Radiatoarele: continua traditia intre eficienta, estetica si costuri

De fiecare data cand ne propunem sa facem oarece schimbari prin casa, ne lovim invariabil de un lucru aparent insurmontabil: de existenta si pozitia radiatoarelor (le voi spune de aici inainte “calorifere” – un termen mai pe intelesul tuturor). Intotdeauna sunt prea mari, prea late ori asezate in locuri nepotrivite fata de modificarile pe care vrem sa le facem. Oare cati dintre noi n-au ajuns in pragul disperarii vazand ca noua masina de spalat nu intra in baie din cauza caloriferului care trona cu impertinenta la mijlocul peretelui?

 

 

Incalzirea cu radiatoare presupune un circuit de alimentare cu agentul termic care in orice casa este pe doua tevi: una prin care intra agentul termic in calorifer (tur) si alta prin care iese agentul termic din calorifer (retur). In general fiecare incapere are o coloana de alimentare independenta de celelalte camere ale apartamentului sau ale vecinilor de palier. Pot face exceptie baile sau bucatari­ile, daca sunt lipite (adica baile a doi vecini de palier). Mutarea unui calorifer presupune mutarea partilor de prindere, cat si prelungirea corespunzatoare a tevilor. Pozitionarea se face in imediata apropiere a surselor de aer rece (ferestre, usi exterioare) pentru compensarea diferentelor de temperatura aparute prin deschiderea acestora sau proasta lor izolare

 

Cum se calculeaza un calorifer

 

Calculul unui calorifer nu este un lucru relativ simplu, datorita multitudinii de factori care trebuie luati in considerare. In primul rand este vorba de incaperea ce va fi incalzita: dimensiuni, numarul de pereti exteriori si gradul lor de izolare termica, numarul si marimea ferestrelor si usilor, gradul lor de etanseizare etc. In general, pentru un calcul grosier pentru toti factorii pomeniti mai sus (mai putin dimensiuni) se considera un factor general cu valoare cuprinsa intre 40 si 70 (40 corespunzand unor conditii foarte bune si 70 unor conditii rele de izolare si etanseizare), iar acest factor se inmulteste cu suprafata incaperii in metri patrati. Rezultatul reprezinta echivalenta necesarului in wati pentru incalzirea incaperii respective. Din cataloagele de calorifere se alege caloriferul necesar, la o putere echivalenta mai mare sau cel putin egala cu cea calculata. Repet: acesta este numai un calcul grosier si orientativ. Pentru un calcul exact exista firme specializate care se ocupa cu aceasta.

  

Aluminiu, fonta, otel, marmura?

 

Toate centralele termice folosesc acelasi sistem clasic de alimentare a caloriferelor cu agent termic (apa incalzita). Exista insa o deosebire fundamentala: datorita traseului mult mai scurt, la centrala de apartament, temperatura in calorifer a agentului termic este de aproximativ 60-80ºC fata de temperatura de 40-50ºC a aceluiasi agent furnizat de o centrala mai mare. Transmisia de caldura de la calorifer in exterior se face prin radiatie. Fonta are un coeficient de transmisie a caldurii mai scazut decat aluminiul, otelul sau inoxul, ceea ce face sa se incalzeasca mai greu, dar sa se si raceasca mai greu, fenomen de preferat la functionarea in regim indelungat la temperaturi de 40-50ºC. La centrala de apartament e de preferat o functionare in regim scurt (consum electric mic si deci cost scazut) la temperaturi inalte, cu transfer rapid de temperatura (deci nu fonta). Alte impedimente pe care le prezinta fonta: greutate mare, in interior se produce rugina, ocupa loc mult pentru aceeasi efi­cienta termica. Avantaj: costul la aproape jumatate fata de celelalte tipuri.

 

Caloriferele din aluminiu au cel mai bun coeficient de transmisie termica dintre toate si mai au avantajul ca, datorita maleabilitatii, pot fi proiectate in absolut orice forma. Un singur dezavantaj: cu timpul corodeaza si emana hidrogen in circuitul termic, dar si acesta a fost eliminat prin realizarea de radiatoare din aluminiu cu o puritate mai mare (si cresterea corespunzatoare a pretului). Caloriferele din otel (inox) au performante medii, intre cele de fonta si aluminiu, numai ca au si preturile la fel de medii ca si performantele. Singurul lucru in care exceleaza este durata de viata, ele fiind garantate 20 de ani.

 

 

Au aparut in ultima vreme intr-o mare varietate de forme si culori, de la cele sub forma de sarpe pana la cele sub forma de spalier sau suport multiplu de prosoape, sau de clopote tubulare, cu suprafete lucioase sau mate, devenind chiar un obiect ornamental. Singurul inconvenient care mai da batai de cap designerilor de produs si de interioare il reprezinta inevitabilele racorduri

 

 Desi pare desuet, comparativ cu incalzirea electrica sau cu cea prin pardoseala, caloriferul ramane cel mai bun dintre sistemele automate de incalzire (socotindu-l manual pe cel cu sobe alimentate cu lemne si carbuni). Neavand avantajele sistemului electric (pozitionare corpuri de incalzit oriunde este necesar, reglaje automate multiple etc.), are insa (poate doar momentan) un pret de cost care il face castigator detasat    

 

Ultimele tendinte tehnologice

 

In ultimul timp, inspirat de caloriferul electric cu marmura, s-a realizat si varianta cu apa, care consta intr-o placa de marmura usor bombata strabatuta de un tub prin care circula agent termic ridicand temperatura si transformand intreaga placa intr-o suprafata radianta. Avantajul consta in aceea ca suprafata de radiatie este mult mai mare, iar marmura are un coeficient termic scazut, deci va radia caldura (ca o soba) si dupa ce se intrerupe furnizarea agentului termic. Fata de varianta electrica, are dezavantajul ca nu poate fi fixata la orice inaltime in incapere, fiind depen­denta de circuitul de alimentare cu agent termic. O alta gaselnita tehnica de mare noutate este caloriferul mixt din otel si aluminiu. Teava principala de transport este din inox sau otel, iar elementii de radiatie sunt din aluminiu prinsi printr-un proces de presare-lipire de teava principala (si nu prin sudura).

 

Sursa: Jurnalul national – supliment Jurnalul casei mele