Oua de Pasti - tehnici de incondeiere

Incondeiatul oualor ocupa un loc deosebit in arta populara romaneasca. Aceasta arta, desi la prima vedere s-ar parea ca are o importanta minora sau ca el apartine trecutului, este totusi inca foarte vie in diferitele regiuni etnografice din Romania. Demn de subliniat este acordul deplin al artei oualor incondeiate cu celelalte manifestari ale artei populare romanesti, in ceea ce priveste continutul tematic al mitovelor, regulile de compozitie si coloritul. Nu este deci deloc intamplatoare apropierea acestui gen de arta populara de cel al picturii pe sticla si de creatiile olarilor.

Dintre procedeele folosite in general in Europa pentru infrumusetarea oualor de Pasti, in Romania s-a folosit si se foloseste cel mai adesea cel al colorarii simple, dar si cel al scrierii cu ceara. In trecut culorile utilizate se obtineau din plante, fierbandu-se frunzele, florile, coaja sau tulpina acestora (coaja de ceapa rosie sau floarea de bujor - culoarea rosie; secara cruda de primavara, izma sau frunza de mesteacan - culoarea verde; coaja de mar sau flori galbene - culoarea galbena; frunza de nuc - culoarea cafenie). In a doua jumatate a secolului XIX au inceput sa fie folositi colorantii chimici.

Vechii coloranti din plante erau in numeroase cazuri aceiasi cu cei folositi pentru vopsit lana. Preferinta pentru colorantii chimici s-a nascut din posibilitatea de a vopsi mai repede si mai mult.

Inainte de a se trece la decorarea propriu-zisa a oualor, se fac o serie de preparative: selectia oualor (sa aiba coaja alba si neteda, sa fie proaspete), pregatirea unui "condei" si apoi pregatirea culorilor si a cerii curate de albine cu care "se scrie". Ceara de albine este topita intr-un vas si innegrita cu carbune, pentru a se observa liniile scrise.

In incondeierea oualor se incepe cu impartirea campurilor ornamentale de-a lungul si de-a latul oului, constituindu-se doua, patru, sase, opt sau chiar mai multe suprafete, cu ajutorul liniilor trasate. Aceste linii cat si primele motive trasate cu ceara incalzita ce se scurge din varful condeiului, acopera unele parti din suprafata alba a oului. Oul este introdus apoi intr-o baie de culoare galbena, dupa care se scoate si se usuca. Acum incepe "scrisul" altor motive de culoare galbena; apoi se continua cu rosu si, de obicei, se termina cu negru sau alta culoare inchisa. La sfarsit, oul se usuca prin incalzire usoara si se sterg liniile de ceara.

Bogatia de motive, cu un continut in care se reflecta din plin lumea si mediul inconjurator, cu numeroase elemente din viata de toate zilele, asigura acestui gen de arta un autentic caracter popular si totodata realist.

Frecventa pentru motivul solar si stelar este izbitoare. Soarele apare in numeroase reprezentari, ca simbol al primaverii, dragostei de lumina si bucuriei de viata. Aproape la fel de raspandit este si motivul de stea, cu patru sau opt brate. O grupa tematica extrem de intinsa si de importanta o formeaza

motivele de inspiratie directa din viata sociala (obiecte, unelte), cum ar fi motivul "carligului"; legat de agricultura se pot cita de asemenea numeroase motive, puternic stilizate in sens geometric, cum ar fi: "sapele", "furcile" pentru fan etc. Din tehnica populara si mestesugul artistic al prelucrarii textilelor citam "suveicile".

Motivele fitomorfe sunt prezente aici, la fel ca in intreg folclorul poporului roman, incantat de frumusetile naturii. De la genericul "frunza" sau "floare", la ghioceii ca mesageri ai primaverii, trecand la panselute, trifoi, spic de grau, ferigi, brad, ghinda de stejar, repertoriul pare nesfarsit. La aceasta trebuie sa adaugam ca fiecare motiv e realizat diferit de catre creatorii care aduc intotdeauna o nota personala.

In categoria motivelor zoomorfe, aflam reprezentate vietati din lumea imediata a creatorilor (pestele, melcul, oaia, cucul, porumbelul). Si aici, unele motive (de exemplu, pestele) fac parte din fondul stravechi al artei poopulare romanesti, intalnite si in alte genuri, cum ar fi ceramica, lemn, metal si os.

Reprezentarile cele mai rare sunt cele antropomorfe. Omul apare in legatura cu ocupatia, fie implicat prin reprezentarea uneltelor sale agricole, fie prin redarea figurii ciobanului ce canta la fluier.

Din ornamentatia oualor incondeiate nu lipsesc nici motivele religioase (de exemplu crucea, scena Invierii), insa ele se afla in minoritate fata de intregul repertoriu motivistic.

Daca la toate calitatile desenului si la maiestria cu care motivele redate formeaza adevarate compozitii adaugam coloritul cald si armonios, nu putem sa nu conchidem asupra valorii incontestabile pe care o are acest gen - considerat poate in trecut de catre unii cercetatori "minor" - al artei populare romanesti.