on

Solutii de incalzire si ventilatie rezidentiala care pot reduce costurile

06 decembrie, 2019

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Perioada cea mai mare de timp este petrecuta in interiorul cladirilor, indiferent de tipul constructiei (cladire individuala, colectiva sau spatiu unde ne desfasuram activitatea la munca) si pentru aceasta trebuie sa avem in vedere asigurarea acestui climat interior sanatos. Prin acest climat interior sanatos ne referim la calitatea aerului ce este definita de cel putin doi parametri: temperatura si umiditate, la care trebuie sa adaugam pastrarea sau mai degraba eliminarea mirosului neplacut rezultat in urma unor activitati casnice in bucatarie sau in urma utilizarii spatiului de baie, toate acestea pot include si solutii de utilizare a resurselor de energie regenerabila.

Dincolo de partea de rezistenta a casei, aspectele importante ce conduc catre un climat sanatos sunt reprezentate de solutiile de termoizolare, sistemele de incalzire si sistemele de asigurare a ventilatiei. Sunt trei aspecte ce trebuie luate in calcul inca de la bun inceput, de la stabilirea proiectului cand dimensionam fiecare componenta, de exemplu termoizolarea este definitorie pentru dimensionarea sistemului de incalzire, sistemul de ventilatie trebuie sa aiba loc rezervat pentru integrarea in structura constructiei (pozitionarea canalelor de aer si grilelor de admisie aer proaspat/evacuare aer viciat), dar si ulterior cand solutiile implementate trebuie sa fie intretinute periodic si sa aiba o eficienta foarte buna pentru a avea costuri reduse de exploatare.

Legat de ventilatie, un aspect mai putin luat in calcul dincolo de ventilatia naturala realizata prin deschiderea ferestrelor o perioada limitata de timp, intalnim diverse cazuri in care se reclama aparitia condensului si a mucegaiului, fenomene provocate de umiditatea excesiva sau lipsa termoizolatiilor corect realizate, asa cum observam si din discutiile de pe forumul Misiunea Casa. Sunt numeroase cazuri in care intalnim case umede cu risc crescut de a dezvolta boli, cum ar fi astmul, iar diversele suprafete interioare sunt afectate de condens si mucegai.  De asemenea, lipsa de aer proaspat si un climat interior impropriu afecteaza capacitatea de a studia sau munci.

Putem continua discutia prezentand principii de proiectare si solutii pe care le putem avea in vedere la proiectarea si constructia casei, insa discutiile teoretice sunt uneori destul de greu de inteles, mai ales daca nu avem timpul si deschiderea necesare pentru acest domeniu. Orice beneficiar are nevoie de exemple concrete pentru a intelege modul de lucru si avantajele unor tehnologii superioare si prin cele ce urmeaza dorim sa iti prezentam un caz relevant pentru o locuinta medie, realizata recent.

STUDIU DE CAZ – INCALZIRE SI VENTILATIE REZIDENTIALA

Asadar, discutam de un studiu de caz al unei locuinte cu o suprafata desfasurata de circa 160 mp, P+1, acoperis de tip sarpanta, zidarie realizata din caramida eficienta cu latimea de 30 cm.

Termoizolatia exterioara a fost realizata cu placi de vata bazaltica cu grosimea de 10 cm, finisare cu tencuiala decorativa. Avantajul sistemului cu vata fiind dat de o difuzie mai buna a vaporilor prin stratul de izolatie care contribuie la calitatea arului interior, dar si la o izolare fonica mai buna.

Demararea lucrarilor a avut loc in anul 2016, iar constructia a fost finalizata un an mai tarziu, toamna anului 2017 marcand si prima pornire a sistemului de incalzire. Vom vedea pe parcursul articolului, dupa prezentarea solutiilor adoptate pentru incalzire si ventilatie, costurile inregistrate de beneficiari dupa prima iarna de locuire.

