Piata materialelor pentru confortul termic al locuintelor aduce 1,2 mld. euro pe an

27 iunie, 2007

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Cresterea apetitului romanilor pentru imbunatatirea confortului termic al locuintelor a creat o piata, dupa 1989, de aproximativ 1,2 miliarde de euro, in care "rege" este termopanul.
Daca in 1994 era practic necunoscut, termopanul a ajuns acum unul dintre cele mai cunoscute materiale de constructii, ajungand la o cota de vanzari de 800 mil. euro la finele anului trecut.
Acestuia i se alatura termoizolatiile, hidroizolatiile, gips-cartonul, polistirenul expandat si extrudat, izolantii profesionali si spumele poliuretanice, care mai aduc circa 180 - 200 milioane de euro pe an firmelor din sector.
Obligatia de a avea un certificat energetic pentru un imobil scos la vanzare incepand cu anul 2009, prevazuta de legea 372/2005, a adus cresteri spectaculoase pe piata materialelor de constructii cu proprietati termoizolante. Aceste materia­le aduc castiguri care depasesc 100 milioane de euro, la acestea adaugandu-se piata tamplariei PVC, cu o valoare dubla comparativ cu piata cimentului, respectiv 1 miliard de euro. Ritmul de crestere de pe aceste piete depaseste in general 30%, in 2007. Practic, o cladire bine izolata termic realizeaza economii la acelasi nivel, respectiv 30%.
Principalele mutatii de pe piata materia­lelor de constructii din ultima perioada vizeaza orientarea catre materiale care grabesc ritmul de munca si reduc cheltuielile, ca placile de gips-carton, sau orientarea catre materiale care mentin caldura in casa iarna si racoarea vara. Daca piata de gips-carton se indreapta spre valoarea de 100 milioane de euro, ritmul de crestere fiind de 20%, de cealalta parte, cresterile sunt chiar mai mari. Pentru piata de polistiren este estimata o crestere de 50%, pentru izolanti si produse din tamplarie PVC cresterea ar putea fi de 30%.
"Inlocuirea tamplariei din lemn cu cea din termopan reprezinta cea mai mare revolutie de pe piata materialelor de constructii. Tot ce tine de termoizolatii, adezivi, placi de polistiren, spume izolante, toate au cunoscut un succes maxim in ultimul timp. Incalzirea climei si scumpirea energiei au permis aparitia tuturor acestor schimbari", arata Adriana Iftime, director Patronatul in Constructii.
Piata de materiale termoizolante a ajuns la o valoare de 115 milioane de euro, cu un ritm mediu de crestere de 30%. "Incepand de anul viitor, pretul gazelor naturale si al energiei va incepe sa afecteze serios bugetul unei familii. Astfel, interesul pentru economisire va creste, iar prin economisire intelegem folosirea eficienta a energiei", crede Razvan Stefanescu, director general Isover Saint Gobain.
Isover produce vata de sticla si vata bazaltica, ambele cu proprietati termoizolante. Cota de piata pe segmentul vatei de sticla este de 48 %, iar pentru vata bazaltica de 55%. Cifra de afaceri inregistrata in 2006 a fost de 13,5 milioane de euro, iar in primul trimestru, compania a ajuns la 6 milioane de euro. Isover tocmai a finalizat o investitie de peste 35 milioane de euro intr-o linie de productie a vatei minerale de sticla, cu o capacitate anuala de 20.000 de tone, in urma estimarilor pozitive ale viitoarelor evolutii ale pietei.
"Piata are un potential enorm, numai programul de reabilitare termica si dezvoltarea retelelor de retail constituind vectori extrem de puternici de dezvoltare a pietei.
Consumatorul roman e, din pacate, lipsit de «cultura ecologica» si extrem de deschis solutiilor ieftine si usor de instalat", arata Stefanescu. Un alt producator de vata bazaltica este compania Macon Deva.
