on

Luna iulie in gradina - ce recoltam si ce plantam

23 iulie, 2015

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Iulie este una dintre cele mai caniculare luni in Romania. Prin urmare, plantele din gradina ta au nevoie de foarte multa apa. Daca nu au apa suficienta, frunzele vor deveni amare, iar gustul fructelor si semintelor nu va fi cel corespunzator. Cu toate astea, iulie este luna in care incepi sa recoltezi majoritatea legumelor, dar si sa plantezi legumele pentru toamna.

Ceapa si usturoiul. Cand frunzele lor incep sa se usuce inseamna ca se apropie momentul sa le recoltezi. Calca frunzele si culca-le la pamant, apoi asteapta sa se usuce bine. Cand frunzele sunt complet uscate, ia o furca si scoate ceapa si usturoiul din pamant. Depoziteaza-le intr-un loc ferit de umezeala, rasfirate, pe o patura sau prelata, spre exemplu, si lasa-le sa se usuce bine de tot.

Anghinarea este de preferat sa o recoltezi inainte ca florile sa se deschida.

Cartofii timpurii (noi) pot fi si ei recoltati. Sapa la radacina unui cuib si vezi ce dimensiune au. Merita sa-i scoti sau ii mai lasi sa creasca?

Rosii, castraveti, vinete, dovlecei, ardei capia si ardei gras, de toate aceste legume te vei bucura din plin in luna iulie. Daca rosiile sunt bine coapte si se decojesc usor, poti incepe sa faci suc de rosii, bulion si alte conserve pentru iarna.

In locul fostelor razoare cu ceapa si usturoi poti planta legumele pe care le vei recolta la toamna, in septembrie si octombrie: sfecla rosie, morcovi, mazare, dar si salata sau spanac.

In incheiere, nu uita ca tot in luna iulie trebuie sa recoltezi, usuci si depozitezi plantele aromatice: busuiocul, chimionul si cimbrul. Cand frunzele se sfarama in mana ta inseamna ca trebuie depozitate intr-un loc racoros si aerisit.

 

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

10 plante comestibile si decorative care alunga daunatorii 10 plante comestibile si decorative care alunga daunatorii
Kollant, specialistul italian in combaterea daunatorilor Kollant, specialistul italian in combaterea daunatorilor
Cum poți amenaja o grădină urbană? Cum poți amenaja o grădină urbană?
Compresoarele de aer: de ce sunt utile in gospodarie si ce trebuie sa stii despre folosirea lor Compresoarele de aer: de ce sunt utile in gospodarie si ce trebuie sa stii despre folosirea lor
Gladiola, planta invingatorilor: sfaturi de plantare si ingrijire Gladiola, planta invingatorilor: sfaturi de plantare si ingrijire
Inovatie in designul gradinii: gazonul artificial decorativ Inovatie in designul gradinii: gazonul artificial decorativ

Vezi mai multe articole