SPIRITUL SATULUI TRADITIONAL ROMANESC

Natura satului romanesc

Incercand sa conceptualizam natura satului romanesc vom observa ca exista un raport fundamental care-i bine inradacinat in inima taranului roman si anume ”pamantul-suflet”. Aceasta sintagma are la baza o aventurare in modul de trai al satenilor. Primul termen, si anume: „pamantul” este structura fizica la care satenii se raporteaza fiind cel mai de pret lucru pe care-l au. Cel de al doilea face referire la partea spirituala, credinta lor intr-un Dumnezeu care le ghideaza existenta. Insumand cele doua realizam ca in viata satului a existat mereu o structura metafizica, care s-a proiectat asupra pamantului prin intermediul neamurilor, ce a creat o coeziune, pe de-o parte, dar a fost si sursa unor devieri foarte periculoase. Astfel, observam intrarea in context a partii spirituale sau superstitioase prin „Dreptul asupra pamantului” ce este un termen de substitutie, la baza caruia au stat termenii de: „nastere” si „sange”. Acesti termeni au facut mereu legatura dintre pamanturi si grupurile sociale. De aici rezultand un raport puternic intre pamant si suflet, iar rezultatul lui se prezinta pentru sateni sub aspectul unei mosteniri.

Impreuna cu Asociatia Studentilor Arhitecti Iasi A.S.A.I, pe 26 aprilie 2021, am organizat Webinarul “Din Secretele Satului Romanesc”. Acesta poate fi vizualizat mai jos.

Aprofundand vedem ca exista o structura ierarhizata a satului in sanul careia membrii sunt conceputi ca entitati egale, dublu proiectate asupra teritoriului, in centru si la periferie. Exista o corespondenta intre pamanturile cultivabile si teritoriul din sat existand o echilibrare a impartirii pamanturilor, avand in vedere ca fiecare familie detine propriile pamanturi sau mosteniri in sat si inafara lui. Astfel, mostenirea din sat vine la pachet cu casa taraneasca. Interesant la aceasta este faptul ca latura spirituala a stat drept ghid in construirea ei. Spiritualitatea si superstitiile s-au gasit in viata taranului atat in actiunile lor cat si in partea tehnica propriu zisa.

Motivele decorative si simbolistica data lor

Elementele de constructie erau decorate cu motive ornamentale specifice fiecarei zone in parte care se constituiau intr-un limbaj greu de descifrat azi. In primul rand aveau rol decorativ, ascundeau unele elemente de imbinare, dar indeplineau si rol de protectie si purificare a spatiului. Sursele de inspiratie erau natura inconjuratoare, activitatile zilnice si astrele ceresti. Printre cele mai reprezentative sunt:

- funia rasucita care simbolizeaza legatura dintre cer si pamant si viata cu binele si raul care merg impreuna;

- soarele care se prezinta sub forma unei stele sau cerc si reprezinta viata;

- arborele vietii care marcheaza viata fara de moarte, dar si verticalitatea;

- sarpele casei care este pazitorul gospodariei;

- stalpul vietii care reprezinta legatura dintre cer si pamant si aspiratia catre divinitate; care a fost si sursa de inspiratie a lui Brancusi pentru Coloana Infinitului;

- crucea si triunghiul ce marcheaza existenta sfintei treimi si a credintei.

Planul casei traditionale

Constructia unei case traditionale constituia realizarea unui plan relativ simplu, dar ingenios, astfel incat sa raspunda nevoilor locuitorilor din acele vremuri. Incaperile obisnuite erau constituite din odaie, tinda, camara, pod si pivnita. Astfel, facand o analiza mai detaliata a elementelor ce formau frumusetea casei traditional romaneasca, la primul contact cu aceasta intalnim prispa, care intermediaza relatia interior-exterior si gradeaza patrunderea in locuinta. Acesta este un element traditional, mai exact, un spatiu deschis si acoperit al fatadei.Prispa sau pridvorul cu stalpii acesteia, constituie locul de desfasurare a simtului estetic prin decorul executat, de obicei pe stalpii de sustinere. Locuinta trebuia sa-i adaposteasca pe locatari si avutul lor, dar si sa-i apere de fortele malefice care populeaza, in credintele taranului, spatiul in incercarea de a ademeni sau pune stapanire pe sufletul omului. Motivele decorative asezate pe elementele de constructie, dar si pe mobilier si aproape pe fiecare obiect din casa aveau in primul rand rol de aparare si apoi de decor. Treptat semnificatia initiala s-a pierdut pastrandu-se un sens exclusiv decorativ. De pe prispa intri in tinda, un spatiu multifunctional, asa cum vom observa ca este si odaia, cu un prim rol de trecere catre celelalte incaperi, de depozitare sau de bucatarie, atunci cand vatra este dispusa in aceasta. Odaia initial era singura incapere a locuintei si de aceea se numea „casa”. Aceasta indeplineste functia de bucatarie, loc de mancat, cat si spatiu de dormit. Inafara de nivelul locuit, casa dispunea, deasupra si dedesubtul ei, de spatii anexe cu rol de stocare a produselor agricole, acestea fiind pivnita, camara si podul.

