on

Programul "Casa Verde Plus" - Conditii de eligibilitate

16 ianuarie, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Dupa ce în luna noiembrie 2016 a avut loc sesiunea de depunere a dosarelor de finanțare pentru Programul "Casa Verde" - beneficiari persoane fizice - program prin care pot fi instalate panouri solare presurizate sau nepresurizate, dar şi pompe de caldură, urmează punerea în aplicare a unui nou program de acest fel. De această dată, este vorba despre un program nou, care nu a mai avut nicio variantă anterioară, aşa cum a fost cel destinat instalaţiilor termice de încălzire sau preparare apă caldă.

Aşadar, aducem in atentia tuturor ca a fost publicat ghidul de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienței energetice, beneficiari persoane fizice, în Monitorul Oficial nr. 34 din 12 ianuarie 2017, cu denumirea „Casa Verde Plus”.

Acest program se adresează locuinţelor cu un regim de înălţime de maximum P+2, aflate în construcţie, pentru lucrări de izolare termică în vederea obținerii certificării energetice A. Pot fi incluse si lucrări la locuințele similare existente pentru a trece la o clasă energetică superioară celei actuale. Nu sunt eligibile locuinţele individuale cu o suprafaţă utilă mai mică de 50 mp.

Programul are două tipuri de indicatori de performanță:

  • în cazul locuințelor de maximum P+2 etaje aflate în fază de construcție: numărul de locuințe certificate energetic, clasa energetică A, ale căror proprietari au beneficiat de prima de eficiență energetică.
  • în cazul lucrărilor de intervenție aferente locuințelor existente de maximum P+2 etaje: numărul de locuințe, certificate cu cel puțin o clasă energetică superioară față de cea existentă, ale căror proprietari au beneficiat de prima de eficiență energetică, conform certificatului energetic după execuția lucrărilor.

În cadrul lucrărilor de izolare termică a locuinţelor din program se impune utilizarea unor materiale de izolaţie organice-naturale pentru reducerea consumului de energie. Aceste materiale sunt specificate în ghidul de finanţare si se referă la cânepă, lână, bumbac – denim reciclat, plută, celuloză din materiale reciclate şi alte materiale de origine organic-naturală similare agrementate tehnic.

Finanţarea se poate acorda o singură dată utilizatorilor sub forma unei prime de eficienţă energetică în valoare de maximum 40.000 lei, corespunzătoare cheltuielilor eligibile, limitând costurile lucrărilor la pana 120 lei/mp izolat şi finisat.

Proiectele eligibile vor trebui sa utilizeze sisteme de termoizolare din materiale organic-naturale şi finisaje compatibile pentru pereţi sau acoperiş în baza unui proiect tehnic întocmit şi aprobat de persoanele autorizate legal – arhitect.

Lucrările de finisaj sunt definite în Ghid ca fiind ansamblul de lucrări care consta în tencuieli decorative cu permeabilitate ridicată la difuzia de apă, pe bază de var, argilă, cazeină, silicat sau materiale similare agrementate tehnic, ori placaje uscate care asigură o bună respiraţie a pereţilor, conform specificaţiilor din fişa tehnică.

După publicarea anunțului de deschidere a sesiunii de finanțare pe pagina Administrației Fondului pentru Mediu, cei interesați pot depune dosarele. Ulterior, este analizată conformitatea administrativă a documentelor și eligibilitatea solicitantului. Dosarele sunt evaluate și selectate, pentru ca, ulterior, cele propuse spre aprobare să fie avizate. Rezultatele vor fi publicate pe site-ul AFM si ulterior se vor încheia contractele de finanțare, iar proiectele vor putea fi implementate.

Condiţii de eligibilitate pentru solicitanți:

  • sunt cetățeni români, ai statelor UE și Spațiului Economic European, cu domiciliul stabil în România;
  • titulari ai autorizației de construire a imobilului pentru care se solicită prima de eficiență energetică sau deținatori ai autorizației de construire prin preluarea acesteia la momentul dobândirii proprietății terenului, pentru ridicarea clădirilor;
  • sunt proprietari sau coproprietari ai construcției pentru care solicită prima de eficiență energetică, pentru renovarea clădirilor existente;
  • sunt proprietari ai terenului pe care se va implementa proiectul;
  • construcția și imobilul nu trebuie să facă obiectul unui litigiu în curs de soluționare la instanțele judecătorești, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;
  • și-au îndeplinit obligațiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat, bugetele locale;
  • în activitatea desfășurată anterior începerii proiectului nu a fost condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului prin hotărâre judecătorească definitivă.

Site oficial AFM 

Ghidul programului Casa Verde Plus se poate descarca de aici.

Sursa foto

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

De ce e mai bine sa fii chirias decat proprietar De ce e mai bine sa fii chirias decat proprietar
De ce nu isi mai cumpara tinerii case? De ce nu isi mai cumpara tinerii case?
Misiunea Casa Noua, episodul 1: creditul ipotecar Misiunea Casa Noua, episodul 1: creditul ipotecar
Piata imobiliara 2018 - Interviu cu Mihnea Dobrescu Piata imobiliara 2018 - Interviu cu Mihnea Dobrescu
Sfantului Andrei - Traditii si Superstitii Sfantului Andrei - Traditii si Superstitii
Misiunea Casa va invita in weekend la cel mai mare targ de amenajari interioare, exterioare si mobilier din Moldova Misiunea Casa va invita in weekend la cel mai mare targ de amenajari interioare, exterioare si mobilier din Moldova

Vezi mai multe articole