Polistirenul inregistreaza cresteri superioare, de circa 50%, piata avand o valoare de 40 milioane de euro. Institutul National de Statistica arata ca, in 2006, la constructia noilor case s-au folosit 201 tone de polistiren expandat, in valoare de 1,15 milioane de lei (360.000 de euro). Totalul polistirenului folosit in 2006 in izolarea cladirilor a fost de 33.000 de tone, iar in 2007 se estimeaza ca se vor folosi 50.000 de tone. Romania este, totusi, codasa in Europa la utilizarea polistirenului, depasind doar Albania la acest capitol. Polonezii consuma la constructia cladirilor, anual, 180.000 de tone polistiren, iar germanii 220.000 de tone.
Elvetienii de la Swisspor si grecii de la Atlas Corporation au mai mult de jumatate din aceasta piata, ambele companii estimand cresteri de peste 45% ale vanzarilor pe acest segment. Austriecii de la Austrotherm, parte a grupului Schmid Industrieholding si Isopor, firma cu capital elen se bat si ei pentru o alta felie din aceasta piata, cu cifre de afaceri in 2006 de 17, respectiv 11 milioane de euro. Si divizia Thermopor, parte a grupului Daw Benza, are programata o crestere a productiei cu 130%.
"Incepand cu anul 2003, productia si vanzarile de pe aceasta piata au crescut constant cu circa 50%, crestere care se va mentine si in 2007. In 2006 s-a ajuns la o productie de 1,3 miliarde metri cubi placi de polistiren, fata de 900.000 in 2005, piata ca valoare atingand circa 40 milioane de euro", precizeaza Petru Moldovan, administrator Thermopor.
Thermopor si-a dublat cifra de afaceri in 2006 ajungand la 1,4 milioane de euro, iar pentru 2007 estimeaza o cifra de afaceri de 2,4 milioane de euro. "Concurenta s-a intetit pe aceasta piata. Daca, mult timp, productia din Romania nu acoperea cererea, iar producatorii nu aveau de ce sa-si faca griji, acum se produce foarte mult, multi producatori mici riscand chiar sa fie scosi din pia­ta. Sunt doua directii care sustin evolutia acestei piete: constructiile noi si reabilitarea cladirilor vechi. La acest ultim capitol, evolutia e lenta, dar demararea unor actiuni concrete in acest sens ar creste substantial piata", arata Moldovan. Thermopor a investit in 2007 circa 1 milion de euro pentru a-si mari capacitatea de productie cu 120%. Polistirenul expandat tinde sa devina chiar mai mult decat material de constructie auxiliar. Casele construite de firma Andami au pereti de polistiren, intre care se toarna ciment. In 2006, Andami a realizat o cifra de afaceri de 30 milioane de euro, iar pentru anul acesta estimeaza o crestere cu 50%, pana la 45 milioane de euro. Activitatea de productie, care presupune realizarea acestor sisteme de polistiren, reprezinta 20% din cifra de afaceri a companiei.
Amvic comercializeaza un sistem de materiale termoizolante care are ca scop formarea peretilor din beton, de tip monolit, tot pe baza de polistiren. In primul trimestru a avut vanzari egale celor de pe intreg anul 2006, respectiv 1,5 milioane de euro. Pana la sfarsitul anului, Amvic estimeaza o crestere de sase ori a cifrei de afaceri, pana la 6 milioane de euro. Piata de tamplarie PVC a depasit 800 milioane de euro in 2006, cu o crestere de 30% fata de anul precedent. In 2007 va ajunge la un miliard, iar multi producatori estimeaza o dublare a pie­tei in circa doi-trei ani. Producatorii cred ca ritmul de crestere de 25% se va mentine inca minimum doi ani. "In primele cinci luni am crescut pana la 2 milioane de euro pe profile si tamplarie PVC fata de 1,25, cat aveam anul trecut. Doar pe acest segment, in 2006 am avut o cifra de afaceri totala de 5 milioane de euro, estimam ca in acest an sa depasim 7,25 milioane de euro", spune Dana Tatar, director economic Teraplast. Aceleasi cres­teri le estimeaza si cei de la Rehau, producatori de profile PVC. "In 2006 am avut o cifra de afaceri de 35 milioane de euro, iar pentru 2007 estimam o crestere cu 25%. Prima parte a anului a fost pentru noi putin sub asteptari, cu doua-trei puncte procentuale", spune Adin Tabacu, reprezentant Rehau.