Caracteristici regionale

Desi conceptul de pamant-suflet uneste arhitectura vernaculara de peste tot, totusi asemanator ramificarii ansamblului satesc, exista o diviziune a provinciilor istorice romanesti care se manifesta prin intermediul caracteristicilor regionale. Arhitectura traditionala putem spune ca este depozitarul identitatii locale specifice si, de asemenea, o resursa de dezvoltare economico-sociala. Tipurile arhitectonice ale constructiilor de locuit si ale celor anexe din gospodarii sunt destul de variate. Constructiile care cuplau mai multe functiuni gospodaresti erau frecvente in mai toate regiunile tarii, aproximativ aceleasi programe, imbracand forme de expresie tipice zonei etnografice. Aceste ateliere rurale (olarie, dulgherie, tamplarie) deveneau anexe ale unor gospodarii. Exemplificam cu atelierul de olar din Sacel – Tara Maramuresului, aflat intr-o constructie proprie in gospodaria olarului Tanase Cocean.

Cuptorul pentru ars ceramica din Sacel-Tara Maramuresului (1980)

Sursa foto: arhiva personala a etnologului Janeta Ciocan

La fel si unele instalatii tehnice pentru prelucrarea produselor agricole, viticole sau pomicole deveneau anexe ale gospodariei.

Presa pentru struguri cu vana. Satul Cicarlau – Tara Chioarului (2009)

Sursa foto: arhiva personala a etnologului Janeta Ciocan

Presa pentru obtinerea uleiului. Satul Larga – Tara Lapusului (2015)

Azi in Muzeul Satului din Baia Mare

Sursa foto: arhiva personala a etnologului Janeta Ciocan

Totusi, din categoria anexelor gospodaresti, cea mai numeroasa familie a fost cea a constructiilor legate de practicarea agriculturii si cresterii animalelor, considerate ocupatii primordiale.

Numeroase si de-o varietate mare, aceste anexe erau diverse. Cele mai importante raman surile care adaposteau uneltele agricole, furajele, dar si animalele. Acestea au o planimetrie specifica caracterului mai pronuntat agrar sau nu a zonei.

Sura cu doua grajduri laterale. La mijloc se adaposteau uneltele si atelajele, iar pe pod fanul
Tara Maramuresului - satul Berbesti cu specific agro-pastoral
Sursa foto: arhiva personala a etnologului Janeta Ciocan

Sura din zona de campie destinata in exclusivitate produselor agricole

Sursa foto: arhiva personala a etnologului Janeta Ciocan

Sura cu un grajd din zona agro-pomicola. Usile de acces se afla pe latura mica

sat Buteasa - Tara Chioarului judetul Maramures
Sursa foto: arhiva personala a etnologului Janeta Ciocan

Sura cu satra
Constructia este specifica zonelor inalte din Tara Maramuresului, unde ploile sunt frecvente.
Sursa foto: arhiva personala a etnologului Janeta Ciocan

Pe langa suri gospodariile detin si alte anexe gospodaresti: camari, cotete pentru porci si pasari, saivane pentru oi, beciuri, hambare.

Cotet de porci si saivan de oi din satul Preluca Veche - Tara Chioarului
Sursa foto: arhiva personala a etnologului Janeta Ciocan

Tipuri de locuinte in functie de regiune

Bordeiele s-au construit de-a lungul Dunarii, de la Drobeta Turnu-Severin pana in Delta. Aceste constructii se afla o treime sub pamant si ies din pamant circa 1.5 m. Forma cea mai simpla cuprindea o incapere de locuit numita “la foc” care avea vatra si cos de fum scos peste acoperis. Ulterior s-a dezvoltat, avand trei incaperi succesive: tinda, hogeagul si incaperea de locuit numita „szoba”, avand lungimea totala de 6 m, latimea de 4 m si o inaltime de 2 m. Acoperisul este construit pe un schelet de lemn si acoperit cu paie de lut.

In Muntenia locuinta se afla pe un soclu inalt de piatra, folosit pe post de depozitare. Peretii sunt realizati dintr-un schelet de lemn si umplut cu zidarie. Lemnul se utilizeaza sub forma de barne avand grosimi intre 20 si 30 de cm. Specific acestei regiuni este tencuirea ce se face pe "cercuiala" din nuiele de alun, precum si varuirea peretilor. Lemnul este utilizat si la invelitoare sub forma de sindrila de brad de 40- 60 cm lungime si de 8-12 cm latime. Piatra este un material folosit exclusiv la temelii sau socluri inalte, cu o inaltime ce variaza intre 1 si 2.5 m. Uneori apare si zidaria mixta de piatra si caramida la zidul interior de care se alipeste vatra.

Gospodaria Chiojdu Mic, Buzau, secolul al XVIII-lea

(Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucuresti)

Casele oltenesti, asemanatoare celor muntenesti, sunt case cu parter si etaj, cu cate o camera sau doua si cu prispa in fata. Camerele de la parter au rol de depozitare, la etaj fiind locuinta propriu-zisa. De obicei sunt construite integral din lemn, mai putin soclul inalt de piatra, adica parterul.

