Normele tehnice de clasificare a placilor ceramice (II)

16 mai, 2008

REZISTENTA CHIMICA este o caracteristica foarte importanta in special in cazul folosirii placilor ceramice in spatii in care se lucreaza cu agenti chimici (restaurante, bucatarii, bai, tipografii, laboratoare chimice sau hale indrustiale). De mentionat faptul ca oricare ar fi metoda folosita pentru determinarea acestui parametru nu ia in consideratie rezistenta placilor ceramice la acidul florhidric si a derivatiilor sai, intrucat materialele ceramice, prin natura lor, sunt atacate de acesti agenti. Determinarea se face separat pentru placile smaltuite (metoda EN 122) si pentru placi nesmaltuite (metoda EN 106). In primul caz (placi smaltuite), proba consta in expunerea placilor la actiunea agentilor chimici agresivi (acizi, baze si alti agenti) si a agentilor machianti (care pateaza) cum sunt albastru de metilen si permanganat de potasiu in concentratii determinate si timpi de atac. In functie de rezultatul probei, placile se clasifica astfel:

Clasa	Aspectul suprafetei
AA	nici un efect vizibil
A	usoara variatie a aspectului
B	variatie neta a aspectului
C	disparitia partiala a suprafetei originale
D	disparitia totala a suprafetei originale

In ce priveste rezistenta la actiunea agentilor machianti, s-a stabilit urmatoarea clasificare:

Solutia de proba	Observatii	Clasa
Albastru de metil	Pata eliminata cu apa	1
Permanganat de potasiu	Pata eliminata cu detergent	2
	Pata care nu se elimina	3

In cazul placilor nesmaltuite (metoda EN 106) proba consta in imersia partiala a placii in solutii de acizi, baze si alti agenti chimici timp de 28 de zile. Se examineaza apoi vizual zona imersata si se compara cu zona neimersata, determinandu-se astfel daca produsul este sau nu atacat.

REZISTENTA LA SOCURI TERMICE se determina prin metoda EN 104. Consta in expunereaa placii la variatii puternice si imediate de temperatura. Determinarea consta in expunerea placilor la 10 cicluri consecutive de incalzire - racire rapida de la 105 grade C la 15 grade C.
DILATAREA TERMICA se stabileste prin norma EN 103 si consta in stabilirea coeficientului de dilatare termica si care arata cu cat se alungeste sau se contracta 1m liniar de material la marirea sau reducerea temperaturii cu 1 grade C. Norma EN 103 prevede limita de 9,1 grade C ceea ce inseamna ca 1m liniar se alungeste sau se contracta 9 μm.

Toate caracteristicile descrise in prezentul material au importanta lor incontestabila in evaluarea calitatii placilor ceramice cu care lucram. De regula firmele producatoare de asemenea material indica valorile acestor caracteristici in cataloagele pe care le intocmesc pentru fiecare tip de articol din gama lor de productie.