Somnul arhitectilor naste monstri urbani

Majoritatea caselor de sute de mii de euro din cartierele rezidentiale din Bucuresti si imprejurimile lui sint „niste cacofonii“, iar o zona precum scumpa Pipera, un „exemplu de anti-oras“, spun arhitectii cu nume bun din Romania.

 

 „Ca sa amendezi tot ce s-a construit prost din ‘90 incoace ti-ar trebui o politie in constructii de dimensiunile Armatei Romane“, da masura ideala arhitectul Bruno Andresoiu, directorul revistei de arhitectura „Igloo“.

 

 

 De cind in Romania se poate construi liber si neatirnat in nici o regula vizuala, unii profesionisti din domeniu, tinuti din scurt de beneficiari, au dezlantuit un Poltergeist arhitectural care face ca strazile sa-si ia adio de la armonie: stiluri moarte in Europa de Vest de vreo doua sute de ani sint trezite la viata pentru a se amesteca, in aceeasi casa, cu materiale si tehnologii de ultima ora si cu acoperisuri din tigla, tipic romanesti. „Unele cladiri sint niste imitatii, dar iti trebuie multa stiinta ca sa faci o imitatie“, crede presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, Serban Sturdza.

 

 

Peretii captusiti cu marmura, balcoanele facute cu balustri, gardurile inalte si groase ca de inchisoare, inzorzonate ca niste milieuri sint puse sa depuna marturie pentru puterea financiara si megalomania proprietarilor. „Precum faraonii care au vorbit despre puterea lor construind piramidele, proprietarul de azi vrea sa spuna: «Iata cine sint eu!», nevorbindu-ti. Si eu, un taran care am tras lozul cistigator in viata, imi pun marmura pe pereti. Daca in epoca primitiva masculul iti arata muschii si coltii, acum omul cu bani iti arata prin casa lui ca e ursul mare cu care nu e bine sa te pui“, traduce arhitectul Patrick Pelgher pe romaneste limbajul imobiliar.

 

 

Serban Sturdza a vazut ca pe romanii imbogatiti ii sperie sa dea banii pe lucruri simple: „Totdeauna vor alege ce-i mai complicat, ce-i mai contorsionat si ii cer arhitectului sa faca cele mai necugetate gesturi. Citeodata arhitectul le si face“. Cacofoniile in arhitectura sint mai rele decit cele din literatura, dar tot din necunoasterea limbajului vin. „Necunoscind nuantele, proprietarul actual isi face un gard din fier forjat, un gard transparent, dupa care il acopera cu folie din plastic, sa devina netransparent. Foloseste limbaje contradictorii in acelasi obiect si de aici ies si kitschul, si tembelismul la iveala“, gaseste una dintre sursele raului Serban Sturdza.

 

 

Arhitectul Dorin Stefan e sigur ca, daca n-ai habar sa amesteci ingredientele arhitecturale din diferite epoci, ai toate sansele sa faci o oroare de casa: „Uneori oamenii vor o casa pe care au vazut-o ei in Italia, creata pe la 1700. Arhitectul care lucreaza acum nu mai stie cum sa o faca si nici mesterul cum sa o construiasca, materialele nu mai sint aceleasi (...) sau sint folosite la constructiile noi materiale specifice altei epoci“. Se intimpla des insa, zic arhitectii, ca beneficiarul sa le foloseasca proiectul cit sa-si ia avizul de constructie si pe urma sa-si faca locuinta dupa cum il taie capul. „Legea ar trebui sa-l ajute pe arhitect si, in momentul in care el sesizeaza organul de control pentru o neregula, acesta sa fie atit de puternic, incit sa-i vina in sprijin“, vrea Dorin Stefan.

