Totul despre seminee

14 septembrie, 2007

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Stiluri de seminee
Fie el clasic sau modern, deschis sau inchis, cu lemne sau pe gaz, semineul este inca pe gustul tuturor. Iarna, datorita caldurii si atmosferei placute pe care o emana, semineul devine inima incaperii in care se afla. Insa, inainte de a-l instala este bine sa reflectati atat asupra utilitatii lui, cat si asupra laturii estetice.
Diferitele stiluri de seminee
Se deosebesc trei stiluri principale de seminee: rustic, clasic si modern. Fie ca apelati la un meserias sau la o firma specializata care sa vi-l execute, decizia asupra modelului va apartine.
Semineele rustice
Se gasesc cu deosebire in interioarele rustice. Construite cu spatele la zid, ele se continua in inaltime cu o grinda solida din lemn care pune in valoare caminul si da o nota de mister ansamblului. De cele mai multe ori, in functie si de tipul de casa (casa din piatra alba, piatra cioplita, caramida..), aceste seminee au hote de dimensiuni considerabile.
Semineele clasice
Fie ele in stil regenta, caracterizate prin supletea si delicatetea elementelor decorative, fie in stil empire cu a sa monumentalitate fastuoasa si bogatie in decoratiuni, aceste seminee pun in valoare ornamentele si decoratiunile: muluri, blazoane, coloane. Odata cu trecerea timpului camera focului si-a redus dimensiunile, dand semineului un aer mai sobru.
Semineele moderne
Caracterizate prin simplitatea si puritatea formei, aceste seminee se adapteaza perfect interioarelor contemporane.
Avand culori si forme originale (camine suspendate, rotunde..), aspect minimalist, aceste seminee exista de mai bine de douazeci de ani si sunt din ce in ce mai raspandite.
Tendinta in ceea ce priveste forma hotei si a caminului indeamna catre alegerea formelor dreptunghiulare cu vatra cat mai mare si care se imbina in arhitectura zidului pe care se sprijina.
O alta optiune, dar mult mai costisitoare, este alegerea unui semineu-unicat, realizat de arhitecti foarte talentati, care propun modele din ce in ce mai indraznete celor mai pretentiosi dintre noi.
Daca nu va puteti decide la unul dintre stilurile prezentate mai sus, exista oricand posibilitatea de a da frau liber imaginatiei si sa proiectati singuri semineul ideal, care sa corespunda cat mai exact gusturilor domneavoasta.
Semineul ideal
Indiferent de stilul pe care doriti sa il abordati, trebuie sa retineti ca nu este recomandat ca semineul sa se impuna intr-o incapere, ci mai degraba sa se integreze cu interiorul. Ne vine greu sa ne imaginam un semineu apartinand unui vechi castel amplasat intr-o camera de douazeci de metrii patrati.
Dupa alegerea tipului de semineu urmeaza alegerea caminului (deschis sau inchis) si tipul de combustibil cu care se va intretine arderea (gaz sau lemn).
 
