Sticla - cinci milenii de claritate

Cele mai moderne amenajari, indiferent ca vorbim de arhitectura unor cladiri sau de obiecte de mic mobilier includ folosirea sticlei. De diferite culori sau grosimi, in variate dimensiuni si modele, sticla este nelipsita din peisajul urban al secolului 21. Ne-am gandit ca ar merita sa aflati ce este de fapt sticla, cum se obtine si cum a aparut.

Cea mai veche sticla este sticla vulcanica, rezultata prin racirea rapida a lavei. Diferite obiecte obtinute astfel se pastreaza inca in muzee.

Cel mai vechi obiect din sticla propriu-zisa se considera o amuleta albastra ce a fost gasita in Egipt si este datata in anul 7000 i.e.n. In Egipt si Liban au fost descoperite perle din sticla, vechi de 5500-3400 ani.

Intr-o localitate din apropierea Bagdadului s-a gasit un cilindru din sticla albastru-deschis, fara incluziuni sau defecte, datata la circa 2700 ani i.e.n. Calitatea deosebita a sticlei atesta existenta unei indelungate experiente si ca atare se presupune ca in Asia sticla era cunoscuta inaintea Egiptului.

Se estimeaza ca producerea unor vase in intregime din sticla a inceput cu 700 de ani i.e.n. Atunci modelul era confectionat din argila nisipoasa care era inmuiat in topitura de sticla. Sticla ce adera la model era incalzita in flacara pentru a se distribui uniform si a se netezi. Dupa racire miezul era indepartat treptat.

Pe la inceputul erei noastre a fost descoperit procedeul de fasonare a obiectelor din sticla goale in interior, prin suflare. Se pare ca faptul a avut loc in Siria, dar mestesugul s-a raspandit repede in tot Imperiul roman. Unele surse atribuite romanilor aceasta descoperire. Prin anul 200 Alexandria (Egipt) era un important centru de productie a obiectelor din sticla. Mestesugul a fost preluat de Roma, unde un sfert din locuitori traiau de pe urma lui.

O alta dovada privin arta mestesugarilor romani este asa zisa ,,vaza de Portland” gasita in sec. XVI langa Roma, in mormantul uni patrician. Sticla de baza este albastra iar peste ea este depus un al doilea strat de sticla alb-laptoasa modelat artistic cu semne mitologice in relief. Acest obiect a avut o soarta iesita din comun. Dupa ce s-a pastrat intacta in mormantul in care s-a gasit, timp de 14 sec., a fost cumparata de ducele de Portland si expusa apoi in British Museum din Londra. Aici, in 1845, a fost sparta cu un baston de un vizitator nebun. Vasul a fost reconstituit din cioburi iar specialisti au executat 2 copii pentru a fi expuse in muzee.

In secolele I-II e.n. prelucrarea sticlei s-a dezvoltat si pe tarmurile portului Euxin. La Tomis (actuala Constanta) au fost gasite urmele unor cuptoare de topit sticla. In aceasi perioada existau ateliere de prelucrat sticla si in Germania, la Trier si Köln.

Prin anul 1000 au aparut asemenea cuptoare in Boemia si in Polonia. Dar cea mai mare faima o aveau produsele de sticla din Venetia. Aici au fost adusi mesterii iscusiti din Bizant si instalati pe insula-fortareata Murano. Folosind nisip cuartos fin inbibat cu diferite saruri aduse din cetatile feniciene Sidon (Liban), acesti mesteri au reusit sa obtina produse ce nu aveau rival in lume.

La inceputul secolului I al erei noastre, un mester roman a inventat teava de suflat sticla: o teava de fier lunga si subtire, prevazuta la un capat cu o mica unflatura, iar la celalalt capat cu o prelungire de lemn prin care se sufla aerul. La capatul tevii de fier se prinde un ghem de sticla lichida si se sufla in teava. Se formeaza un balon de sticla caruia inainte de a se raci i se poate da orice forma. Aproape 2000 de ani toate obiectele de sticla s-au fabricat astfel.

De-a lungul timpului metodele s-au perfectionat si s-a ajuns la adevarate opere de arta. Dar vom continua sa vorbim despre acest subiect in saptamanile urmatoare.