Ideea ca o mansarda sau un pod pot fi termoizolate doar cu vata minerala este complet gresita. Polistirenul expandat, ale carui proprietati sunt puse in valoare la izolarea fatadelor, subsolurilor, planseelor sau teraselor, este la fel de potrivit utilizarii si la nivelul acoperisului, ba chiar se poate spune ca exista argumente pentru a fi preferat in foarte multe situatii.
Doar la o prima vedere, putem mentiona pretul scazut al materialului, montajul simplu si rapid (ceea ce inseamna, de asemenea, costuri reduse) si capacitatile hidroizolante.
Compania Austrotherm produce diverse tipuri de polistiren expandat care poate face fata in mod exceptional solicitarilor mecanice pe care le presupune invelitoarea, indiferent ca aceasta este din metal, ceramica, beton sau sindrila bituminoasa. Sistemele constructive in cadrul carora polistirenul poate fi utilizat sunt numeroase, singura limita pe care o are acest material si de care trebuie sa se tina cont fiind faptul ca are nevoie de ventilatie pentru a nu atinge temperaturi ridicate. In fond, acesta nu este nici pe departe un dezavantaj, ci un argument in plus pentru a recurge la un acoperis ventilat, cea mai buna solutie de economisire a energiei, controland permanent umiditatea de la nivelul sarpantei. Se stie ca aparitia condensului sub invelitoare, la orice nivel al sarpantei, este un important factor de degradare al elementelor de constructie si de periclitare a sanatatii locatarilor.
Polistirenul expandat EPS® A200 de la Austrotherm este potrivit montajului pe astereala, avand o rezistenta la compresiune si incarcari adecvata. Printr-o grosime de 12 cm, acesta face fata celor mai dure conditii atmosferice, suportand cu brio greutatea invelitorii si a tuturor elementelor care o sustin (sipci longitudinale si transversale). Impreuna cu un spatiu de aer (intre invelitoare si izolatie, pentru ventilare) si o membrana hidroizolanta, polistirenul sta la baza unui sistem de acoperis in toata puterea cuvantului.
Cu 2 straturi de EPS® A50 se poate realiza montajul sub astereala, fara ca polistirenul sa fie supus greutatii altor elemente de acoperis. Ventilatia se poate face prin unul sau doua straturi de aer: unul obligatoriu peste astereala (spre exterior) si unul, optional, sub aceasta. Calitatea polistirenului de la Austrotherm permite inca o serie de lucrari cu totul speciale, in care astereala nu mai este obligatorie, ceea ce inseamna economie de material lemnos si manopera, deci cheltuieli sensibil diminuate. Iata doua situatii din aceasta gama: acoperisuri fara astereala (cu termoizolatia intre caprori) si mansarde cu acoperis fara astereala.
Prin urmare, in orice caz particular de acoperis, mansardat sau nu, Austrotherm poate veni cu solutia optima de termoizolare. Important este sa fie respectata ”reteta” care sa asigure rezistenta si rigoarea montajului.
2 Comentarii
marius
04 ianuarie, 00:22
este vreo problema daca bun polistiren de 10cm si dupa.ia vata minerala de 10cm cu folie de aluminiu
george
27 aprilie, 10:21
privind polistirenul expandat , stiti cummva ce riscuri sunt in privinta insectelor (furnici)?