 
Caminul
Exista doua posibilitati: caminul deschis sau cel inchis. Avantajele nu sunt aceleasi in ambele cazuri
Caminul deschis
Majoritatea semineelor „vechi” au caminul deschis, permitand utilizatorilor sa profite din plin de „bucuria” adusa de flacarile focului: miros, zgomot, caldura directa.. Este ideal pentru a fi folosit ocazional, dar nu este indicat atunci cand dorim sa il folosim ca principal sistem de incalzire. Nu numai ca are un consum mai mare, dar, in plus, randamentul de caldura pe care il ofera este mai redus. In aceasta privinta exista, totusi, o solutie- placi de fonta care se pot aseza la baza caminului si care in contact cu flacarile focului retin caldura pentru a o returna apoi.
Caminul inchis
Semineele cu camin inchis sunt dotate cu o usa( de cele mai multe ori din sticla), care se poate deschide si inchide. Practice si sigure, usile din dotare preintampina riscul de improscare cu jar sau cu flacari. Aceste camine permit, in acelasi timp, obtinerea unui randament mare de caldura (cu in jur de 30% mai mult decat in cazul unui camin deschis). Caminul deschis constituie, astfel, o solutie care va poate ajuta sa faceti economii considerabile in privinta incalzirii.
Semineu cu gaz sau cu lemn?
Alaturi de traditionalele seminee cu lemn, au aparut si cele care functioneaza pe baza de gaz. Acestea din urma se dovedesc a fi o alternativa perfecta pentru persoanele care vor sa profite de avantajele unui foc de semineu (spactacolul flacarilor, caldura, lumina cu care invaluie incaperea) doar apasand pe un buton si fara a avea inconvenientele pe care le ofera un semineu cu lemne (corvoada aprovizionarii cu lemne, fumul, refulare...). In timp, semineul pe gaz s-a perfectionat, astfel ca acum ne putem bucura de flacari aporape identice cu cele rezultate din focul cu lemne. Acest efect se obtine prin introducerea unor „busteni” din ceramica pentru a da impresia de flacari rosiatice si aurii. Practice si sigure, semineele cu gaz sunt, de asemenea, veritabile sisteme de incalzire, dotate cu termostat reglabil.
Conducta semineului
Fie ele pe gaz sau pe lemne, semineele nu pot functiona fara o conducta adecvata pe care sa fie degajat fumul. Acestea difera in functie de tipul de semineu, cu gaz sau lemne, sau de dimensiune. Pentru a calcula diametrul corespunzator al conductei, este suficient sa cunoastem dimensiunile (latime si inaltime) intre deschidere si vatra, sau volumul sau (LxHx Adancime) pentru un semineu cu caminul deschis. O conducta prea mica in raport cu caminul poate intretine un tiraj insuficient si poate determina refularea. De subliniat faptul ca, in general, nu se racordeaza un alt semineu la conducta semineului principal.
REGULI DE SIGURANTA
Curatatul
Atunci cand folosim un semineu este neaparat nevoie sa ii curatam conducta in mod regulat, cu ajutorul unui profesionist ( o data sua de doua ori pe an, in functie de frecventa cu care este folosit). O conducta de aerisire bine curatata prezinta urmatoarele avantaje:
*Mai putina poluare in atmosfera
*Evitarea riscului de intoxicatii sau incendii
*Economie la energie
Detectoarele
Pentru prevenirea accidentelor cauzate de foc au aparut aparate care pot detecta riscul aparitiei incendiului. Sunt de trei tipuri: detector de fum, de caldura sau de flacari. Pana acum, cele mai eficienta s-au dovedit a fi detectoarele de fum. Acestea se activeaza inca de la inceput, inainte ca incendiul sa izbucneasca. Pentru mai multa sigurata, este bine sa aveti intotdeauna si un extinctor pentru a preintampina astfel de incidente nedorite. Avand luate toate masurile de siguranta necesare, putem profita pe deplin de bucuria pe care o ofera un semineu.

 

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Afla cum te poti bucura de atmosfera unui semineu premium, indiferent de buget! Afla cum te poti bucura de atmosfera unui semineu premium, indiferent de buget!
Instalarea centralei termice Instalarea centralei termice
Cum ne pregatim centrala termica pentru iarna? Cum ne pregatim centrala termica pentru iarna?
Etapele de montare a panourilor solare: cat de simpla este operatiunea si ce eforturi presupune Etapele de montare a panourilor solare: cat de simpla este operatiunea si ce eforturi presupune
7 Motive sa alegi o centrala pe lemne 7 Motive sa alegi o centrala pe lemne
Renunta la improvizatiile periculoase si monteaza-ti semineul doar cu profesionisti desavarsiti! Renunta la improvizatiile periculoase si monteaza-ti semineul doar cu profesionisti desavarsiti!

Vezi mai multe articole