Piata este foarte fragmentata, doar pe segmentul de profile remarcandu-se jucatori importanti. Pe piata producatorilor de ferestre APlast, unul dintre cei mai mari producatori de ferestre nu are decat o cota de pia­ta de 3%. Pe profile PVC se remarca Gealan Romania si Rehau Polymer, iar pe profile de aluminiu Alumil si Balkan detin mai mult de jumatate din piata. Geamurile de termopan sunt folosite in special in renovarea cladirilor. Bogdan Funieru, director al firmei de consultanta Neomar Consulting, cea care a realizat ultimele studii de pe aceasta piata, crede ca inlocuirea geamurilor clasice cu unele din termopan a devenit deja un automatism. Numarul locuintelor care vor intra in proces de reabilitare termica in urmatorii ani, estimat de Institutul National de Statistica, este de peste 8 milioane, ceea ce presupune doar aici un numar de circa 10 milioane de ferestre necesare. La un pret mediu al geamului termopan de 300 de euro, doar acest proces ar putea creste pia­ta cu 3 miliarde euro.
Alaturi de aceasta piata a tamplariei creste si piata de izolanti, spume poliuretanice si silicoane. Principalii jucatori de pe piata sunt olandezii de la Den Braven si polonezii de la Selena. Lor li se adauga importatori ca Soudal SRL, care importa produsele de la Soudal Belgia, Temad Brasov, importator Bison si Vanolux, importator TKK Polonia.
"Potentialul acestei piete este unul urias. Noi estimam cresteri de 50% in 2007 comparativ cu anul trecut, de la 17,6 milioane de euro la 25 milioane de euro. In primele cinci luni am depasit cu 50% cifrele din perioada similara a anului 2006, de la 5,5 milioane de euro ajungand la 7,7 milioane de euro", spune Adrian State, director general Den Braven.
Spumele poliuretanice folosite pentru etansarea si izolarea fonica si termica in constructii pot ajunge in 2007 la o valoare de 9 milioane de euro, cu o crestere de 30% fata de anul anterior. Selena Romania se asteapta in 2007 la o crestere de 40% fata de anul precedent, ca urmare a dinamismului pietei tamplariei termoizolante. In anul 2006, compania Selena Romania a inregistrat o cifra de afaceri de 4,95 milioane de euro, in crestere cu 26% comparativ cu anul 2005, detinand o cota de piata de 32% din piata autohtona a spumelor poliuretanice. In primele trei luni ale anului 2007, compania a ajuns la o cifra de afaceri de 1,1 milioane de euro, cu 77% mai mult fata de primul trimestru al anului precedent.
"Evolutia fara precedent de pe piata constructiilor reprezinta o oportunitate de dezvoltare extraordinara. Piata spumelor poliuretanice va avea o crestere accentuata." Dorin Spataru director general selena romania

Cu cat cresc pietele 
Polistiren 70%
Izolanti 30%
Tamplarie PVC 25%
 
Sursa: Standard
 

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Interhome vrea sa deschida patru magazine de bricolaj, in 2009 - 23 Martie 2009 Interhome vrea sa deschida patru magazine de bricolaj, in 2009 - 23 Martie 2009
Leasingul, alternativa creditarii clasice a proiectelor imobiliare Leasingul, alternativa creditarii clasice a proiectelor imobiliare
Crestere de 11,2 procente a exportului de mobila in primele 5 luni ale anului 2014 Crestere de 11,2 procente a exportului de mobila in primele 5 luni ale anului 2014
Globalworth isi extinde activitatea industriala in Arad si Oradea Globalworth isi extinde activitatea industriala in Arad si Oradea
Case noi prin intermediari - avantaje si dezavantaje - 01 martie 2010 Case noi prin intermediari - avantaje si dezavantaje - 01 martie 2010
Cum ne protejam in aceste vremuri tulburi?! Cum ne protejam in aceste vremuri tulburi?!

Vezi mai multe articole