 

 

Pacate mai mari decit beneficiarul are arhitectul unei case slutite, care n-a zis nici pis cind proprietarul i-a pus sub ochi o locuinta dintr-o telenovela. „In principal, de vina sint arhitectii care fac concesii. In general, artistii care fac concesii produc lucruri de proasta calitate, dar la arhitecti lucrul asta e cel mai vizibil. Daca toata lumea si-ar scoate tablourile in strada am vomita, dar oamenii si le tin in casa“, zice Patrick Pelgher. Problema arhitectilor romani, crede Dorin Stefan, e ca nu au responsabilitatea profesiei: „Pina in ‘89, aceasta meserie se practica anonim, existau institute mari de proiectare, responsabilitatea era colectiva. Trecerea la responsabilitatea individuala necesita timp si efort, iar lipsa ei si a mindriei conduce la aceste exemple proaste. Nu exista un forum care sa vina de afara sa faca corecturi, e o profesie liberala“. Cind vine vorba despre cladirile de birouri, multi dintre arhitecti nu stiu sa foloseasca tehnologiile noi, a vazut Serban Sturdza: „Materialele noi, felul in care sint puse in opera, sistemele constructive, toate astea cer timp pentru acumulare si intelegere. Noi sintem in faza in care ele vin peste noi si nu le putem stapini“. Iar mult blamatii zgirie-nori, crede directorul revistei „Arhitectura“, Constantin Goagea, nu sint nici macar niste zgirie-nori de-adevaratelea: „Sintem o societate care se balaceste un pic in clasicism, un pic in modernitate. Din punct de vedere urbanistic sint niste zgirie-nori retezati de la jumatate, cel putin“. Goagea zice ca uritenia unor cladiri cade pe buna dreptate in circa arhitectilor: „Nu mai este ca acum 10 ani, cind oamenii isi faceau constructii in regie proprie. Au aparut proiectele semnate de autor, in care nu mai poti sa dai vina pe client ca lucrurile arata ingrozitor. De astea mi-e foarte frica si inca le traim“.

 

 

Ce rareori ii sta in putere arhitectului este sa decida culoarea unei case, aleasa de cele mai multe ori de sotia beneficiarului. „La noi e curcubeu, la fiecare emisiune la care va uitati o sa vedeti cit se poate de multe culori intense. Iar asta se traduce si in casele oamenilor. Sensibilitatea asta la culori e a oamenilor primitivi, e cel mai usor de obtinut o senzatie prin culoare“, spune arhitecta Laura Paraschiv. Un alt fel in care poti sa strici rapid fata unei cladiri e sa folosesti acoperisul nepotrivit: „Mansarda e o adevarata oroare facuta astazi: la o expresie moderna vii si faci o mansarda, care face parte dintr-o expresie clasica, si aceasta asociere creeaza cele mai mari deservicii orasului“, simte Dorin Stefan pericolul care paste Bucurestiul.

 

 

Presedintele Ordinului Arhitectilor, Serban Sturdza, crede ca in citiva ani locuitorii din zone precum Pipera vor vedea ca le lipseste ceva: „Cei din Pipera inca nu au avut timp sa aprecieze cum se traieste acolo. Nu exista nici un spatiu public, nu e nici o strada pe care poti sa vezi cinci elevi, care se plimba si se simt bine, nu exista nici un trotuar civilizat. Totul e facut sa ajungi in propria ta casa cu masina, Pipera e un exemplu de anti-oras“. In zone cu mai mult staif, Herastrau de pilda, vezi curti minuscule in care nu poti sa cresti mai multe plante decit ai face-o pe balcon, la bloc. „Zona asta-i cea mai scumpa din Bucuresti si s-a inghesuit fiecare, pina la limita de proprietate, mai rau ca in blocurile comuniste. Ar trebui constientizat si omul asta care da sute de mii de euro ce inseamna locuirea asta pe termen lung. Te alieneaza“, arata arhitecta Laura Paraschiv ce efect are sa vezi zi de zi, din sufrageria personala, in baia vecinului.

Premiul intii pentru kitsch merge la Oradea

 

Revista „Igloo“ a lansat cu un an in urma concursul „Marca K“, propunindu-si sa premieze cea mai kitsch casa pe care cititorii o pot fotografia si trimite pe adresa redactiei. Dupa ce au analizat atent sute de poze, organizatorii au decis sa decerneze marele trofeu, „Balustrul Maro“, unei case din Oradea, pe care o vedeti in imaginea alaturata.

 

Sursa: Cotidianul