Cum spatiul constructiei este unul mediu, casa este compacta si are o izolatie destul de buna, specialistii de pe partea de instalatii au avut la dispozitie toate datele de proiectare si un spatiu de circa 4mp pentru realizarea camerei tehnice. Puterea rezultata in urma calculelor a fost sub 24kw, atat pentru asigurarea necesarului de energie termica, cat si pentru prepararea apei calde menajere. Mai precis, cladirea a fost prevazuta cu sistem de incalzire prin pardoseala, ceea ce reprezinta o solutie de incalzire la o temperatura joasa. Sistemul de incalzire a fost cuplat la un cazan in condensatie pe gaz natural. Optiunea beneficiarului a fost pentru o solutie de echipamente Hoval, reprezentata de un cazan de pardoseala in condensatie de 20kW si un boiler Multival ERR de 300 litri.

Cazanul in condensatie pe gaz UltraGas garanteaza o rentabilitate excelenta si o amortizare rapida si va conduce la realizarea unor economii semnificative datorita:

  • tehnologiei de combustie si a eficientei de neegalat, care vor economisi cantitati importante de energie,
  • eficientei ridicate datorita capacitatii mari de apa;
  • tehnologiei de condensare, care este cu pana la 6% mai mare datorita retururilor separate de temperatura inalta si scazuta.

 

Fata de un cazan de joasa temperatura, un cazan in condensatie pe gaz, cum este UltraGas, va permite sistemului de incalzire sa optimizeze la maxim consumul de energie, datorita schimbatorului de caldura patentat AluFer. Acesta permite recuperarea a inca 10-20% din energia utilizata pentru o eficienta superioara. Utilizarea unor materiale durabile (otelul inoxidabil si aluminiul) optimizeaza transmiterea energiei termice. Corpul de incalzire al cazanului pe gaz UltraGas are un volum mare de apa, actionand ca un vas de acumulare pentru o incalzire si mai eficienta.

Emisiile reduse ale cazanului in condensatie pe gaz UltraGas sunt posibile datorita tehnologiei UltraClean, a arzatorului modulant care adapteaza in mod continuu puterea in functie de cerintele de incalzire. Din punct de vedere al controlului de la distanta, cazanul este echipat cu ultima generatie a sistemului TopTronic, sistemul de automatizare ce permite integrarea tuturor componentelor necesare asigurarii energiei termice pentru incalzire si preparare apa calda menajera. El coordoneaza cu usurinta sisteme bazate pe unul sau mai multe surse de energie, cu incalzire sau racire, cu unitati singular sau in cascada cu pana la opt unitati, este foarte usor de utilizat, permite controlul de la distanta al sistemului si optimizeaza consumul de energie a instalatiei.

Alegerea boilerului ERR de 300 litri a fost necesara pentru ca locuinta are baie in fiecare camera si o bucatarie la parter, asadar este posibila prepararea unei cantitati mai mari de apa calda pentru a face fata consumului (debitului) in perioadele de varf.

Boilerul fiind de tip bivalent, are doua serpentine ce pot fi conectate distinct in cazul in care adaugam un colector solar (de exemplu Ultrasol) ce se va racorda la serpentina inferioara. In cazul nostru beneficiarul nu a instalat un colector solar ce ar fi putut reduce costurile de exploatare prin adaugarea aportului solar pe toata perioada anului la incalzirea apei calde menajere.

Cum spuneam, beneficiarul este cel care trebuie sa isi doreasca o casa cu un climat sanatos si in cazul nostru acesta a inteles conceptul ventilatiei si faptul ca este recomandabil sa avem cat mai putine usi, astfel incat sa poata circula aerul. Mai mult, la parterul casei niciuna dintre ferestre nu se vor deschide. Prin urmare, decizia a fost sa se instaleze de la bun inceput un sistem de ventilatie HomeVent 250.

Ce face acest sistem de ventilatie rezidentiala? Ce rezultate imediate vom observa?

Sistemul de ventilatie HomeVent inlocuieste in mod constant aerul viciat din interior cu aer proaspat adus din exterior, insa numai dupa ce asigura filtrarea, recuperarea de caldura din aerul evacuat pentru a incalzi aerul proaspat si optimizeaza umiditatea din aer. In consecinta, beneficiarul va respira intotdeauna aer curat, fara polen, un aer care contine nivelul ideal de umiditate. Toate unitatile de ventilatie HomeVent confort economisesc mai multa energie decat folosesc si asigura un climat confortabil constant in casa.

