Scumpirea locuintelor vulnerabilizeaza sistemul financiar
Fondul Monetar International (FMI) considera ca majorarea pretului locuintelor din tarile aflate in curs de dezvoltare, precum Romania, poate face sistemul financiar mai vulnerabil. Aceasi temere a fost exprimata recent si de catre oficialii Bancii Nationale a Romaniei, care au criticat supraevaluarea caselor pe piata imobiliara autohtona.
Intr-un raport emis recent, FMI arata ca majorarea rapida a creditului pentru populatie poate determina si cresterea preturilor imobilelor. Aceasta conduce la majorarea garantiilor solicitate si poate provoca anumite crize (daca apar scaderi ale preturilor supraevaluate ale proprietatilor).
Tarile in curs de dezvoltare cu un nivel ridicat al deficitului de cont curent, cum ar fi Romania, sunt vulnerabile in fata riscurilor asociate cresterii semnificative a creditelor atrase de sectorul privat, apreciaza FMI. "Riscurile pot fi accentuate de aparitia unor factori negativi, cum ar fi o crestere a dobanzilor peste estimari, ceea ce ar duce la aparitia unor probleme de rambursare si refinantare a datoriilor", sustin specialistii Fondului.
Ponderea creditului pentru gospodarii in volumul total al imprumuturilor acordate sectorului privat din Romania se plasa, la finele anului 2005, aproape de 70%, peste nivelul mediu inregistrat in statele emergente, de 38,9%, se consemneaza in documentul FMI. La finele anului 2005, soldul creditelor contractate de gospodarii era de circa 8% din PIB, sub nivelul mediu inregistrat in statele emergente, respectiv 12,1%.
In ceea ce priveste imprumuturile pentru locuinte, acestea reprezentau circa 25% din creditul pentru populatie la finele anului 2005, sub media de 27,9% a statelor in dezvoltare din Europa.
Cresterea anuala a creditelor pentru populatie s-a apropiat de 100% in termeni reali in intervalul 2000-2005, depasind media consemnata la nivelul statelor emergente, de 47,7%. Creditele pentru populatie si consumul privat au crescut, in termeni nominali, cu circa 130% in aceeasi perioada.
Avansul puternic al creditelor neguvernamentale a contribuit nu numai la scumpirea locuintelor, ci si la cresterea importurilor si la majorarea deficitului de cont curent in statele emergente din Europa, printre care si Romania.
Astfel, cresterea creditelor cu 1% din PIB a determinat avansul deficitului comercial cu 0,7% din PIB.
Sursa: Romania libera
Comentarii
Nu exista comentarii.