Schneider Electric dezvolta in Barcelona primul sau Centru de Excelenta dedicat solutiilor inteligente pentru orase

28 august, 2014

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Schneider Electric, specialistul mondial în managementul energiei, va înființa în Barcelona primul său Centru de Excelență dedicat soluțiilor inovatoare destinate orașelor, având ca misiune reunirea într-un singur loc a întregului know-how deținut de companie în domeniul orașelor inteligente.

Datorită experienței și succesului Grupului în livrarea și implementarea de soluții pentru orașe inteligente în întreaga lume, Schneider Electric va propune orașelor soluții care vor avea un impact economic și social, generând beneficii concrete pentru cetățeni. Activitatea Centrului de Excelență va ajuta la ghidarea și sprijinirea orașelor în transformarea lor cu ajutorul soluțiilor inteligente, precum și în dezvoltarea de noi modele de business, ceea ce va duce la un sistem mai eficient de gestionare, utilizare și sustenabilitate a spațiilor urbane.

„În următorii 40 de ani vom asista la o revoluție tehnologică urbană. Concentrarea tot mai mare a populației în centre urbane și insuficiența resurselor vor avea repercusiuni importante asupra mobilității, calității aerului, serviciilor medicale etc.”, a declarat Julio Rodríguez, Executive Vice-President Global Operations Schneider Electric. „În prezent, Schneider Electric colaborează cu peste 200 de orașe în proiecte de management inteligent și, cu ajutorul acestui Centru de Excelență, ne vom consolida capacitatea de a furniza soluții inovatoare destinate orașelor.”

Centrul de Excelență al Schneider Electric va fi amplasat în campusul Smart City amenajat de Municipalitatea Barcelonei în cartierul Sant Marti. Acest centru de cercetare, în care vor lucra 40 de specialiști, va deveni complet operațional până la jumătatea anului 2016. Schneider Electric va împărți același spațiu – o fostă fabrică denumită Ca l’Alier – cu un alt centru de cercetare înființat de Cisco. Cisco și Schneider Electric sunt primele două companii care dezvoltă astfel de centre în campusul Smart City, încurajând astfel colaborarea și schimbul de experiență.

„Barcelona a devenit o referință internațională în domeniul orașelor inteligente. Este Capitala Mobile World și, în 2014, a fost desemnată Capitala Europeană a Inovației”, a spus Xavier Trias, Primarul orașului Barcelona. „Noul Centru al Inovației din Campusul Smart City și angajamentul companiilor Schneider Electric și Cisco ne vor ajuta să ne îndreptăm spre un nou model de creștere economică bazat pe tehnologie, inovație urbană și servicii moderne, îmbunătățind bunăstarea și calitatea vieții locuitorilor.”

Angajamentul Schneider Electric în domeniul orașelor inteligente răspunde cererii tot mai mari de soluții noi care pot ajuta orașele să adreseze într-un mod eficient și sustenabil problema densității populației. În plus, Schneider Electric dorește ca Centrul său de Excelență din Barcelona să atragă talentele și inițiativele inovatoare. Astfel, în perioada următoare, compania va construi colaborări cu universități de referință precum IESE Business School (Universitatea din Navarra), unde Schneider Electric are deja o catedră dedicată Sustenabilității și Strategiilor de Business.

Fotografia din dreapta: De la stânga la dreapta: Jordi Botifoll, Vice-President Latin America, Cisco; Xavier Trias Primarul orașului Barcelona; Julio Rodriguez, Executive Vice-President Global Operations, Schneider Electric, în timpul unei vizite la locația care va găzdui Centrul de Excelență Schneider Electric.

Despre Schneider Electric
Companie specializată la nivel global în managementul energiei, cu operaţiuni în mai mult de 100 de ţări, Schneider Electric oferă soluţii integrate pentru diverse segmente de piaţă, deţinând poziţii de lider în domeniul infrastructurii, al proceselor industriale, automatizărilor în construcţii şi al centrelor de date sau reţelelor. Schneider Electric are, de asemenea, o prezenţă extinsă şi în domeniul aplicaţiilor pentru segmentul rezidenţial. Cei peste 150.000 de angajaţi ai companiei lucrează pentru a face energia sigură, fiabilă, eficientă, productivă şi verde, realizând venituri din vânzări în valoare de 24 miliarde de euro în 2013, prin activitatea lor constantă de a ajuta persoanele şi organizaţiile „să profite la maximum de resursele energetice”.

www.schneider-electric.com/ro

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

BNP Paribas vrea sa intre pe piata creditelor ipotecare BNP Paribas vrea sa intre pe piata creditelor ipotecare
Sonos deschide primul magazin oficial din Romania, in locatia Audio Monkey Sonos deschide primul magazin oficial din Romania, in locatia Audio Monkey
BenQ lanseaza EW277HDR, un monitor dedicat pasionatilor de divertisment BenQ lanseaza EW277HDR, un monitor dedicat pasionatilor de divertisment
Unii dezvoltatori vor sa profite de caderea pietei si ies la cumparaturi de proprietati - 17 DECEMBRIE 2008 Unii dezvoltatori vor sa profite de caderea pietei si ies la cumparaturi de proprietati - 17 DECEMBRIE 2008
Preturile locuintelor din Bulgaria sunt cu 20-25% mai mici decat ale celor din Romania Preturile locuintelor din Bulgaria sunt cu 20-25% mai mici decat ale celor din Romania
Depanero: 20% dintre intrarile in service ale aparatelor defecte pot fi evitate, daca acestea sunt utilizate corespunzator Depanero: 20% dintre intrarile in service ale aparatelor defecte pot fi evitate, daca acestea sunt utilizate corespunzator

Vezi mai multe articole