Cu recuperarea caldurii si a umiditatii, unitatile HomeVent nu mai au nevoie de protectie anti-inghet, eliminand necesitatea de preincalzire electrica intensa. In plus, in timpul iernii, aerul ambiental nu devine uscat. Aerul uscat nu este doar neplacut – ci ofera, de asemenea, conditiile ideale pentru virusul gripal.

Primul aspect semnalat de beneficiarul nostru a fost lipsa prafului, “am putut observa imediat dupa mutare ca in casa nu se mai forma praf, doar scame de la sursele interioare, cum ar fi hainele sau covoarele. Ba mai mult, pentru ca imediat dupa constructie, dupa cum bine se stie, exista un procent mai mare de praf si umiditate ce iese din materialele umede puse in opera la interior – am fost surprinsi sa descoperim ca primul set de filtre schimbat era extrem de incarcat, ca un sac de aspirator!”.

Camerele matrimoniale sunt dotate cu baie privata, iar in cazul bailor s-a renuntat la usi, deoarece sistemul de ventilatie HomeVent asigura cu succes o umiditate optima constanta si elimina mirosurile neplacute. Sistemul de ventilatie necesita schimbarea filtrului la fiecare 6 luni de utilizare.

Concret, dupa instalarea pachetului Hoval pentru sistemul de producere energie pentru incalzire si asigurare a apei calde menajere, cuprinzand cazanul de pardoseala UltraGas de 20kW in condensatie, boilerul MultiVal ERR 300 si sistemul de ventilatie HomeVent 250, toate instalate alaturi de alte echipamente intr-o camera tehnica de circa 4mp, un sistem de incalzire prin pardoseala setat la temperatura de 24,5°C costurile de exploatare fara revizii si mentenanta pentru casa de circa 160mp sunt urmatoarele:

1. Preparare apa calda menajera si gatit pe toata durata sezonului cald, ~ 50 lei

2. Incalzire, apa calda menajera si gatit – factura la gaz perioada octombrie – martie, o medie de ~ 350 lei

Costul cu gazul natural, detaliat pe luni


Luna consum

Valoare factura (lei)

Valoarea medie

Octombrie 2017

200.59

349.42

Noiembrie 2017

291.49

Decembrie 2017

360.08

Ianuarie 2018

423.37

Februarie 2018

398.79

Martie 2018

422.19

Aprilie 2018

172.31

 

Mai 2018

50.46

 

TOTAL

2319.28

 


Consideram ca datele inregistrate de beneficiarul nostru, posesor al pachetului de incalzire si ventilatie marca Hoval beneficiaza de o casa ce asigura tot confortul necesar si un climat interior sanatos. In plus, costul platit pentru asigurarea acestor conditii de confort, costul de exploatare, este la un nivel foarte redus datorita optiunilor pentru asigurarea unor solutii tehnice foarte performante si extrem de eficiente energetic, fiind gandite si proiectate de la bun inceput, atunci cand s-a pornit la construirea casei. Depinde numai de noi sa le solicitam arhitectilor si specialistilor in instalatii sa se aplece asupra fiecarui aspect ce poate influenta calitatea constructiei, dar mai ales calitatea climatului interior ce poate afecta sanatatea fiecaruia.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Masca pentru calorifer Masca pentru calorifer
O microcentrala pentru fiecare O microcentrala pentru fiecare
Pompa de caldura, ieftina si ecologica Pompa de caldura, ieftina si ecologica
Repartitoarele de caldura – pro si contra Repartitoarele de caldura – pro si contra
Sistemele UPS - De ce sunt importante in exploatarea centralelor termice Sistemele UPS - De ce sunt importante in exploatarea centralelor termice
Secretele repartitorului de caldura Secretele repartitorului de caldura

Vezi mai multe articole