Normele tehnice de clasificare a placilor ceramice (I)

05 mai, 2008

Normele tehnice privind placile ceramice de gresie si faianta stabilesc regulile pe baza carora se face clasificarea acestor produse, precizeaza caracteristicile tehnice si definesc limitele de acceptabilitate in care trebuie sa se incadreze, precum si metodele de masurare a acestor caracteristici.

In Europa sunt in vigoare normele europene care au inlocuit diferitele norme nationale existente in acest sector, in timp ce in Statele Unite actioneaza normele ANSI/ASTM. Sunt in faza de aparitie normele ISO (INTERNATIONt STANDARD ORGANISATION) la elaborarea carora au participat toate tarile producatoare la nivel mondial si care vor constitui punctul de referinta pentru toata lumea. Acestea vor inlatura diferentele care exista la ora actuala intre normele europene si cele din Statele Unite. Normele europene (NE) care actioneaza in domeniul productiei de placi ceramice sunt sistematizate astfel:

NORMA GENERtA EN 87 stabileste definitii, clasificari, caracteristici tehnice si informatiile ce trebuiesc inscrise pe ambalaj. Aceasta norma clasifica placile ceramice in 8 grupe pe baza a doi parametri: absortia de apa (care depinde de porozitatea placii) si tipul de formare a placii, respectiv prin extrudare sau prin presare (tabel 1).

TABELUL 1
Tipul de placa	Absorbtia de apa (A. A. %)
	0	3% < A. A.≤ 6%	6%< A. A. ≤ 10%	A. A > 10%
Extrudare	AI	AIIa	AIIb	AIII
Presare	BI	BIIa	BIIb	BIII

De retinut ca placile de gresie portelanata se incadreaza in grupa BI.

8 NORME DE PRODUS, cate una pentru fiecare grupa mentionata in tabelul 1, care stabilesc cerintele tehnice pe care trebuie sa le indeplineasca placile ceramice apartenente la fiecare grupa.

13 NORME DE PROBA in care sunt definite metodele pentru masurarea caracteristicilor tehnice.
ABSORTIA DE APA este determinata de norma EN 99. Capacitatea de absortie a apei a unei placi ceramice este influenta de porozitatea sa. De exemplu, gresia portelenata are o porozitate foarte scazuta, se distinge printr-o absortie de apa inferioara in toate cazurile, valorii de 0,5 %, in timp ce gresiile neportelanate si faianta au un coeficient de absortie ce variaza in limitele 7-8 %. Capacitatea de absortie a apei influenteaza in mod direct caracteristicile mecanice (rezistenta la rupere, la uzura, duritatea superficiala) si bineinteles absoluta rezistenta la ger si la agentii chimici.

REZISTENTA LA GER este determinata de norma EN 202. Principiul de deteriorare pe care-l exercita apa infiltrata in masa placii ceramice, gratie unei porozitati accentuate a acesteia, este indeobste cunoscut, si anume, prin inghet, apa isi mareste volumul exercitand presiuni interne care determina deteriorarea materialului. Norma EN 202 prevede proba cu 50 de cicluri inghet / dezghet in intervalul de temperatura -15 ?C + 15?C.
REZISTENTA LA FLEXIUNE este stabilita de norma EN 100. Acest parametru serveste la evaluarea capacitatii placilor ceramice de a suporta incarcaturi statice si dinamice cand este pusa in exercitiu. Este o caracteristica intrinseca a materialului in mod teoretic independenta de formatul placii si grosimea acesteia. Se masoara in Newton(N) sau in Kg (1Kg=9,8N). De exemplu: placile din grupa BI trebuie sa aiba o reezistenta la flexiune de minimum 27 N/mm2, adica 275 Kg/cm; in unele cazuri ea poate fi chiar mai mare de 500 kg/cm2.

DIMENSIUNILE sunt determinate de norma EN 98. Ele se refera la dimensiunile laturilor, grosimea placii, rectilinietatea si ortogonalitatea muchiilor precum si planeitatea placii care la randul ei este determinata de curbura centrului si a muchiilor.
DURITATEA SUPERFICItA (M0HS) este stabilita de norma EN 101. Acest parametru exprima rezistenta pe care suprafata de exercitiu a placii o opune la zgarieturi si incizii provocate de corpuri dure in miscare pe suprafata acesteia. Pe scara Mohs, placile ceramice se incadreaza in intervalul 6-9, respectiv felpspat, cuart, topaz, corindon.
REZISTENTA LA ABRAZIUNE este stabilita de norma EN 154(metoda PEI). Aceasta exprima rezistenta suprafetei de exercitiu la trafic pietonal si la abraziunea provocata de diverse corpuri in miscare pe suprafata ei. In functie de rezistenta la abraziune, placile ceramice se clasifica astfel:

Stadiul de abraziune	Clasa PEI
Vizibil la 150 cicluri de abraziune	I
Vizibil la 300, 450, 600 cicluri de abraziune	II
Vizibil la 750, 900, 1200 si 1500 cicluri de abraziune	III
Nevizibil la 1500 cicluri de abraziune	IV