Casa Popii Udriste din satul Olari, comuna Plopsoru, ridicata in 1802,
Muzeul Satului Curtisoara – Tg. Jiu

In Maramures casa este alcatuita din tinda si una sau doua incaperi de locuit. Tinda ei este intotdeauna neincalzita, nu are vatra si de cele mai multe ori nici plafon. Prispa, de forma joasa si ingusta, este marginita intotdeauna de stalpi de lemn si balustrade.

Casa de pe Valea Marei – Tara Maramuresului – satul Berbesti, datata 1806
(Muzeul National al Satului Baia Mare)

Casa din Berbesti – Tara Maramuresului datata la 1806
(Muzeul National al Satului Baia Mare)

In Moldova tipul vechi al casei joase cu tinda, care este dominant, se diferentiaza prin faptul ca vatra, insotita mai intotdeauna de un cuptor, se gaseste in camera de locuit, nu in tinda.

Gospodaria Fundu Moldovei, Suceava, inceputul secolului al XX-lea

(Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucuresti)

In Dobrogea casele sunt concepute pe o temelie din piatra, peretii sunt din pamant sub forma de chirpici sau ceamur, invelitoarea din lemn, iar invelisul din stuf. Casele au, de obicei, fatadele colorate cu albastru si prezinta decoratiuni ce trimit catre mitologia slava, realizate din scanduri de lemn prin tehnica traforajului.

Gospodaria Ostrov, jud. Constanta, sec. XIX

(Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucuresti)

Inscrierea in mediul natural

Un alt element important pentru realizarea unei case traditionale romanesti este inscrierea in mediul natural. Acest lucru se face cel mai bine utilizand materialele locale.

Materiale de constructie locale

Stuful este o resursa neutra din punct de vedere al emisiilor de carbon, cunoscut pentru cresterea rapida, cererea redusa de energie, emisiile reduse si lipsa poluantilor. Se recolteaza prin taierea partii moarte a plantei, care este inlocuita de cresterea naturala in fiecare an, plus ca nu necesita niciun tratament suplimentar.

Lemnul a fost folosit sub toate formele, de la trunchi curatat doar de ramuri la elemente ecarisate, fasonate sau cioplite. Lemnul pentru confectionarea peretilor se prezinta fie sub forma de barne groase, adica trunchiuri de copac cojite, dar nelucrate, fie sub forma de grinzi cioplite pe patru fete de sectiune patrata sau blani late numite cioplitura, de sectiune dreptunghiulara. Legarea lemnelor la colturile cladirii sau la intalnirea unui perete despartitor (primez) cu peretii exteriori, se face prin imbinarea dupa unul din cele doua sisteme populare numite "in cheotori", "in catei" sau "in chei".

Piatra a fost utilizata in mod obisnuit sub forma de bolovani de rau sau de cioplitura. In cazuri exceptionale, a fost folosita in unele parti ale Transilvaniei si in Dobrogea, piatra slefuita numita in general "piatra de talie".

Exista case construite din piatra, acestea se aflau in Dobrogea, sudul Banatului, cat si in Muntii Apuseni. In cea din urma zona, existenta ruinelor romane, care au oferit piatra gata slefuita, i-au influentat pe sateni sa o foloseasca. De asemenea, la casele inaltate pe pivnita, acestea erau construite de cele mai multe ori din piatra.

Pamantul, material ieftin si la indemana, a fost utilizat fie sub forma de ciamur: pasta facuta din lut amestecat cu apa, cu paie tocate sau calti si cu un adaos de materii organice (balega de vita) sau de chirpici: caramida uscata la soare, facuta din pasta de ciamur presata in forme de circa 20x20x40.

Caramida fabricata din pamant galben special, presata si arsa, este un material de constructie care a inceput sa fie folosit de taranul roman abia catre inceputul secolului XX si atunci numai in anumite regiuni, in special in satele apropiate de orase si de centrele industriale.

Concluzionand putem spune despre casele traditionale romanesti ca ne oglindesc trecutul, mai exact, prezinta o organizare functionala simpla si logica, dar cu o expresivitate exterioara puternica.

Impreuna cu Asociatia Studentilor Arhitecti Iasi A.S.A.I, pe 26 aprilie 2021, am organizat Webinarul “Din Secretele Satului Romanesc”. Acesta poate fi vizualizat aici.

Noi, la Misiunea Casa, sustinem eforturile noilor generatii si punem intotdeauna accent pe creativitate, dorinta de invatare si mai ales pe dorinta de a impartasi cu altii din cunostintele acumulate in timp. Prin urmare, este important sa mentionam ca acest articol este realizat in colaborare cu studenta Adina-Adelina Buliga, de la Facultatea de Arhitectura "G.M. Cantacuzino" Iasi, anul 2, membra a Asociatiei Studentilor Arhitecti Iasi A.S.A.I, sub indrumarea Arinei Badarau, coordonatoarea redactiei asociatiei. Si sa ii multumim pentru munca depusa, atat in realizarea acestui articol, atragand publicul prin cuvinte alese cu grija, cat si in cadrul asociatiei, fiind mereu un om de baza si un sprijin pentru colegii sai.