilier, dar majoritatea produselor sunt exportate sau sunt facute pe comanda. In Transilvania exista cele mai multe ateliere in care inca se mai practica acest mestesug, mostenit din generatie in generatie.
La venirea in Transilvania, in secolul al XII-lea, se presupune ca sasii au adus cu ei putine obiecte de mobilier (precum banci, lazi pentru haine, ustensile gospodaresti, dulapuri pentru vesela, priciuri de dormit. Abia in secolul al XVII-lea sunt mentionati primii pictori de mobilier, Stephanus Schuller si Johannn Weiss.
Odata cu aparitia in Transilvania a mobilierului furniruit, pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, in orase nu s-a mai confectionat mobilier pictat, considerat demodat, iar tamplarii si pictorii au continuat sa lucreze doar pentru populatia de la sate. Fiecare familie de mesteri avea modele proprii pe care le executa pe mobilier.
Pictarea mobilierului se realiza in trecut cu ajutorul vopselei-clei, care era obtinuta din resturi de blana fierte pana se transformau intr-o pasta lipicioasa. Dupa vopsire, se aplica un strat de ceara, pentru fixare si protectie.
O alta etapa in evolutia decorului o constituie aparitia picturii cu sablonul pe un fundal colorat. Astfel, pe mobilier se aplica initial un strat de grund - la inceput ocru deschis sau maro deschis - care putea fi spalat, dupa preferinte. Mai tarziu, s-a impus fundalul verde, in timp ce la mobilierul taranesc a avute drept culoare predominanta, pana in secolul al XIX-lea, albastru-cobalt.
Mobilierul pictat din Transilvania este foarte asemanator celui din sudul Germaniei, insa prezinta si densitatea decorului de pe mobilierul maghiar. Laleaua, dar mai ales trandafirul in diferite stadii de inflorire sunt cele mai des reprezentate flori. Fiecare desen are o semnificatie anume: laleaua inseamna mandrie, trandafirul - pasiune, lacramioara - gingasie, floarea deschisa - maturitate, floarea inchisa - feciorie. Toate modele reprezinta asa-zisul arbore al vietii, un motiv foarte vechi, care provine din Persia Antica si este o metafora pentru tinerete vesnica, pentru viata fara de moarte.
Cum este realizata pictura?
Majoritatea sunt pictate direct, cu pensule de diferite marimi pe baza unei scheme din creion. Dar pentru cele de dimensiuni foarte mici meseriasii se ajuta de hartie perforata si pudra de talc: se potriveste perfect hartia cu modelul peste obiectul de mobilier, se da cu un burete cu pudra de talc si cand se indeparteaza hartia, ramane modelul.
Cel mai des folosit lemn pentru mobilierul asa-zis taranesc este cel de brad, asa cum se intampla si in urma cu 300 de ani. Lemnul este dat cu un lac mai inchis la culoare si capata aspect antichizat. Apoi, este pictat in doua straturi de culoare, aplicate in sensul fibrei. Dupa primul strat de culoare se da cu smirghel pentru finisare si se aplica un nou strat de culoare. Abia cand culoarea e bine uscata se incepe pictura propriu-zisa. Pictura iese mult mai bine in evidenta atunci cand e aplicata pe culori inchise, cum este albastrul.
Dupa primul strat de lac, de protectie al picturii, urmeaza un altul menit sa dea o tenta de vechime. Uneori, acesta este un lac special care, dupa uscare, crapa usor si ofera mobilierului un aspect vechi. Ultimul strat de lac are din nou un rol protector. Cei care lucreaza in atelier spun ca mobilerul e dat cu strat de lac, desi culorile folosite, odata uscate, nu se mai sterg, chiar si in contact cu apa.
Uneori operatiunea de vopsire dureaza chiar mai mult decat cea de pictare, pentru ca orice culoare trebuie sa se usuce foarte bine, mai ales cand intra in combinatie cu o alta. De exemplu, rama unei piese de mobilier poate fi rosie, in timp ce restul obiectului e albastru. Pictarea unui dulap de dimensiuni mici poate sa dureze si o saptamana, dar la final rezultatul va fi o adevarata opera de arta.
Multe dintre piesele de mobilier pictate manual au devenit adevarate opere de arta, pentru ca in decursul anilor modernismul le-a impins in beciuri, poduri sau chiar la distrugere. Insa, de ceva vreme deja, designerii pun din nou accentul pe originalitatea acestor obiecte de mobilier. Valoarea unei amenajari creste sensibil in eventualitatea includerii unei asemenea piese de mobilier, realizata de artizani sau mesteri populari.
Totusi, motivele traditionale nu sunt obligatorii si pe reproduceri, cu atat mai mult daca nu se integreaza vizual in spatiul in care urmeaza sa fie amplasat obiectul de mobilier.
Stiluri moderne de pictura si amenajare
La o incapere amenajata in stil modern, chiar minimalist, se preteaza o altfel de pictura. Pot fi folosite una sau doua culori, in pete plate, uniforme, care sa umple conturul unui model (creat sau copiat de pe o tesatura, tapet etc.). Tehnica nu este complicata: trebuie folosite doar culori acrilice, de obicei pe un fond deschis, pentru rezultate mai colorate.
Pe fonduri inchise, puterea de acoperire scade si exista riscul ca toate culorile deschise sa apara fade, gri. Daca suprafata este perfect plana, poate fi folosit si un stencil (sablon) si spray acrilic, cu care sa fie realizate motive repetitive. La final, va fi aplicat un strat subtire de vernis (lac) pentru fixare.
In cazul unui interior mai vesel, mai tineresc, pot fi folosite mai multe culori, in forme geometrice sau florale stilizate, o abundenta de fantezie si culoare. Nu trebuie neaparat respectat conturul mobilei. Din contra, un efect deosebit poate fi obtinut daca elementul decorativ nu se inscrie doar in cadranul unei usi, de exemplu, ci se intinde pana pe partea laterala, serpuind pe toata suprafata mobilei. In general, tentele plate si colorate se preteaza unui interior modern, pe cand gradatiile de tonuri si motivele mai putin stilizate se integreaza in stilul clasic sau rustic.
Bucatariile inzidite, cu fronturi de lemn pictate aduc o tenta de rafinament in stilul rustic. In aceeasi idee, poate fi pictat un cufar vechi, cu motive florale, care lasa sa se intrevada patina timplului. Pictura poate fi combinata cu aplicatii de foita de aur sau argint, pentru o nota mai sofisticata, insa fara a face abuz de elemente decorative si texturi.
Camera unui copil poate fi locul ideal pentru exersarea creativitatii. Cu o cromatica foarte colorata, in care predomina nuante calde, in forme jucause, inspirate din desene animate sau povesti, mobila prichindelului poate transforma camera intr-o lume de vis. Patutul poate fi realizat in forma de casuta, iar scaunele in forma de animale, iar mobila poate prinde astfel viata si va ajuta copilul sa isi dezvolte imaginatia.
Comentarii
Nu exista comentarii.